Doamne,
pe tata nu am reușit să îl conving nici să se lase de băut, nici să nu mai fumeze, nici să se poarte frumos, nici să fie mai cald, nici să nu se enerveze, nici să mă bage în seamă mai mult, nici să ne respecte așa cum cred eu de cuviință, nici să mă iubească așa cum vreau eu, nici să își schimbe opiniile după mintea mea...
Nu am reușit nici cu vorba bună, nici cu lacrimile, nici cu cuvintele urâte, nici cu furia, nici cu agresivitatea, nici cu binișorul, nici cu fuga, nici cu apropierea...
Nu am reușit să îl schimb pe tata. Nu am reușit să îl controlez și să îl fac un "tată" pe placul meu, după tiparul meu (de parcă aș avea un tipar de tată, altul decât cel pe care îl cunosc).

Dar cu bărbații din viața mea încă mai încerc să îmi manifest această "putere". Să se lase de fumat, să își schimbe valorile, convingerile, să creadă în Dumnezeu, să asculte conferințele Maicii, să spună "Iartă-mă!" când vreau eu, să spună ce vreau eu, să facă ce vreau eu, să le placă ce îmi place mie, să îmi dea ce vreau eu, să mă iubească cum vreau eu, să stea, să nu fugă, să se întoarcă, să zâmbească, să fie serioși...
Dacă i-aș putea convinge să facă cum vreau eu, dacă le-aș controla sforile, atunci aș ști că sunt puternică. Eu pot să îi conving să mă iubească!!! Dacă cuvintele mele "meșteșugite" și manipulatoare vor avea reacție din partea lui, înseamnă că l-am convins și de data asta, înseamnă că a picat în "plasă", că mă vede, că exist pentru el. Și poate chiar mă va iubi. Și totuși ȘTIU că, nici eu, nici el, nici majoritatea... nu știm a IUBI!

FIE, DOAMNE, VOIA TA ȘI NU A MEA!
Căci eu pentru mine vreau numai ciudățenii...
R C