Bine, Măicuță! Lupta cea mare rămâne a mea. Voiam să vă zic scurt că cel mai important pentru mine, acum la sfârșit de Seminar, este că Dumnezeu a luat locul ursulețului de pluș și ursulețul locul Lui. Și abia acum Îi învăț limba. Și abia acum El încetează să fie tata. Și abia acum întrezăresc. Iar în intimitatea aceea, îmi permit și mi se permite să greșesc, să plâng, să mă revolt, să nu pot, să nu știu, să fiu confuză și să amestec lucrurile... e încă dificil să țin balansul între dureri vechi și „obligații” noi... îmi mai văd schemele despletite pornite să agite lumea și pe mine, și câteodată le văd degeaba. Și uneori sunt tulbure deajuns să nu mai simt, dar am învățat să îndur și să aștept. Să aștept să intru în noua matcă, să prind firicelul de bucurie din nou, și după ce îl pierd. Și mai am de învățat să nu mai strâng din dinți în timp ce aștept, că abia după ce îi descleștez și nu mă mai împotrivesc la „inconfortabil” se duce răul... Am gust de corijentă și asta „se așează” asumându-mi, precum toate cele despre mine, bune-rele.
Poate că aveți copilași care se așteaptă de la „minuni” la sfârșit de Seminar. Pentru mine, poate nu cea mai strălucită „seminaristă”, ESTE o minune că uneori mă trezesc dimineața și mă năpădește bucuria unei noi zile înainte să mă spăl pe dinți. Bucuria, și nu frica, stresul, urâtul, sila... depresia. Ce e la fel ca înainte este că refuz să cred că Dumnezeu poate fi și altceva decât iubire, chiar și preț de o părere, întâmplare. Credința asta e parte din firicelul meu de bucurie fără margini.
Cătinel pe Cale, că-i drum lung... și abia d'amu ne miji limpezeala ochilor...
Cu mare drag, mulțumiri și rugăminte de iertare,
N. N.
Fii binecuvântată, Copila mea!
Da, da, „te-ai prins!”: Acolo, în marea ta singurătate, negăsind altă cale, Domnul se pitea în ursulețul tău de pluș ca să fie cu tine, să te ajute să înveți tandrețea și să crești. Desigur, ce primeai de la ursuleț era ce proiectai tu pe el, dar acea mângâiere delicată era de la El...
Acum, te rog să uiți „apucătura” de a te compara cu ceilalți! Tu ești tu! Fiecare este unic! Fiecare lucrează cum vrea, cum se îndură, adică așa cum poate. Fiecare are povestea lui și experiența lui pe care are nevoie să le integreze în conștiința actuală cu ajutorul lui Dumnezeu și să se întregească prin asta. Așa, întâlnirea cu Domnul va deveni din ajutor și vindecare, dar de preaplin de bucurie. Bucuria Lui e întreagă, noi nu suntem întregi... De acea mai întâi ne restaurează și apoi ne sfințește.
Și, să știi că Seminarul nu s-a terminat. Abia acum începe dincolo de „teme” și maica Siluana. Începe minunata ta aventură cu Domnul tău și Dumnezeul tău pe Cale, care este El în inima și în viața ta!
Te aștept mereu cu drag să-mi împărtășești din întristările și bucuriile tale. Da, vor mai fi întristări, pentru că suntem vii și extrem de sensibili, dar acestea vor deveni ceea ce sunt chemate să fie, firele din care se țese bucuria de a fi pe Cale și iubiți de Cel Ce ne-a chemat la Bucuria pe care nimeni nu o poate lua de la noi!
Cu dragoste și multă recunoștință,
Maica Siluana