Preascumpă Măicuță!
Azi am simțit cum Dumnezeu lucrează prin măicuța Rafaela, chiar și după plecarea domniei sale din lumea asta văzută în cea nevăzută...
Meditând profund la misterul morții și al misiunii pe care o avea măicuța, am reușit să văd cum a acționat satana asupra mea, creând în mine o progenitură a sa, de care s-a folosit mult și îndesat, după care a devorat-o! Și-a mâncat propria creatură, Măicuță!
Astfel, am simțit cum s-a prăbușit Babilonul, pentru că orice împărăție care se dezbină în sine se pustiește, orice cetate sau casă care se dezbină în sine nu va dăinui...
Oarecând, lucrând la Seminar, mi-ați strigat să accept odată că ASTA SUNT!!! Oricât de mult v-aș fi iubit și adorat, această afirmație am refuzat-o din toate mădularele mele, din toată ființa mea, pentru că, undeva, în lăuntrul meu știam că sunt mai mult decât acel monstru cu șapte capete și mai știam că Dumnezeu nu poate crea așa ceva!!!
Astfel, dacă nu am acceptat că asta sunt, am voit să văd CINE SUNT, aflând mai mult decât atât: CINE ESTE EU SUNT!!!
Dumnezeu să vă răsplătească înmiit pentru osteneala de a-mi fi alături în cele mai groaznice momente ale vieții mele și să vă păstreze veșnic in Bucuria Sa, cu care v-a îmbogățit pentru ascultare!!!
CU ADÂNCĂ PLECĂCIUNE VĂ SĂRUT MÂNUȚELE FRÂNTE și vă las să vă odihniți și să primiți în liniște și pace puterea care vă este restituită de către Dumnezeu pentru pierderea suferită...
Cu veșnică recunoștință,
Kati
Mulțumesc, Kati drag!
Da, nu ești „asta”, ești mai mult decât „asta”, ești ceea ce vei deveni. Dar nu poți deveni ceea ce vei fi decât acceptând că ACUM ești, exiști, te manifești prin toate cele ce sunt în tine și ale tale. Numai oferind aceste „ale noastre” Domnului ca să le vindece și să le transforme cu harul Său în ce vom fi devenind asemenea Lui, ajungem „una”, în comuniune, cu Cel Ce Este. El, Dumnezeu, și numai El, Este Cel Ce Este și numai de la El ne primim ființa ca dar. Și onorăm darul numai și numai dacă acceptăm și darul (fie și blestem) de la cei dinaintea noastră. Ce am primit de la părinți și strămoși și de la lumea asta devine „prescura” pe care o oferim Domnului ca să ne sfințească. Cu cât ne împotrivim mai mult moștenirilor noastre, cu atât calea e mai grea. A ne lepăda de părinți și de lume înseamnă să ne lepădăm de modelul lor, de felul în care pun în lucrare cele ce sunt. Și e o lepădare însoțită în chiar acel moment de primirea Modelului divin prin Sfintele Taine și de lucrarea lui prin porunci și rugăciune.
Eu nu sunt rea, ci actele, lucrările mele pot fi rele sau bune după modelul pe care îl urmez dinăuntru. Mâna care lovește nu e rea, ci actul lovirii. Mâna e aceeași care poate mângâia. Iată de ce S-a întrupat Domnul și ni Se dă: ca să avem puterea să mângâiem cu mâna care lovea pentru a supraviețui.
Te iubesc mult și te îmbrățișez cu rugăciune,
Maica Siluana