Măicuța mea!
Acum citesc răspunsul pe care l-ați dat surioarei A și simt că mi se sfâșie inima! Știți, Măicuță, în toți acești ani, de când am învățat de la domnia voastră importanța mărturisirii păcatelor și împărtășirea cu Sfintele Taine eu am întâmpinat de fiecare dată aceeași problemă gravă: în momentul în care mă întreba părintele duhovnic dacă îmi pare rău de păcate eram nevoită să recunosc sincer că NU ÎMI PĂREA RĂU DE ELE! Și asta, pentru că, de cele mai multe ori știam că am făcut ceva rău (doar pentru asta m-am dus să mă mărturisesc!), dar mă simțeam atât de îndreptățită având în vedere provocările care mă determinau să săvârșesc păcatul!
Sfaturile pe care le-am primit în acea Taină mi se păreau interesante, dar irealizabile... cel puțin din partea mea. Știam de fiecare dată că pentru această neputință a mea voi primi canoane tot mai grele, dar altă soluție n-am avut... Acum vă mirați că nu am fost oprită de la Sfânta Împărtășanie? ȘI EU MĂ MIR, dar numai Dumnezeu știe cum a lucrat și în inima duhovnicului meu!
Nu voi lungi mult vorba, ci vreau să vă spun doar că abia de ceva vreme am reușit să ajung la adevărata căință și pocăință, în momentul în care am înțeles până în măduva oaselor spusele Mântuitorului: "TOT CE LE-AI FĂCUT LOR, MIE MI-AI FĂCUT OMULE!"
Vă amintiți, Măicuță, cum vă spuneam mereu (vai, și mult mi-a mai plăcut expresia asta!) că "am dat pe ei ca pe hoții de cai"? Așadar, AM DAT ÎN DUMNEZEU CA ÎN HOȚII DE CAI! MĂICUȚĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!!!!!!!!!! Am dat și eu, au dat și ei și uite-așa dăm în El, în Dumnezeul nostru, ca în hoții de cai! BRAVO! La asta ne pricepem cel mai bine!
Măicuță!!!!!!!! Nu am atâtea lacrimi cât aș avea nevoie să plâng, nu există atâta cenușă câtă să îmi pun în cap și atâția saci cu care ar trebui să mă îmbrac, în toată lumea asta!
Singurul lucru ce pot cere de la Dumnezeu este doar timp, atât timp cât e nevoie pentru a-mi părea rău pentru toate fărădelegile pe care le-am făcut și durerea asta e încă suportabilă, dar cea mai mare durere, care le întrece pe toate este conștientizarea MILEI LUI DUMNEZEU, Care după toate câte am făcut MĂ IARTĂ!
Tot din mila Lui, după trei zile și trei nopți încontinuu, plânsul meu exterior a luat sfârșit, dar interiorul meu e o adevărată și nesecată vale de lacrimi...
Măicuță, nu pot să vă spun decât:VĂ MULȚUMESC!
Vă îmbrățișez cu dor și drag, VĂ SĂRUT MÂINILE FIRAVE ȘI FRÂNTE. Îl rog pe Domnul să vă binecuvânteze și să vă mângâie inima, pe care am reușit să o rănesc de atâtea ori; și VĂ IUBESC TARE MULT MĂICUȚA MEA!
Cu mult respect și recunoștință, al domniei voastre copil: Kati
Copil drag și viteaz,
Mesajul tău e darul lui Dumnezeu de a fi pus în cuvinte lupta de taină pe care ai dus-o și o duci și curajul de a te privi și lăsa privită în lupta ta.
În plus, aș vrea să mă crezi că pentru Dumnezeu, loviturile noastre sunt ocazii de a ne atinge cu iubirea Lui, sunt singurul fel posibil, în anumite etape ale creșterii noastre, de a intra în contact direct cu mila Lui. Uitarea lui Dumnezeu și iluzionarea că suntem autonomi e moarte. Lupta cu Dumnezeu e începutul trezirii din această moarte. Cine e onest cu sine va auzi în cele din urmă „replicile” lui Dumnezeu, adică declarațiile Lui de iubire concretizate și în fapte și evenimente.
Te îmbrățișez cu recunoștință și dragoste și rugăciune,
Maica Siluana