Vă trimit conferinţa părintelui Vasile Mihoc, în rezumat, aşa cum am scris-o mamei. Scuzaţi-mi inadvertenţele.
V.

Conferinţa s-a numit "Copiii - darul lui Dumnezeu, bucuria şi responsabilitatea părinţilor şi a naşilor" şi a fost presărată cu exemple din viaţa de familie a părintelui Vasile Mihoc. Mi-a plăcut acest punct de vedere: până la cinci copii este greu, apoi ei cresc în echipă. Părinţii din ziua de azi fac doar un copil şi vor ca acela să întruchipeze toate idealurile lor. De aceea copilul unic este dat la multe feluri de activităţi: pian, limbi străine... cu pretenţia să fie premiant la şcoală, dar acesta de multe ori oboseşte, se slăbănogeşte. Când sunt mulţi, binecuvântarea lui Dumnezeu este asupra lor. Familia părintelui Mihoc este binecuvântată: copiii sunt artişti, matematicieni, filologi, teologi, întruchipând cu adevărat idealurile părinţilor.

Părinţii Sfinţiei Sale au crescut 10 copii în spirit profund creştin, cu rugăciune,cu post, respectând toate slujbele bisericii. În spatele casei părinteşti era o familie care se dădea drept atee şi care avea un singur copil. Oamenii aceştia erau profesori şi directori ai unei şcoli. Într-o zi au apostrofat familia părintelui că au prea mulţi copii şi ce are să se aleagă de ei! Viaţa şi-a urmat cursul. Fraţii părintelui Mihoc, opt la număr, sunt preoţi, iar fetele sunt preotese. Băiatul acelei familii a săvârşit o crimă. La urmă, a vândut averea părinţilor, a băut banii, iar mama a sfârşit într-o casă prăpădită, cu chirie, după ce tatăl a murit de inimă rea. Oamenii, spunea părintele, se verifică prin copii.

Am râs cu toţii când a dat exemplul unei fiice, mezina, care în clasa I a avut tema de a găsi cuvinte multe cu grupurile "ci", "ce", iar fetiţa a scris printre altele "Marea Peciora". Învăţătoarea a încercat s-o corecteze, crezând că fetiţa a dorit să scrie de fapt "Maria Fecioara", dar fetiţa a replicat că a vrut să scrie chiar "Marea Peciora", aceasta fiind o apă situată în nu ştiu ce parte a continentului... Copiii învăţau unii de la alţii şi ce ştia unul, ştiau toţi, formând cu adevărat o echipă unită.

A mai spus că marea noastră problemă este că suntem creştini, dar puţin credincioşi. Dacă L-am lăsa pe Dumnezeu să ne fie Tată cu adevărat, nu ne-am mai îngriji noi de ale noastre, ci Însăşi Tatăl ceresc ne-ar purta de grijă. Virtutea elementară a omului trebuie să fie încrederea în Dumnezeu. În familie, copilul nu trebuie lipsit de rugăciunea cu părinţii, el trebuie să înveţe a posti încă de la vârsta de 7 ani (fiindcă copilul poate acest lucru), părinţii să-l înveţe despre Sfintele Taine, poruncile lui Dumnezeu, din care lucruri se naşte frica de Dumnezeu, copiii devenind adevăraţi oameni, căci din frica de Dumnezeu se nasc virtuţile şi viaţa omului prinde valoare. Din împărtăşirea cu Sfintele Taine, post şi rugăciune se nasc foamea şi setea duhovnicească, pe care orice om le va simţi şi nici o stricăciune, din cele deşarte ale lumii, nu se va putea lipi de el. Spunea părintele că o femeie plângea: "Doar un copil am, dar cât am suferit cu el". Oamenii îşi programează viaţa după propriile lor puteri, dar unde este Dumnezeu? El face din viaţa noastră ceva şi nu invers.

Mama părintelui încă trăieşte, iar atunci când au câte o problemă, copiii telefonează mamei să se roage şi mama se roagă, iar lucrul se împlineşte. Ea ar vrea să plece la Domnul, dar fiii spun: ce ne facem fără dumneata? Cine se mai roagă pentru noi?

O poveste a vieţii ruptă din rai...

Ceva important: datorită unei vieţi stricăcioase, comunicarea dintre părinţi şi copii nu mai există. Căci adevărata artă a comunicării o dăruieşte Însuşi Dumnezeu aceluia care respectă poruncile şi care cere ajutorul Lui.

Au mai fost atinse şi alte puncte: avorturile; pilula anti-bebe(şi nu anti concepţie, căci pilula expulzează de multe ori chiar ovulul fecundat); societatea împotriva copilului nenăscut (care are de fapt trup unit cu suflet în momentul avortului); familia - loc aparte în planul lui Dumnezeu; a sluji lui Dumnezeu şi mamonei (= avuţia, câştigul) este imposibil; providenţa divină (Mt 6, 25-26); a fi naş - mare responsabilitate; naşii - lumina în viaţa fiului spiritual.