Dumnezeu îţi poate răspunde şi aşa?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Draga mea Maică,
Vreau să vă întreb ceva foarte important. 
M-am gândit mult dacă să vă scriu și tocmai faptul că nu eram decisă să o fac, că oscilam, pentru a nu pierde cumva ce am acum, m-a determinat să fac acest pas.
Am primit un Dar. Nu sunt sigură legat de el și vreau să vă întreb ce credeți Sfinția Voastră. Pornind de la ceva ce ați spus într-o conferință recentă și care m-a ajutat enorm, legat de a face pauze între cuvinte și a asculta pe CEL te ascultă, am început să trăiesc mai bine rugăciunea, care era până la acel moment ritual, canon, ceva citit mecanic, pentru că trebuie, pentru că e bine să, așa e corect etc... Dar nu reușeam să am o trăire decât foarte rar și vag, nu reușeam un contact real. După ce am înțeles de necesitatea rostirii în acest fel, cu atenție pe cuvânt și ascultarea Lui care Aude, ca și cum chiar mă adresez cuiva viu, prezent, care mă ascultă, care este acolo, simt, mai ales la rugăciunea Împărate Ceresc, la unele cuvinte sau pauze, ca un fior de răspuns. Nu știu cum să-i spun altfel decât fior. E o senzație interioară, plăcută, ca un tremurat interior, ca un stol de fluturi mici sau ca o perdea fină ce se mișcă în mine. În special la nivelul feței, uneori la gât, mai des la inimă și rar cuprinzând tot corpul, ca un val. E plăcută, vie, dar ce e monumental de valoros pentru mine e senzația de dialog, de răspuns, de prezență, a Lui. E ceva... cum nu pot să vă spun... Pentru mine e Viața! Adică, Maica mea, eu trăiesc pentru momentele astea. Sunt bucuroasă! Mă vindecă. Adică Dumnezeu îmi răspunde, în felul acesta, atunci, pe loc... vorbim. 
Apoi mă gândesc de ce tocmai mie, nici mare rugătoare, nici altceva de mare soi, cum să cutez eu să mă gândesc că El îmi poate răspunde mie? 
Vă rog din suflet spuneți-mi ce părere aveți? Mă înșel? Trăiesc? 
 
De zic că mă vindecă? Pentru că nevoia din spatele tuturor relațiilor sprijinite de mine prin eforturi supraumane și care au determinat rezultate din cele mai proaste, este de a nu fi abandonată, de a nu fi singură, de a exista cineva care să nu plece, să rămână cu mine și să mă iubească necondiționat. E inutil să precizez că am cerut asta de la oameni, până am înțeles că ce vreau nu am cum să obțin de la ei. Numai Doamne îmi poate da și poate fi Răspuns la această nevoie. 
Iar acest mod de răspuns, poate atipic, dar răspuns direct, ca o comunicare vie, e medicament și Bucurie. E Bucuria Sfântă care mi-o doriți... e oare El...?
Eu am pus acestea în fața Lui, le-am oferit și am cerut să nu mă lase în înșelare.
În plus vă spun că Sfânta Împărtășanie e atât de lucrătoare încât iubesc, Îl caut, Îl vreau, simt că trăiesc doar când sunt cu El, fac bine oamenilor pentru că văd chipul Lui în ei... și multe altele, daruri multe care vin din Potir și îmi fac Viața să merite trăită la un mod de neimaginat pentru mine.
 
Doamne să vă miluiască cu dragostea Lui minunată!
Vă mulțumesc din tot sufletul pentru că sunteți și pentru că-L iubiți.
Aea

Da, Copila mea iubită, Dumnezeu răspunde și așa!
Și încă în multe alte feluri care, acum, încă nu s-au ridicat la mintea noastră. Dar ne așteaptă cu drag și dor la „locul întâlnirii” numit de Domnul „Ascunsul” sufletului nostru, făcând ce ne învață Părinții noștri Sfinți, ascultând „auzul Lui Dumnezeu” prezent în tăcerea noastră, ai intrat pur și simplu în relație cu Viața ca Cineva și nu ca energie impersonală. Acum viața ta nu mai e doar „un pachet de energii” sau o înșiruire de evenimente, ci ești chiar tu, vie în Cel Viu.
Acum, împărtășindu-te și intrând în tăcerea aceea oricât de puțin, deja simți (nu doar știi) că viața ta nu e o mică „porție” din viața omenirii, ci toată viața omenească dăruită ție, pătrunsă și îmbrățișată de Viața Care este Domnul, ca s-o trăiești în felul tău personal, unic.
Nu, nu e înșelare, Copila mea!
Ține-te strâns de Sfânta Biserică și de Darurile Ei, de părintele duhovnic și de rugăciune, și ai grijă de omul duhovnicesc din tine, încă prunc, dar atât de viu.
Și slujește pe cei ce încă n-au aflat Calea ca pe niște frați mai mici ai Domnului!
Cu dragoste, recunoștință și rugăciune,
Maica ta Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar