"Celalalt, în durerea sau neliniștea sa, caută, mai întâi, un anestezic. Apoi, dacă se poate un euforizant."
Măicuță, mi-ați adus o groază de durere în viața asta! Pe bune! Nu în sensul că ați cauzat-o cu ceva, ci de când am început Seminarul am trăit atâta durere câtă nu mi-am permis să trăiesc până acum.
Ce am trăit azi nu știu să vă spun... s-a formulat așa frumos în timpul rugăciunii... dar văd că nu se scrie! Nu-i bai! Dacă Maica are nădejde, fur și eu de la ea!
Încerc să nu fug de frică... dar sunt mai șmecheră ca mine. Nici nu-mi dau seama când am zbughit-o din fața ei!
Mă întrebam azi... dacă trăiesc frica, dacă ajung să mă vindec de codependență... ce-mi rămâne Măicuță? Cine rămâne în locul meu?
Acum mă simt ca un cățeluș în lesă. DA! Poruncile și tot ce încerc să fac sunt ca o lesă care nu-mi dă voie să plec prea departe. Iar când scap... aud glasul Lui și vin și bag iar repede căpșorul.
Am să revin cu vești bune! Nu mă las, Măicuță! Chiar dacă mai trag câte o trântă sau mai fac câte o grevă. Nu minte acatistul... dacă te-a atins o dată Doamne, tânjești toată viața după EL - conștient de-acum.
Doamne ajută!
Și mie mi-e dor de Dumneavoastră...
C-V
Ei, ei, Copile drag,
Aici e marea rană a păcatului: identificarea noastră ca subiect cu tiparele existenței robite fricii și comportamentelor defensive și reactive.
Da, ai trăit multă durere de când suntem împreună. Dar fără această durere erai o mică mortăciune plină de răni dureroase. Oare de ce să preferăm durerile care nu duc nicăieri? Din obișnuință? Din lene? Din plăcere? Din toate astea și mai multe decât acestea... Și știi, asta e chiar oferta vrăjmașului: dacă vrei să scapi de chinul de a fi „nimeni”, ”nimic”, n-ai de ales decât să fii „rău” sau victimă a „răului”. Doar că, sărmanul vrăjmaș nu are nici o șansă când renunțăm la a ne război noi cu el și-l dam pe Mâna lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni!
Te îmbrățișez cu drag și rugăciune,
Maica Siluana