Despre mine

Versiune tiparTrimite unui prieten

Dragă MAICA SILUANA

Numele meu e Tudor. De ceva vreme am observat că răspundeți la întrebări, toate acestea datorită tatălui meu care vă apreciază. De ceva vreme am trecut și eu în clasa a-v-a. Cu cât mă avânt mai mult pe drumul vieții, cu atât mă simt mai descurajat. Aș dori să aflu ce se va întâmpla? În fiecare zi aflu că nu am prieteni adevărați, toți pe care îi credeam prieteni mi-au întors spatele! Colegii mei se joacă mult pe calculator, jocuri pe care eu nu le agreez (jocuri violente), iar din această cauză îmi zic că mă port ca o fată. Familia mea m-a învățat altfel: să desenez, să citesc, să mă joc jocuri frumoase, cu jucării care nu sunt violente.

Una dintre problemele cu care mă confrunt zi de zi este problema pe care cam toți copiii o întâmpină în clasele mici: cum să le întorci spatele (să-i ignori pe cei răi, care te lovesc, vorbesc urât cu tine și te batjocoresc).

O întrebare cara mă pune de mult timp pe gânduri este: Cum să reușesc să nu mai îmi supăr părinții?

Iar o întrebare la care nu am reușit să-mi răspund e: DE CE FACE RELE OMUL, ȘTIIND CĂ NU E BINE?

Gânduri bune și multă sănătate!

Cu drag, Tudor

Mulțumesc mult pentru mesajul tău. Mulțumesc lui Dumnezeu și părinților tăi că ai putut să te menții curat într-o lume din ce în ce mai murdară și mai decăzută. Mulțumește și tu lui Dumnezeu și să nu te mândrești. Toți cei care au căzut sunt victime aproape nevinovate ale stricăciunii.

Da, ai dreptate să suferi și chiar uneori să te simți descurajat pentru că e greu pentru un suflețel de copil să fie altfel decât ceilalți, dar să știi că e mult mai greu, de-a dreptul distructiv, să fii ca ceilalți. Ei nu-ți pot fi prieteni, dar știi, tu poți să fii prietenos cu ei, să te rogi în gând pentru ei, să apreciezi lucrurile frumoase pe care le fac sau le spun, dar mai ales să cauți prieteni printre cei puțini, dar sigur există, care se aseamănă cu tine.

Ca să-ți fie mai ușor în clasă, încearcă să te rogi în fiecare zi pentru fiecare coleg și colegă din clasa ta. Când cineva te jignește sau te agresează, roagă-te pentru el în gând, binecuvintează-l, dar, la nevoie, ripostează cu fermitate. Dacă te vei ruga pentru cei răi și te vei gândi cu milă la ei, că sunt victime ale duhurilor întunecate, vei dobândi o milă și o înțelegere care te va ajuta și pe tine, dar îi va îmbuna și pe ei. Dacă îi judecăm, ei devin și mai răi.

Cât privește întrebarea: cum să nu îți mai superi părinții, te asigur că nu există un răspuns valabil. Imposibil să nu producem supărări celor de lângă noi, și mai ales când ești încă un copil. Dar poți să faci progrese și în acest sens dacă înveți din fiecare greșeală, dacă spui: Aha, asta îi supără pe părinții mei, Doamne, ajută-mă să nu mai fac!

Și ultima ta întrebare, de ce face omul rele știind că nu e bine ? Pentru că e bolnav. Omul e bolnav, Copilul meu drag! Când s-a despărțit de Dumnezeu prin călcarea poruncii, omul s-a îmbolnăvit fiind parazitat de duhurile răutății. Tocmai pentru că suntem atât de bolnavi s-a făcut Dumnezeu-Fiul om. El ne dă puterea, prin Sfânta Lui Biserică, prin Sfintele Lui Taine, să nu mai facem răul sugerat de cel rău, de parcă noi l-am dori. Viața noastră, Copile drag, este o școală în care avem șansa de a învăța direct de la Dumnezeu cum să fim buni. Și tot ce ni se întâmplă, de exempli ce ți se întâmplă ție la școală, sunt lecții, ocazii în care să facem ceea ce ne dă Dumnezeu puterea să facem. Te rog să faci pobă începând chiar de mâine: când simți un impuls de răutate, de invidie, de mânie, de supărare, ceva rău, arată-te lui Dumnezeu și zi: Doamne, scapă-mă, vindecă-mă, învață-mă acum să fiu bun! Iar ca să ai putere să faci asta, spovedește-te și împărtășește-te cât mai des.

Te îmbrățișez cu mult drag și Îl rog pe Domnul să te binecuvinteze!

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar