Sărut mâna măicuţă!
Sper să aveţi o călătorie cu folos şi Dumnezeu să vă aibă în pază!
Da măicuţă Siluana, am să lucrez mai departe şi vă scriu, cum să nu vă scriu! Chiar azi vroiam să vă scriu despre ceva ce mi s-a întâmplat ieri! Iar intrasem într-un conflict cu sora mea... şi conflictul avea potenţialul să devină foarte urât... pentru că atinsese cumva nişte puncte sensibile şi la mine şi la sora mea. Şi măicuţă, ce credeţi că am făcut? Am binecuvântat! Dar recunosc că aşa mai mult cu gura numai, că nu prea simţeam ce spuneam. Eram cam supărată şi sufletul meu nu era tocmai în dispoziţia de binecuvântare. Dar aveam credinţă că va merge! Ştiam că şi dacă ne vom certa, cearta va fi diminuată de binecuvântare. Şi după ce vrând-nevrând am binecuvântat... ceva s-a întâmplat în mine. Nu mai eram tulburată... nu mai eram supărată, nervoasă! Acum ştiam numai că e păcat, că e meschinărie ce facem noi şi că facem asta din neputinţă amândouă. În clipa aceea a văzut sufletul meu că dacă R. intră şi ea în conflictele astea, intră pentru că nu poate altfel, că are aceleaşi neputinţe ca şi mine. Aseară am văzut păcatul separat de om. Nici acum nu mai face aşa mult sens, dar aseară era tare clar.
Într-o secundă măicuţă... într-o secundă s-a schimbat sufletul meu. Măicuţă, rămân uimită în faţa minunii Lui Dumnezeu! Cum e mereu cu noi, cum chiar stă alături de noi şi într-o secundă ne vine în ajutor! Într-o clipă numai.
Lăudat fie Domnul!
Măicuţă, ce ne-am face fără Dumnezeu! Ce neajutoraţi am fi! Şi înainte de seminar credeam în Dumnezeu, mă rugam... dar nu iertasem, nu binecuvântam. Şi era diferit. Trăiam în Dumnezeu, dar trăiam în neiertare. Şi asta mă durea şi ajungeam să rănesc şi eu şi să fiu şi eu rănită!
Cum maică? Cum funcţionează iertarea şi binecuvântarea? Că eu văd că fac minuni! Şi nu pot să cred în ce întuneric trăiam, deşi credeam în Dumnezeu! Credeam, dar nu Îi cunoşteam dragostea, nu înţelegeam ce cerea de la noi! Nu înţelegeam ce însemnă iertarea, dragostea faţă de cei care ne rănesc fără a ne face noi victime. Nu înţelegeam când Domnul ne cerea să iubim şi când suntem răniţi, dar să iubim cu adevărat, fără complexe de victimizare!
Seminarul mi-a luminat mintea şi văd acum cât de lipsită de iubire sunt, cât de departe sunt de a-mi iubi familia măcar... fără să menţionez de străini. Şi înainte credeam că îi iubesc... în ce întuneric eram şi în ce înşelăciune! Acum văd că am nevoie de Dumnezeu să îi iubesc! Fără El eu nu pot iubi, dar El îmi poate pune mie în suflet o bucăţică mică din imensa dragoste a Lui pentru noi! Şi acum ştiu că da, sunt rea, nu iubesc. Dar nu mă mai doare aşa tare. Nu mă mai doare pentru că ştiu că dacă Îl rog pe Dumnezeu, îmi va da dragostea de care am nevoie, îmi va curăţa răutatea şi egoismul!
Maică, vă mulţumesc din suflet pentru seminar şi pentru cât de mult ne sfătuiţi să facem seminarul! Citisem de atâtea ori mărturiile de pe site, îndemnul dumneavoastră. Şi mi se părea un picuţ ciudat. Dar am zis că merită să încerc. Mai bine asta decât nimic. Şi acum nu pot să cred că am trăit fără să ştiu tot ce ştiu acum. Nu pot să cred că am trăit în întunericul sufletului meu rănit!
Măicuţă, mi-e sufletul plin de bucurie. Mi-e plin pentru că am simţit dragostea lui Dumnezeu! Măicuţă, e chiar lângă mine... şi e aşa de bun, de blând, şi mă iubeşte aşa de mult! Şi mă iubeşte nu pentru că sunt eu Georgiana, ci pentru că sunt Georgiana Lui, sunt a Lui, creaţia Lui!
Măicuţă Siluana, fiţi binecuvântată pentru tot binele pe care mi l-aţi făcut! Vă iubesc din tot sufletul şi mă bucur aşa de mult că v-am găsit, că existaţi, că m-aţi învăţat să caut lumina din mine şi din cei din jurul meu!
Cu imensă afecţiune,
Georgiana
Georgiana mea iubită
Eu îţi mulţumesc Georgiana mea iubită!
Şi ţie şi tuturor celor care v-aţi smerit trecând peste aspectul "un picuţ ciudat" al seminarului şi aţi ales să-l faceţi şi să mergeţi până la capăt!
Ştii, un alt copil drag mie, spunea că i-ar plăti pe cei care vor să facă seminarul iertării dacă ar avea bani mulţi! M-am bucurat pentru că seamănă cu Domnul Care ne răsplăteşte cu Bucuria Lui Sfântă ori de câte ori împlinim porunca iertării aşa cum ne învaţă El în Duhul Sfânt!
Cu drag şi recunoştinţă
M. Siluana