Ce minunat e să fii viu și disponibil întâlnirii cu Dumnezeu în miezul cel mai viu al ființei tale!
Așa ești tu!
Și asta e important și nu dacă ți-ai făcut sau nu bine „temele”.
Da, ai făcut ce spui, faci ce descoperi, dar toate astea ca exprimări oneste ale celei ce încă nu ai devenit așa cum te-a „gândit” Domnul. Acel fel în care vei fi, și vom fi fiecare dintre cei angajați pe Cale, este atât de minunat încât nu poate fi imaginat de vreo minte omenească. Este ceea ce la mintea omului nu a ajuns încă și nu ajunge fără o lucrare specială a lui Dumnezeu.
Apreciez mult felul în care te recunoști în diferite personaje biblice pentru că încă taina pocăinței ne e de mare folos să ne comparăm și să ne asemănăm cu „marii păcătoși” din Sfintele Scripturi și să tânjim să fim ca cei ce au biruit răul și au bine-plăcut lui Dumnezeu. Dar aș vrea să o faci cumva în duhul Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul. Acolo, păcătosul e centrat pe mila lui Dumnezeu. Te rog să citești acest canon mai des, acasă, ca să scapi de viziunea cam protestantă a Dumnezeului nemilos care „nu lasă nepedepsit” pe cel ce păcătuiește. Aici ai nevoie să descoperi specificul viziunii ortodoxe despre păcat.
O să-ți precizez câteva aspecte care, cred, te vor ajuta:

„Deși păcatul omului este o ofensă, (rană, „hibris”) și o revoltă împotriva dreptății lui Dumnezeu, „pedeapsa care vine în mod natural asupra omului, nu vine de la dreptatea lui Dumnezeu, Care nici nu a lovit și nici nu cere satisfacție, ci de la dreptatea creației” (Sfântul Nicolae Cabasila). Dreptatea lui Dumnezeu este „iubirea de oameni și bunătatea ultimă a lui Dumnezeu față de neamul omenesc… faptul de a împărtăși fără pizmă din bunătățile lui și părtășia fericirii”. Dreptatea creației este ordinea și armonia cosmosului ca rezultat al Actului dumnezeiesc al creației, care a fost bun. Între dreptatea–bunătate a lui Dumnezeu și dreptatea–armonie a creației, există o relație intensă, iconică. Ca urmare, revolta și ofensa omului, neputând să atingă dreptatea lui Dumnezeu, fiind infinită, afectează în mod real icoana dreptății divine în creație începând cu sine: își zdrobește și dezorganizează alcătuirea psihosomatică iconică, răstoarnă funcționalitatea firii proprii și distruge ordinea și armonia creației. Legile acesteia continuă să funcționeze, dar dezorganizat și răsturnat, chinuindu-l și torturându-l și pe omul care a devenit din stăpân, rob al ei. De acum, în „această lume”, rănită de păcatul lui, omul caută plăcerea dar dreptatea creației îi opune permanent durerea, caută viața și găsește moartea. Pedeapsa pe care dreptatea neînduplecată a creației o aduce asupra omului ar fi veșnică dacă nu ar interveni dreptatea-bunătate a lui Dumnezeu transformând, cu iubirea Sa de oameni, în mod interior, pedeapsa în leac, vindecând astfel rana și pedepsind ocara care este păcatul. „Rana, durerea și moartea au fost născocite dintru început împotriva păcatului... Pentru aceasta, îndată după păcat, Dumnezeu a îngăduit moartea și durerea, nu aducând o osândă asupra unuia ce a păcătuit, ci mai degrabă oferind un leac unuia ce s-a îmbolnăvit” (Sfântul Nicolae Cabasila). Diavolul, care l-a ademenit și-l ademenește pe om prăbușindu-l în prăpastia stricăciunii, îl ține legat împreună cu moartea (thanatos), care este ultimul efect al căderii și cea mai mare pedeapsă a sa. Pentru ca răul să nu devină nemuritor, Dumnezeu îngăduie moartea și o întoarce împotriva stricăciunii și împotriva cauzei stricăciunii, păcatul. Astfel pune capăt atât stricăciunii cât și păcatului.”
Mai multe despre acestea ai putea găsi în cartea: Omul, animal îndumnezeit, de Panayotis Nellas, ed. Deisis, din care am și făcut acest mic extras.

Da, da, e foarte important să valorificăm bucuria, dansul și inelul primite la întoarcerea acasă ca să nu cădem nici de-a dreapta și nici de-a stânga.
Eu am mare încredere în tine și te urmez cu bucurie, și drag, și rugăciune pe Calea Care, deși e Una, e pentru fiecare altfel.
Cu drag mult și binecuvântare,
Maica Siluana