Maica Siluana, nu?
De ce îndrumaţi toţi tinerii să apuce calea Bisericii, când ei au nevoie de prieteni care să-i facă să uite un rău, cu ajutorul lor să întâlnească noi persoane, nu să stea închişi în casă sau, mai rău, în biserică şi să se roage.
Rugăciunea îi face să rupă legătura cu realitatea şi să se "închidă" în ei. E ăsta un lucru bun ?! Pentru mine, sunt doar nişte ciudaţi, fără supărare.
Sper să nu vă fi jignit cu acest mesaj, sau să vă fi supărat, da' eu asta cred.
Alex
Dragul meu Alex
Nu, nu m-ai jignit cu acest mesaj. Dimpotrivă! Îţi mulţumesc pentru atenţie şi pentru că, scriindu-mi, n-ai urmat doar gândul de a mă certa, ci şi o dorinţă ascunsă de a înţelege de ce fac ce fac. Eu văd în chiar mesajul tău răspunsul: pentru a uita acel rău, care uneori e ucigător de dureros, avem nevoie de un Prieten Care să fie bun şi iubitor la modul absolut şi Care să ne ajute nu doar să uităm răul acela (ceea ce nici nu se poate, pentru că acela e scris în adâncul sufletului nostru şi face ravagii de acolo în mod ascuns), ci să ne eliberăm de puterea lui ucigătoare!
Acel Prieten este Dumnezeu şi, deşi e pretutindeni şi-i iubeşte şi ajută pe toţi oamenii, numai în Biserică e Viu în Trupul Său Cel îndumnezeit şi ni se oferă ca Mâncare pentru Viaţa adevărată!
Numai cu această Viaţă în noi, nu doar în gândul nostru, ci şi în trupul nostru, vom putea birui răul care ne chinuie şi cu care, la rândul nostru, îi chinuim pe ceilalţi!
Desigur, cine nu crede în Acest Dumnezeu, nu are de ce să meargă la Biserică şi nu-i va înţelege pe cei ce merg! Dar, tu, văd că eşti deschis să înţelegi ce e cu aceşti "ciudaţi" şi de aceea te dau pe mâna lor, adică îi rog pe ei să-ţi răspundă.
Eu voi publica aici răspunsurile lor. Dacă nu-ţi va răspunde nimeni, mai vorbim noi doi!
Eu îţi mulţumesc încă o dată că mi-ai scris şi te rog, să ai bunăvoinţa de a face loc în mintea ta şi eventualităţii că în Biserică e altceva decât crezi sau ştii tu. La vremea potrivită, vei afla mai mult. Domnul te iubeşte şi te aşteaptă cu răbdare şi dor!
Curaj, om drag!
M. Siluana