Bine a făcut Părintele că nu ţi-a răspuns!

Şi bine ai face dacă ţi-ai aminti cuvintele pe care ţi le-a spus în Taina Spovedaniei! Pe acolo ai primit răspunsul de care aveai nevoie. Dacă nu mai ţii minte decât refuzul lui de a-ţi răspunde la acele întrebări, ia-o de la capăt cu pocăinţa. Taina Spovedaniei este Taina Pocăinţei, iar pocăinţa este o lucrare divino-umană, adică o lucrare a lui Dumnezeu împreună cu omul, pentru ca omul să poată intra, mereu mai profund şi mai statornic, în Bucuria Domnului său.

Pocăinţa presupune trei paşi şi o cale lungă şi strâmtă în continuare:

1. Durerea sufletului pentru păcatele sale şi pentru neputinţa de a renunţa la mincinoasa lor "mângâiere" sau "uşurare" şi cererea iertării de la Dumnezeu prin Duhovnic.

2. Numirea lor, adică "legarea" lor prin cuvânt, fără ruşine, fără îndreptăţire de sine şi fără acuzarea cuiva. Aici e învins "pârâşul omului": dacă tu nu mai pârăşti pe nimeni în faţa lui Dumnezeu, nici pârşul diavol nu va mai avea nici o putere asupra ta. Altfel, acesta rămâne cu tine pe cale şi te va împiedica să iubeşti după poruncă.

3. Primirea iertării lui Dumnezeu prin cuvântului Părintelui şi dezlegarea de lanţul păcatului care te ţinea rob. Fără dezlegarea de păcatele mărturisite rădăcina păcatului ar rămâne neatinsă în om şi vindecarea de rău nu ar fi posibilă.

Calea de urmat după primirea dezlegării presupune lupta conştientă şi liberă nu atât pentru a nu mai face păcatele mărturisite, cât, mai ales, pentru a vindeca fierea bolnavă care se împotriveşte lucrării harului dobândit prin Taină. Ea cere răstignirea imediată a oricărui gând şi a oricărei pofte care ne desparte de Domnul, de Sfântul Potir la care am fost învredniciţi să ajungem prin dezlegarea primită şi împăcare cu Mama noastră, Biserica. Aceasta este Calea Poruncilor, adică este Domnul Iisus Hristos în Persoană ascuns în poruncile Sale. Pe această cale, omul este ajutat de harul Sfintelor Taine, păzit şi păstrat şi lucrat prin asceză: post, rugăciune, mătănii şi închinăciuni, citirea Sfintei Scripturi, a Psaltirii, a cărţilor duhovniceşti, evitarea prilejului de păcat, iertarea vrăjmaşilor şi iubirea lor... Toate, după putinţă şi fără ieşire din măsura dată de duhovnic nici în sus, nici în jos, nici la stânga, nici la dreapta. Cuvântul Părintelui duhovnic din timpul Tainei va fi ca un far călăuzitor pe această Cale.

Dar să nu aşteptăm de la părintele să ia decizii în locul nostru, să aleagă ceva în locul nostru, să ne elibereze de responsabilitatea alegerii libere, sau să devină "văzător" şi să ne spună ce va fi cu noi! Acestea toate ne împiedică să creştem duhovniceşte. Ele ne-ar transforma în anexe ale Părintelui, ne-ar face dependenţi de un "guru" care ştie el mai bine! Nu, nu! Părintele e legătura vie cu Dumnezeu! Pe Dumnezeu să-L vezi când te duci la el, şi pe Dumnezeu să-L auzi în cuvintele Lui! Altfel, vei fin nemulţumită şi vei căuta mereu şi mereu altul! Sau vei păcătui judecând, răzvrătindu-te şi vorbindu-l de rău! Atunci întunericul cel mai din afară va chinui sufleţelul tău până ce vei renunţa la orgoliu şi la aşteptări greşite de la Părintele şi de la Dumnezeu!

Fie ca acest cuvânt să-ţi fie de folos, copil drag şi să mă ierţi dacă am fost prea dură,

Cu nădejde şi drag,

M. Siluana