Nu există predestinare. Tot ce primeşte omul de la zămislire până în ultima sa clipă de viaţă este un dat pe care omul are chemarea să-l transforme în dar. Omul care nu face asta e un ratat, moare fără a deveni cu adevărat om...

Aşadar, totul ne este dat, de parcă am fi predestinaţi, de parcă! Dacă viaţa mea ar consta în datul ei, aş fi un rob al unor circumstanţe şi a unor determinări care au caracter de legi obiective: trăsături psihomorfologice, temperament, părinţi, ţară, religie, sex, educaţie, etc. Toate vin peste mine şi mă "formează" fără să mă întrebe ceva. Aşa poate privi cel care alege să creadă în predestinare... Eu nu aleg asta pentru că Dumnezeu îmi spune despre mine, despre tine, despre fiecare om, că suntem unici, că ne cunoaşte din pântecele maicii noastre, ba chiar de când eram în coapsa lui Adam! Mă cunoaşte, mă ştie, ştie şi cele pe care nu le-am făcut încă. Dar asta este preştiinţă, nu predestinare! Pare greu de deosebit, şi este, dacă rămânem la privirea datului!

Să ne mutam aşadar în perspectiva darului! Ce este asta? Este uimitoarea capacitate dată de Dumnezeu omului de a trăi în mod cu totul şi cu totul personal, unic şi liber tot datul său. Apoi, de la întemeierea Bisericii, omul are iarăşi puterea de a deveni ca Dumnezeu, de a se îndumnezei, de a personaliza firea umană, comună tuturor oamenilor, firea lui Adam cel nou, în mod cu totul şi cu totul personal. Atunci nici o lege nu mai e pentru om o determinare. Nici una. Harul ne scoate de sub lege fără să o desfiinţeze. Legea gravitaţiei rămâne, dar harul te poate face să mergi pe apă! Aşadar, nu există predestinare dacă nu o alegi tu. Dacă alegi libertatea de a deveni fiu în Fiul, eşti în Hristos, în har şi în Duhul Sfânt şi eşti liber ca Dumnezeu! Nu e o glumă! Dar pentru omul care a ales să meargă cu barca decât să dobândească harul este, desigur, o glumă îndrăzneaţă!

Alege, om drag! Puterile sufletului nostru sunt limitate, sunt create şi limitate. Dar ele au o calitate, aceea de a deveni, dacă tu vrei, vase pentru puterea dumnezeiască şi capacitatea de a deveni umano-divine prin har!

Asta este omul şi acesta e sufletul lui! Dar dacă voi alege să cred că puterile sufletului meu sunt egale cu impulsurile şi instinctele care fac parte din datul meu biologic, dacă voi alege să cred că nu am cum transforma eu puterea patimilor păcătoase în puteri dumnezeieşti, aşa va fi. Îmi va fi mie după credinţa mea şi Domnul mă va lăsa la mintea mea! Să nu fie!

Ce voi face? Voi căuta mintea lui Hristos, voi crede ce-mi spune El, voi face ce-mi cere El şi voi intra în El şi voi trăi în El!

Aşa să faci, om drag!

Cu respect şi încredere,

M.Siluana