Bună, Maică! Mă numesc Ion. Am 22 de ani. Și problema e că nu prea mă simt bine în pielea mea și nu știu din ce cauză.

- sunt foarte sensibil la supărări. Indiferent dacă a fost sau nu vina mea, când mă supăr, nervii țin în jur la o săptămână și am o ură mare asupra acelei persoane care s-a comportat urât cu mine, chiar dacă am fost eu cel mai vinovat. În acea perioadă de supărare și nu numai îmi fac tot felul de scenarii negative (unde încerc să-mi dovedesc că eu am avut dreptate și că el e de vină sau cum o confrunt pe acea persoană și îi fac rău) și simt și o mare frică și cred că din cauză că inconștient simt că nu aș putea să fac nimic, mă simt neputincios în fața ei.

- în general simt frică de oamenii răi. De ideea de a mă confrunta cu ei. Și la fel îmi fac tot felul de scenarii cum îi confrunt și cum le fac rău, ca un fel de răzbunare și la fel simt acea frică inconștientă că, de fapt, nu am nici o putere asupra lor.

- și când sunt contrazis se întâmplă cam tot la fel. (un exemplu) Am un prieten care mi-a fost coleg de liceu și pentru care simt o ură și cred că și frică. Eu cred din cauză că a fost nevoie să îl ajut prin casă să facă anumite lucruri și eu îi ziceam o părere și el o făcea de cele mai multe ori pe a lui. Mie mi se părea că mă umilește, făcându-mă indirect prost. Eu cred că așa mă simțeam. Când mă supăr fierb mult în mine și nu pot să mă exteriorizez, ori îmi este rușine, sau frică, sau nu-mi dau voie fiindcă am o imagine de băiat bun și eu cred că și ceilalți mă văd așa fiindcă am primit astfel de laude și nu vreau să îmi distrug această imagine.

Și un alt caz care m-a deranjat la prietenul meu, a fost când a trebuit să ascult ceva în engleză, iar eu neștiind engleză mi-a zis că pentru zilele noastre sunt analfabet într-un nu chiar mod direct. M-am simțit jignit nu de faptul că mi-a zis asta, ci de modul în care mi-a zis.

Și simt că vreau să îl fac în toate felurile și să-l lovesc chiar dacă asta s-a întâmplat de mult timp. Mie nu mi se pare că pot trece peste și să îl simt ca pe un prieten. (Toate aste sunt în mine fără să mă fi exteriorizat.)

Poate o să vă plictisesc, dar vreau să încerc să spun lucrurile negative din viața mea cu gândul că poate e ceva important:

- undeva pe la 4 ani m-am jucat cu un verișor, folosind zonele intime. În jur de 4-6 ani (sau poate mai mult) am făcut păcatul homosexualității cu acel verișor (și asta fără ca să ne învețe cineva sau să fi văzut undeva). Și cred că până la vârsta de 12 ani, am făcut acest păcat de mai multe ori și încă și cu un alt verișor și alte păcate de desfrânare, cum ar fi cel al malahiei. După 12 ani nu am mai făcut păcatul homosexualității, dar am făcut păcatul malahiei și am vizionat filme pornografice de foarte multe ori.

- la școala generală nu țin nimic minte ceva foarte rău până în clasa a 8-a. Eram foarte activ la școală și nu chiar în sens bun, ci și în sensul că eram și obraznic, până în clasa a 8-a, când m-am cumințit cumva. Nu știu dacă are legătură, dar în perioada aia am mers într-o excursie cu școala. Iar într-un parc, eram cu câțiva colegi și fiind obraznici s-au luat niște țigănei de noi cam de vârsta noastă și ne-au întrebat de unde suntem și eu le-am răspuns cumva la mișto până am ajuns să ne scuipăm. Și cât mai eram pe acolo, țigăneii, au chemat pe unii mai mari și care mi-au dat una în ochi și au fugit. Am început să plâng, ochiul s-a învinețit, m-au văzut colegii și m-am simțit foarte aiurea. Am povestit asta că am zis că poate are o legătură cu frica mea de oameni.

