Doamne ajută.
Vroiam să vă mai povestesc ceva.
La o conferință ați spus să încercăm să-I dăm câte o dorință, să renunțăm la câte o dorință din noi, pentru Numele Domnului, de dragul Lui.
Am început cu o prăjitură.
Nu a fost ușor.
M-am mirat că nu a fost ușor, cu atât mai mult cu cât nu prea mai mănânc dulce... și cred că o vreme după acest greu inexplicabil nu am mai încercat.
A venit artterapia și a fost de desenat chiar această temă.
Multi am renunțat la câte ”ceva bun”, ceva ”dulce”, adică la mici pofte.
Dar cineva m-a uimit profund. Pentru câteva secunde cred că toată eram o Uimire.
Persoana de care vă spun, a spus că a renunțat, pentru Numele Lui, la dorința de a se integra între ceilalți, la dorința de a nu avea căderi, la dorința de a se fi născut în altă familie și a avea o altă copilărie. Înțelegeți?!!!!!
Am simțit ca un curent de emoție care m-a străbătut și în momentele acelea chiar nu gândeam nimic... eram în tăcere.
Am vrut apoi să dau și eu o dorință, eu care îi spun atât de des că Îl iubesc. Îi spun în cuvinte. Nu știu să-i vorbesc în tăcere.
Nu am știut multe zile ce să aleg.
Dar am găsit... i-am dat dorința de a mai vrea să recuperez banii care i-am pierdut, ca o scădere astfel a vinei mele din trecut, mai mult decât ca o lejeritate materială.
Nu am simțit părere de rău, după dorința mea.
Nu am simțit nici bucurie.
M-am uitat la mine să văd dacă apare acea Mângâiere... și nu știu... poate a fost...
Dar ce am găsit sigur a fost Loc pentru El.
Vă rog să binecuvântați dorința dată și noul Loc din mine... îmi e teamă de recăderi, de reîntoarceri.
A H
....
Copila mea
Da, Copila mea, aceste jertfe ne mută, efectiv, în altă dimensiune a vieții și a minții noastre. Când dorim ceva, fie „bun” (adică ne place), fie ”rău” (adică nu ne place), ne proiectăm pe lumea reală propria viziune și credință (da, da, credința din neamul credinței din afirmația „eu am credința mea și nu am nevoie să merg la Biserică”). Astfel lumea devine „lumea aceasta”, lumea deformată de patimile noastre, de „hărțile” din creierele noastre. Lumea care se naște în mințile noastre bolnave și se întrupează în evenimentele din jurul nostru...
Când renunțăm la orice dorință „în Numele Domnului”, ieșim din „hartă” și ne deschidem unei vederi și simțiri noi, care nu vine de la simțuri, ci de la mintea unită cu Dumnezeu în Numele Domnului. E ceva ce nu poate fi redat cu ușurință în cuvinte pentru că înțelesurile acestora sunt captate de „antenele” hărții și contaminate de gândurile pătimașe ale fiecăruia. Trăirea însă, experierea pe viu a ceea ce urmează acestei jerfe, este nouă și duhovnicească pentru că e alimentată de energiile necreate aduse în noi de Numele Domnului. Iar când invocăm numele Domnului pentru împlinirea dorințelor noastre riscăm să luăm numele Domnului în deșert dacă acele dorințe nu sunt legate de dorirea Lui și a poruncilor Sale. Și, deșertul va fi cu atât mai cumplit cu cât va fi mai deșartă dorința... Să luăm aminte la asta!
Cu dragoste și recunoștință pentru toate încercările de a trăi, aplica, experimenta cele auzite,
Maica Siluana