8 octombrie 2018: ziua în care România s-a lepădat de normalitate. Așa va scrie în manualele de istorie?

Nu prea înțeleg... un popor care se declara peste 80% ortodox și, totuși, are doar 20% prezență la datoria sfântă de a apăra familia. Măcar am aflat cine sunt cei cu adevărați ortodocși...

Celor care au zis DA cu curaj și fermitate, bravo! Dumnezeu să vă binecuvânteze; pe voi și pe părinții trupești și pe maicile și părinții duhovnici care v-au călăuzit. Cinste vouă!

Sincer, eu nici o clipă, în săptămânile premergătoare referendumului, nu am încetat să sper că va fi bine, am sperat că suntem oameni cu valori și credință în Dumnezeu. Am avut șansa unică să prevenim o anomalie, dar am dat cu piciorul în această șansă. Se pare că mulți și-au uitat Creatorul, au uitat să mai asculte glasul conștiinței. Au uitat că s-au născut din bărbat și femeie; și-au uitat mamele și tații, au uitat și de bunica și bunicul lor, au uitat de cei care i-au crescut cu demnitate și grijă. Oare chiar așa ușor au uitat de jertfa bunicilor și străbunicilor noștri, care au murit pe front, luptând să apere această țară creștină? Chiar și acum, la o sută de ani de la Marea Unire?? Dar de martirii noștri, chinuiți și omorâți pentru libertate și pentru demnitate, pentru valorile și credința strămoșească în temnițele comuniste, cum au uitat? Ei vorbesc atât de mult despre iubire.. dar ce iubire o fi asta?? Iubirea pe care o cunosc eu este organică, sensibilă, discretă și pașnică, ea aduce bucurie... iar acea „iubire” și „toleranță„ de care se vorbește nu se potrivește cu nici unul din adjectivele de mai sus.

Nu sunt vorbe goale acestea... Trăiesc într-o țară în care homosexualitatea devine din ce în ce mai militantă. În fiecare zi văd cum familia este atacată din toate părțile. Copiilor li se spune că e bine să fii homosexual, că este un lucru înnăscut. În școli se predă „educație sexuală”, în manuale fiind descrise lucruri oribile și nefirești care țin de homosexualitate. La universitate, continuă bătălia cruntă contra tot ce înseamnă tradiție, creștinătate, Biserică, valori... Studenții care încă mai cred în Dumnezeu sunt anormali, învechiți, spălați pe creier, pur și simplu proști la urma-urmei (iertați cuvântul). De ce? Fiindcă noi nu suntem ca ei, iar bineînțeles că ei au dreptate! Spunea cineva de „toleranță”?? Pe de o parte, nu e de mirare; profesorii la catedre predau neo-marxismul, ateismul, și toleranța oarbă de orice. Când umbli pe stradă, vezi steagurile homesexualilor fluturând, au o lună întreagă din an dedicată homosexualității, fac parade indecente prin orașe, parcă ar da orice numai să îi facă pe ceilalți să cadă în păcat ca ei, să nu fie singuri. Iar noi, să nu cumva să uităm că toți trebuie să îi „tolerăm”, fiindcă ei au drepturi, nu?

Nu îi disprețuiesc, ci îmi este milă de ei, de ce au ajuns. Și atâția au fost luați de curentul ăsta bolnav...

Simt atât de multe emoții în același timp: o tristețe adâncă, rușine, frică pentru viitor, dar și... nădejde. Am nădejde în Dumnezeu că El apară turma Lui de toate încercările și relele care se ivesc și se vor ivi în calea ei de acum încolo. Și nu, nu urăsc pe nimeni, nici pe cei care au votat NU, nici pe cei care n-au votat deloc. Ura nu ne ajută la nimic, și oricum este destulă în lumea asta. Nu pot să fac altceva decât să îmi îndrept gândul și inima către Domnul, cerându-I Lui călăuzire și alinare. Da... cred că acum se cuvine să ascultăm cuvintele Liturghiei: „Câți suntem credincioși, iară și iară, cu pace Domnului să ne rugăm”!

Iertați, dar am simțit nevoia să vă spun ce simt...

Vă îmbrățișez cu drag!

Claudia