- după clasa a 8-a, m-am hotărât cu mai mulți colegi să mergem la Seminarul Teologic, ceea ce s-a și întâmplat. Așa am început să merg la biserică (înainte neavând mai nici o treabă cu Biserica). În perioada asta a fost prima oară când am spus la spovedanie acele păcate ale desfrânării și am încercat să fac o spovedanie generală, dar nu cred
că a fost cu adevărat o pocăință. În perioada Seminarului, am încercat să mă lupt cu masturbarea și pornografia, dar nu reușeam. Un caz care cred că m-a afectat, a fost la o spovedanie, când i-am zis Părintelui duhovnic că iar am căzut în acele păcate ale desfrânării și mi-a zis că trebuie să mă consider cel mai mare păcătos, să mă pocăiesc..., dar eu nu cred că am înțeles cuvintele în sensul care trebuia. Și țin minte că atunci cam trei zile m-am simțit destul de aiurea și cred că chiar am plâns.

În rest, în perioada seminarului am fost liniștit, retras, dar nu știu dacă era de bine și nu din cauză că aveam niște probleme. Mă simțeam cam aiurea și tot încercam eu să mă apropii de Dumnezeu, crezând că asta e cauza nefericirii mele. Am mai postit și aiurea de capul meu până mi se făcea foarte foame și după aveam perioade când mâncam foarte mult și nu reușeam să mă satur. După, am început să mă simt destul de rău, să am probleme cu scaunul și cred că de atunci m-am îmbolnăvit de colon iritabil și ulcer la stomac.

Ceva negativ de care îmi mai aduc aminte din seminar a fost într-o zi când un coleg care era mai obraznic i-a venit lui să întrebe colegii cine se masturbează. Și când m-a întrebat pe mine știu că aproape nu am putut să mă abțin să nu plâng, îmi era și frică să nu își dea seama ceilalți și cred că începeam să plâng dacă mai insista mult.

- după ce am terminat seminarul teologic, am dat la Facultatea de Teologie - Artă Sacră. În timpul facultății, nu am avut mai nici o întâmplare care să mă afecteze foarte tare. Dar am avut o stare generală foarte proastă. Cred că din cauza problemelor digestive, dar nu simțeam durere, ci o stare foarte aiurea și mi se părea că vine din exteriorul meu, mi se părea că toată lumea vrea să îmi facă rău, că are ceva cu mine. Și chiar când ajungeam acasă, plângeam de multe ori. Odată eram disperat de starea mea și am plâns până m-a amețit în cap. Mă simțeam forte aiurea în preajma colegilor și evitam să ies. Aveam aceeași problemă cu mâncatul, că nu mă săturam cât aș fi mâncat - și mâncam foarte mult, iar după aveam probleme cu scaunul. Am mai căzut și în păcatul malahiei și m-am uita la filme pornografice până acum doi ani. Și tot încercam să-L caut pe Dumnezeu, crezând că din cauză că sunt eu păcătos mă simt așa.

În rest, acum doi ani (de când am reușit să mă las cumva de masturbare și pornografie), mi-am făcut o prietenă și am avut și probleme cu ea, în sensul că, cu timpul, am ajuns să dormim împreună (chiar dacă duhovnicul m-a avertizat și dinainte să nu stăm împreună) și nu am ajuns la păcatul desfrânării, dar nu mai era mult și asta doar din cauza mea. S-a întâmplat de mai multe ori lucrul ăsta. Și când făceam acele prostii mă simțeam foarte prost, fiindcă nu voiam să le fac, dar nu puteam să mă abțin. Dar după ce Părintele duhovnic mi-a tot repetat la fiecare spovedanie să nu mai stăm împreună, după mai multe încercări am reușit de vreo 2-3 săptămâni să nu mai dormim împreună și sper să ne ajute Dumnezeu să rămână așa până la căsătorie.

După ce am scris toate astea, parcă nici nu știu de fapt ce voiam să vă întreb. Poate aveți ceva să îmi spuneți și mie, dacă credeți că îmi este de folos. Nu știu din ce cauză mă simt cam aiurea, am acele stări de care ziceam la început, că am acea ură pe cine mă supără și nu pot ierta. Poate e din cauza problemelor digestive ori chiar sunt probleme
psihice și din cauza lor poate m-am îmbolnăvit și cu sistemul digestiv.

Am citit câteva cărți de Arhim. Simeon Kraiopoulos și mi se pare că am probleme descrise de Părinte, dar nu îmi dau seama de nimic dacă e ceva sigur la mine. Mi se pare că e ceva cu mine și cred că e mai mult decât părere, dar nu știu ce să fac. Poate vreau eu prea multe. Ar trebui să fac „Seminarul Iertării”?

Vă mulțumesc frumos! Doamne ajută! Și mă iertați, poate v-am furat din timpul în care ați fi putut ajuta pe altcineva, care avea într-adevăr nevoie de dumneavoastră.

Alexandru