Şi Dumnezeu m-a salvat, mi-a dăruit libertate totală de pornografie!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Bună ziua,

Am citit pe site-ul dumneavoastră despre preocupările pe care le aveţi pentru cei care sunt robi patimilor alcoolului, fumatului şi sexului. De aceea doresc să vă povestesc experienţa mea privind felul în care Iisus Hristos m-a eliberat de o astfel de patimă. Încă de la vârsta de 14 ani am devenit rob masturbării şi pornografiei şi poftei trupeşti în general. În primii ani nu am făcut nimic în acest sens, pur şi simplu lăsându-mă controlat de crudul meu stăpân. Dar treptat, am aflat că aceste lucruri nu sunt plăcute lui Dumnezeu şi am simţit pe propria piele amărăciunea sclaviei mele. Am început deci să mă lupt, dar am eşuat lamentabil de fiecare dată. Reuşeam să rămân liber câteva săptămâni, dar niciodată mai mult de atât. Asta până în octombie anul trecut, când Dumnezeu mi-a scos în cale un site:
http://www.settingcaptivesfree.com/

Aici am găsit un curs de 60 de zile, bazat pe Scriptură, care îşi propunea să mă ajute în luptă. Am acceptat ajutorul, şi timp de trei luni am învăţat adevărurile Scripturii legate de dependenţă în general, şi de păcatul sexual în particular, şi de salvarea din păcat pe care mi-o poate oferi Dumnezeu. Şi Dumnezeu m-a salvat. Slăvit să fie numele Lui! Mi-a dăruit libertate totală de pornografie şi de masturbare şi de pofta trupească păcătoasă. Sfaturile practice precum şi studiul Scripturii m-au ajutat să merg la Iisus Hristos şi de la El să cer libertate.
Acest curs se numeşte Way of Purity.
http://www.settingcaptivesfree.com/courses/way-of-purity/

V-am scris cu gândul că aţi putea să vorbiţi despre acest curs pe site-ul şi în conferinţele dumneavoastră deoarece cred că poate fi de un real ajutor pentru cei care au fost robi ca mine. Nu cursul în sine eliberează, dar pe baza Scripturii te invaţă ceea ce trebuie să ştii şi să implementezi în viaţa ta pentru a primi harul eliberator al lui Iisus Hristos.

Pe acelasi site se pot găsi cursuri şi pentru dependenţa de alcool, fumat, droguri, jocuri de noroc, mâncare.

Vă mulţumesc,
M P

Dumnezeu să-ţi răsplătească dragostea!
Ofer şi pe această cale sursa despre care vorbeşti însoţind darul tău cu rugăciune şi îndrumarea de a ne lipi şi mai strâns de Domnul prin sfintele Taine, rugăciune şi asceza după putere.
Vom studia şi noi cu atenţie cele trimise si ne încredințăm Domnului pentru a le folosi spre folosul celor ce se zbat încă în astfel de chinuri.
Cu recunoştinţă şi rugăciune,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar