Dragă maică,

Aş dori să vă mai mărturisesc ceva. Poate o să râdeti puţin, dar pentru mine a fost revelator. Am văzut în sfârşit pădurea, iar nu copacii.

Vreau să fiu iubit. Ăsta cred că a fost tot nucelul din spatele tuturor încercărilor şi sforţărilor mele în relaţii. Şi, la un moment dat, cred că am înăbuşit într-un fel nevoia asta şi mi-am zis dacă eu voi face şi voi drege, voi fi şi eu iubit, dar nu te gândi la asta acum. Mai întâi fă asta pentru ceilalţi şi, după, poate-poate primeşti şi tu ceva. Şi ce am primit în final? Un loc pe raft. Poate exagerez, dar asta am simţit. M-am simţit ca un bibelou. Dacă întrebai pe cineva o părere despre mine ar fi spus „ce om minunat”. Şi aşa am ajuns pe un loc minunat şi acolo am rămas. Dar ştiţi cum e, nu îţi scoţi bibeloul în parc sau nu mergi cu el în vreo excursie.

Nu mai vreau „onoarea asta”. Prefer să fiu „obişnuit”, să renunţ la extraordinarul pe care-l visam din copilărie, dar să mă simt iubit. Şi pentru asta, mă simt mai pregătit ca niciodată să văd şi să simt „oferta Lui”. Ce auzeam până acum sau ce citeam în scrierile Sfântului Siluan era mirific. Chiar ele mi-au dat curajul iniţial să fac câte un pas, câte un pas spre biserică. Dar de atâta minunare, cred că L-am tratat şi eu ca pe un bibelou, Doamne iartă-mă. Arată bine, e minunat, dar nu acum. Parcă avem şi alte „oferte”... mai imediate.

Dar, de la un timp, vreau doar să mă găsească. Am primit o fărâmă de la duhovnicul meu. La spovedanie, când scot mutul din mine, cu ce mi se pare atunci ca fiind cel mai ruşinos, parcă şi duhovnicul e mai altfel. Şi orice ar spune, că-i mai blând, că-i mai aspru, tot mângâiat mă simt. Poate şi pentru că Îl rog în gând să ridice de la mine X şi Y. Cred că atunci Se întâlneşte cu băiatul „rău” din mine.

Aşa că, cu riscul de a-mi fi dat deja răspunsul, ce să fac? Cum să întru în Iubirea Lui? Iar după, poate se vor aprinde şi alţii din candela reaprinsă de El în mine.

Va îmbrăţişez,
M.B.