Mulţumesc mult de tot d-nei Brânduşa care mi-a împărtăşit experienţa ei, că şi-a deschis sufletul făcându-mă să văd că nu sunt singura care a trecut prin aşa ceva. Însă cel mai mult trebuie să-i mulţumesc măicuţei Siluana şi bunului Dumnezeu care m-au ajutat şi mi-au luminat sufletul şi mintea, ajutându-mă să văd că Domnul nu îşi întoarce niciodată privirea nici de la cel mai păcătos fiu al său. Măicuţă, nici nu ştiţi cât bine mi-a făcut faptul că am avut curajul să vă spun ceea ce era cu adevărat în sufletul meu, că am început acest seminar cu dumneavoastră. Nu ştiu dacă aţi citit ultimul meu mesaj, cel pentru sesiunea 7. Am început cu prima temă, şi anume cât de important şi de sublim e atunci când ierţi din suflet pe ceilalţi şi pe tine însuţi. Am început zilele astea să citesc o carte şi am găsit citate despre iertare, căinţă şi iubire, care spun cele mai minunate adevăruri, şi care descriu întocmai ceea ce simt eu acum: "dacă în inima ta sălăşluieşte căinţa înseamnă că iubeşti cu adevărat, iar dacă iubeşti, Dumnezeu te va primi la Sine... iubirea plăteşte totul, răscumpără totul... numai căinţa să rămână trează în sufletul tău şi Dumnezeu o să te ierte". Măicuţă, vă mulţumesc din tot sufletul pentru timpul pe care mi l-aţi acordat şi vă implor să rămâneţi în continuare alături de mine până mă voi vindeca complet de "maladia" asta care m-a măcinat: dispreţul faţă de mine şi pustiul din suflet. Dacă primul pas a fost făcut nu mai pot da înapoi... nu vreau să mai dau înapoi.
Petronela
Draga mea Petronela,
Aş vrea să ştii, şi să ştie şi toţi cei care îmi mulţumesc mie, că eu vă datorez mulţumiri vouă! Nu exagerez! Pentru că, fără voinţa şi hărnicia voastră, fără hotărârea de a birui împotrivirea egoului care aduce sute de argumente împotrivă, eu nu aş fi făcut nimic. Nici Dumnezeu nu "poate" să facă ceva dacă omul nu vrea! Oh, dacă ai şti ce şi câte "argumente", de la cele mai "duhovniceşti" până la cele mai "trupeşti", poate să aducă mintea omului parazitată de vrăjmaşul care ne duce cu un zăhărel de plăcere sau "uşurare" unde vrea el! De exemplu: "A! E prea multă psihologie! Asta nu e duhovnicie! Ce, până acum oamenii au iertat cu seminarul ăsta!?". Sau: "Dacă te spovedeşti, la ce să mai faci şi scormonirea asta în trecut!". Şi aşa, aleg în continuare să se lase trăiţi de viaţa manipulată de câţiva draci cuibăriţi în rănile nevindecate şi în sinapsele (deprinderile) săpate în creierul nostru pentru a supravieţui în această lume a violenţei şi a urâciunii! Şi aşa, aleg să ducă mai departe "blestemul familiei", adăugând la el şi mai multă amărăciune şi răutate, sau să reproducă abuzurile suferite asupra altora sau asupra propriei persoane.
Desigur, omul se poate vindeca, aşa cum o face de două milenii, fără acest seminar, dar, atenţie, nu fără iertarea ca lucrare divino-umană! Da, greu e să înţelegem că iertarea nu e o "idee", ci lucrarea lui Dumnezeu în noi, cu voia şi conlucrarea noastră! Câtă vreme vom confunda iertarea cu un sentiment omenesc, cu o trăire a psihismului nostru, nu vom ierta nimic şi răul va lucra în adâncul nostru şi ne va otrăvi sau distruge viaţa, făcându-ne să credem că "Dumnezeu are ceva cu noi!", că "n-am avut noroc!" sau alte credinţe, care, nu sunt decât lipsa Dreptei Credinţe şi lipsa hotărârii de a face voia lui Dumnezeu pentru a ajunge la fericire şi bucurie!
Aşa că îţi mulţumesc din suflet pentru bunăvoinţa, onestitatea şi hotărârea de a jertfi plăcerea suferinţei pentru bucuria sfântă.
Mulţumesc, Petronela, bucuria ta este, efectiv, şi a mea!
Cu drag şi recunoştinţă,
Maica Siluana