Sărut mâinile, Măicuța mea!

Sper că ați revenit cu bine!... Voiam să vă zic scurt că azi cred că m-am întâlnit cu agresorul din mine. Nu mai zic cum am ajuns că... nici eu nu mai țin prea bine minte, nerelevant cred. Am luat „ceva” care mă „deranja”, am ajuns repede să îmi dau seama împreună cu Domnul că e vorba despre o durere pe care nu îmi dau voie să o simt, că mintea și „bunul simț” îmi spun foarte clar că: sunt o idioată să sufăr din asta... am schimbat și am spus:... pe mine mă doare și asta e adevărat... Cam așa! Agresorul din mine e o adolescentă frumoasă, cu un aer de... proaspăt... dificilă. Îmbufnată, încruntată, într-un maxim negativism, dar un maxim pe care și-l poate „permite” pentru că i se dă voie... Mi-am amintit cum în vremea aia, doar când eram singură, mă mușcam de mâini, loveam cu pumnii în pereți până la sânge, mă trăgeam de păr și îmi dădeam pumni în cap... sau în piept... le uitasem... Mai îmi amintesc că începeam să fac asta când nu mai suportam durerea, și că nu atât de durere mă apucam să mă... mutilez cât de sentimentul... pur și simplu îngrozitor de... cușcă, de lanțuri, de nici o speranță, nici o gură de aer, nici o alternativă sau șansă. Mi-a fost copleșitor când am ajuns la... sexul a apărut aici. A fost un soi de continuare a auto-agresiunilor... Nu, Doamne ferește (... măcar de atât) nu am fost sado-masochistă... Dar pentru sufletul meu oare? Știți, Măicuță cum cred că s-ar fi putut opri?... Cred că era de ajuns să mă întrebe cineva, cu dragoste și fără judecată, dacă îmi place. Cred că atunci plăcutul cu bucuratul erau amestecate, nu aș fi distins între... Dar nu m-a întrebat nimeni. Ah, da! Mai mult de atât! Îmi amintesc cum a început... eram olimpici amândoi, locuiam într-un internat comunist, învățam până seara târziu pentru concursul la care de altfel fuseserăm luați cu japca, ci nu pentru că ne-am dorit vreunul; așa era atunci dacă aveai zece, obligat la olimpiadă... M-a condus până în capătul holului purtându-mi și teancul meu de cărți în brațe. A ieșit pedagoga și a doua zi eram în risc de a fi exmatriculați amândoi. Nu aș mai avea nimic de câștigat și pierdut acum să spun că a fost altfel. Eram cam la un metru distanță unul de celălalt când a ieșit ea din camera... Eu nu am fost în stare să scot o vorbă, nu înțelegeam de fapt ce mi se întâmplă nici nu întrebam măcar „de ce”. Unul din profesori ne-a pălmuit pe amândoi în fața ei și mustrat super-zdravăn... nu auzeam nimic din ce spune decât că mă exmatriculează și „să vină mă-ta și tac'tu să îți ia bocceluța acasă!”... dar așa s-a potolit pedagoga, vanitatea ei sau mai știu eu ce a fost satisfăcută. Consiliul s-a mulțumit doar să ne scoată în careu... Să vă mai zic că aveam 14 ani, iar eu am aflat despre sex și ce-i cu asta pe la 17? Niște sute de colegi... ne priveau cum că ce? Nu vedeam, nu auzeam, nu puteam... Întâmplarea aceea ne-a legat ca pe niște damnați sau poate corect spus: stigmatizați și câțiva ani mai târziu am ajuns și la... ceea ce probabil fuseserăm deja judecați în public cu niște ani în urmă. Era...„normal” după toate cele, nu aveam alternativă... Azi „îmi dau în cap” singură, la figurat de data asta, pentru cumplit de mici motive: nu am terminat raportul... ăsta-i motiv măricel... pentru că mi-am zis că voi spăla vasele înainte de culcare și nu am făcut-o, de exemplu. Ăsta a fost al doilea lucru copleșitor: câtă agresiune îmi servesc singură, adunată în timp pe motive din astea!
Am încercat să vin mai aproape de adolescenta agresoare. M-am blocat de cât de singură era. Și încăpățânată în a acorda cuiva încredere. Era doar o sălbăticiune... dar nimeni nu s-a priceput! Nici eu... nici acum nu știu ce să fac cu ea. Cum să îi vorbesc... nu cred că are nevoie de vorbe și nu vorbește, de altfel.
Las un pic tehnica asta a disocierii și mă gândesc la mine ca la un întreg... Măicuța mea, am infernal de multe și mărunte sau nu, gânduri auto-agresoare zilnic!!! Mă judec... cred că mai mult de atât nu se poate! Dar parcă știi? Niciodată să nu zici niciodată! Azi tocmai ce mi s-a... dezvăluit că ORICÂND cineva îți poate face mai rău decât îți faci chiar și tu însăți!... Hm, oare? Sau e doar „oglinda”?... Măicuță, e adevărat că ce ne facem noi înșine asta ne fac și ceilalți în oglindă?... Și invers? Sau s-a lipit de mine ideea asta din mai știe cine-ce carte new-age or cumva?
Acum fac apel la rațiune atât cât pot avea fix la ora asta. Mi se pare extrem de important subiectul ăsta... dacă agresorul propriu nu e vindecat... restul se poate nărui oricând. Așa mă taie capul pe mine acum!... Și am zis că spun scurt... îmi cer scuze! (... iar îmi cer scuze!)
Ar trebui să dorm acum... mai am imaginea asta în fața ochilor... și plâng de mila ei... am fost miss boboc. Aceeași pedagogă, cu cinci ani mai mare ca mine însă pe o poziție și într-un sistem aberant care îi permitea abuzul după cum o tăia capul, la sfârșitul petrecerii mi-a pus o mătură și un făraș în mână și m-a așteptat să mătur sala balului, alături de alți profesori care nu numai că nu au intervenit însă se amuzau că văd pe viu cenușăreasa, probabil. Îmi amintesc că vreo doi băieți mai mari au dat să intervină însă au fost dați afară. Iarăși nu auzeam și nu vedeam clar... la propriu și totuși îmi amintesc că ea spunea ceva despre rochia mea pe care o voi murdări dacă nu sunt atentă. A doua zi, când colegii mă arătau prin liceu, credeam că e pentru că sunt cea care a măturat sala balului la sfârșit. Și nici azi nu știu dacă nu aveam dreptate.
Câte am „îngropat”! Îndrăznesc să sper că... se vor termina curând! Unde oare l-am pierdut pe „nu” atunci când mi se face (sau îmi fac singură) rău? Acum nu îmi pot aminti dacă l-am avut vreodată. Măicuță, nu trebuia să îmi fost mai bine deja? Adică îmi e și totuși... Sunt atât de... grav? A început să îmi fie rușine când îmi văd din scrisori pe site... îmi vine să mă trimit singură la sanatoriu! Ceilalți parcă nu au atâtea sau... nu vorbesc atât despre ei...
Mă duc la culcare... îmi doream atât de mult să învăț încât aș fi simțit că mi se ia viața dacă mă exmatriculează...
NN