Voi nu sunteți din lume, precum Eu nu sunt din lume... (sesiunea a opta)

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne, miluiește pe cei ce mi-au făcut și-mi fac mie rău, pe cei ce m-au făcut și mă fac să sufăr și-i binecuvântează pe ei!

Mi-amintesc că eram mică și trebuia să ne ducem la țară... era cumplit... trebuia să mergem cu mașina... Era cumplit. Noi nu aveam mașină și trebuia să așteptăm mereu pe cineva să vină să ne ia, ori pe unchiul, ori alte cunoștințe sau rude... și niciodată nu veneau la timp, mereu trebuie să așteptăm mult mai mult decât ora stabilită, plus că mai de fiecare dată ceva era în neregulă cu mașina... mai mereu se strica pe drum, mai mereu trebuia să ne oprim să repare câte ceva, mereu mașina era proastă... era un chin acel drum de două ore, care de multe ori era mai mult de atât...

Și eu nu puteam suporta drumul, nu puteam suporta ideea de mers la țară, era un chin...

Mi-amintesc cum odată era cu unchiul meu, care avea un trabant, mereu stricat, și ne-a adus odată acasă de la țară. Eram doar eu și sora mea în mașină, nici un alt adult. Și, ca de obicei, mașina s-a stricat... rău, că nu a avut ce să îi facă... mai aveam mult până acasă, s-a oprit într-un sat și ne-a lăsat singure în mașină, cu mașina închisă... era foarte supărat unchiul meu, ne părea tare rău de el, și cred că a trebuit să facă drumul până în oraș pe jos ca să cumpere ce trebuie... A durat ore întregi, pentru noi o veșnicie, mai ales că nu puteam coborî din mașină... cred că sora mea voia la baie... cred că am plâns mult amândouă și cred, de fapt sunt sigură, că ne-am rugat mult...

Orice drum cu mașina la țară e un chin cumplit... Frică... de ce? Pentru că văd doar fețe crispate, gata să izbucnească din orice, să se certe, să țipe, să.... mașina care e gata să se strice, drumul interminabil... opriri insuportabile în care așteptăm să mai luăm pe cineva în mașină și care nu e gata la timp...

Mie îmi e frică foarte, foarte tare, și aș vrea să și plâng, dar nu pot, pentru că cineva sigur ar țipa la mine și ar zice că doar eu mai lipsesc acum să fac mofturi... Nu e nimeni în jurul meu, nimeni, deși mașina e plină de fiecare dată... Și de obicei, cel mai frustrant, pentru că sunt copil, trebuie să stau în brațe la cineva, mama sau altcineva, că nu e loc destul... și mă sufoc efectiv... de asta refuz să respir, pentru că atât cât durează drumul eu nu respir pe nas, ci pe gură... și oricum îmi e foarte, foarte rău... dar îmi e rău și pentru că miroase groaznic de tare a benzină, a motorină...

E foarte urât drumul ăsta.. dar îmi revin total când intrăm pe drumul neasfaltat... deși mașina se umple de praf pentru următorii doi km, până ajungem în fața porții noastre, gata, știu că am ajuns... da, când cobor e cel mai bine, e o oază de pace și liniște și parcă nu îi mai aud pe cei din jur care mă pupă și mă întreabă cum am terminat școala... ce premiu am luat etc... mă pierd în verdele pomilor care îmi dau din fructele lor, mă pierd în albastrul cerului... da, vine o perioadă de „retragere”... pentru mine, în care mă simt bine cu mine... cu cărțile...

Doamne, binecuvântează acel copilaș speriat [acei copilași speriați], de care îmi e tare milă acum!

Binecuvântează-i, Doamne, și pe toți adulții din familia mea care erau oameni preocupați de orice problemă, numai că ratau de fiecare dată esențialul...

Neglijată, da, ăsta e cuvântul, nu abandonată, neglijată mă simțeam în preajma lor... inexistentă... pentru că atenția care îmi era acordată nu era ce aveam nevoie, eu aveam nevoie de un zâmbet poate, numai atât... Doamne, ce puțin are nevoie un copil uneori!

Și, Doamne, binecuvântează pe acei adulți nedelicați... lipsa delicateții mi se pare crimă, și mă iartă, Doamne, pentru toate crimele pe care însămi le fac...

Nu prea făceam parte din lumea aia, și mult timp m-am tot chinuit să fac parte din lume, să fiu și eu ca lumea... și era multă suferință, căci nu mă regăseam... de asta salvarea a fost când am citit prima dată, sau am auzit cuvintele Mântuitorului: Voi nu sunteți din lume, precum Eu nu sunt din lume... a fost pentru mine o revelație, deși nu am înțeles-o de la început, a fost ca un colac de salvare... Se întrevedea și pentru mine o cale, o ieșire...

Doamne, binecuvântează-ne Tu pe toți! Amin

Un copil adult care se bucură că nu e din lume

Copil drag, copil drag,

Acum, cu harul Celui Ce nu te-a lăsat să pieri în vremea aceea, pe lângă mila față de copilul speriat de atunci, ai datoria să-i asculți toate spaimele și durerile, să le pui în cuvânt în fața Domnului și să te lepezi de toate sărmanele lui strategii de salvare de unul singurel!

Cu dragoste și încredere,

Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar