Dacă am văzut că Dumnezeu nu face dreptate, m-am apucat şi mi-am făcut eu!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Tocmai am citit răspunsul dat de dumneavoastră pe Site pentru "A" şi oare mai este nevoie să vă spun că sunt mai mult decât şocată? M-am prăbuşit, pur şi simplu, de atât adevăr rostit în câteva cuvinte (în sfârşit am şi eu umărul lăsat pentru prima oară în viaţă), dar nu ştiu ce mă copleşeşte momentan mai mult: adevărul spus atât de clar de dumneavoastră, sau faptul că tocmai s-a prăbuşit din nou tot ce am clădit până acum cu atâta trudă?
Aşadar, nu avem noi dreptul să cerem dreptate. Eu asta am făcut într-una şi, dacă am văzut că Dumnezeu nu face dreptate, m-am apucat şi mi-am făcut eu! Iar preţul plătit îl cunoaştem, nu?

Am înţeles la un moment dat faptul că am fost prea mândră, iar Dumnezeu, lăsând să se întâmple toate acele lucruri cu mine, nu a vrut altceva decât să mă smerească. Oi fi făcut eu în imaginaţia mea încă din copilărie din Dumnezeu un fel de "monstru" (cum vă spuneam oarecând), dar acum stau şi mă gândesc: noua sesiune a şaptea m-a ajutat enorm de mult, şi mai ales faptul că acolo se spune că "nimic nu ţi s-ar întâmpla dacă n-ar vrea Dumnezeu". M-am smerit şi am înţeles că trebuie să trec prin multe, dar oricât de adevărat ar fi, nu cred că Dumnezeu mă smereşte tocmai lăsând pe cineva (de o mie de ori mai puternic decât mine) să-mi "înmoaie" inima, călcând-o şi lovind-o cu ambele picioare! Nu cred! Nu cred! Nu cred! O fi ea din piatră, dar doare!!!!!!!

Acum v-am scris astfel, pentru că ASTA SIMT ACUM, şi mâine voi "prelucra" cu toată atenţia şi seriozitatea totul.

P.S.: M-am mai gândit azi că poate dacă mi-aţi fi dat mie acest răspuns de la început, în mod sigur nu aş fi dus lupta asta de un an de zile. Greşesc, Măicuţă? Mă voi gândi şi la asta mai amănunţit.

Vă îmbrăţişez cu drag şi dor, vă sărut mânuţele, vă iubesc tare mult şi vă mulţumesc!!!!

Al dumneavoastră copil prăbuşit şi cu umărul lăsat,

Kati

Eşti inepuizabilă! Şi minunată! Un lucru te rog să meditezi în plus faţă de cele pe care ţi le-ai propus: durerea este glasul lui Dumnezeu din noi. Ori de câte ori ne doare ceva, Dumnezeu suspină, plânge sau geme în inima şi în sufletul şi trupul nostru, anunţându-ne că nu ne-a creat pentru a fi călcaţi în picioare, ci pentru a fi părtaşi la Slava Lui! Atunci învăţ de la El că singurul fel în care mă pot elibera de cei ce mă calcă în picioare este iubirea. Iubirea ca iertare, binecuvântare, rugăciune! Altfel, cum ştim atât de bine şi concret din propria experienţă, totul e blestem şi orice gest, gând sau cuvânt prin care ne împotrivim cu rău la rău, ne face răi! Dacă nu ne împotrivim, suntem ucişi, sufleteşte sau chiar în trup, dar înviem. Şi nu mă refer doar la învierea de obşte de la sfârşitul timpului, ci la învierea noastră aici şi acum! Înviem, Kati! Acum nu avem altceva de făcut decât să învăţăm să murim morţii ca să înviem Vieţii. Nu e uşor! Nu ne "iese din prima", dar Domnul este cu adevărat îndelung răbdător şi se bucură pentru fiecare firişor de viaţă din noi!

Şi, să ştii, Kati drag, că nu ţi-am dat acest răspuns de la început pentru că nu asta întrebai tu atunci! Cât de delicat e Domnul!

Fii binecuvântată, Copilul meu prăbuşit şi cu umărul lăsat, dar atât de vie în tot ce trăieşti!

Cu drag mult, mult,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar