Binecuvântaţi!
Aş vrea să ştiu - şi nu am găsit răspuns - de ce la paraclise cântările sar de la 1 la 3. La început am crezut că e o greşeală, dar pe urmă am văzut că aşa sunt toate, nu există cântarea a II-a.
Aş mai dori să vă mai cer părerea despre ordinea în care se ia anafora şi agheasma mică dimineaţa. La biserica de mir unde merg eu la slujbe s-a spus că se ia înainte agheasma mică, care este sfinţită şi apoi anafora, care este decât binecuvântată, iar duhovnicul meu (care e arhimandrit la mănăstire, deci, pentru mine cu un grad de credibilitate mai mare) mi-a zis că întâi se ia anafora ca se atinge de Sfântul Disc şi apoi agheasma mică. Mă doare atât de mult când văd că există divergenţe de păreri în sânul Bisericii şi fiecare o ţine pe a lui. Oare, măcar la lucrurile acestea mici, nu poate exista vreun consens ca să nu existe atâtea "păreri"? Nu există rânduieli în acest scop? Nu toţi învaţă la fel?
Dacă mă puteţi lămuri, vă rog să-mi răspundeţi şi vă mulţumesc din suflet pentru timpul pe care vi l-am răpit. Doamne ajută!
Alexandrina
Draga mea Alexandrina
Cântările Canoanelor şi paracliselor sunt în număr de 9, după numărul cetelor îngereşti. Îngerii căzuţi, după învăţătura Părinţilor, formau ceata a doua. Ca urmare, cântarea lor "a căzut". Mai apare doar în Sfântul şi Marele Post, la cântările lui Moise, dar are un statut şi o semnificaţie aparte. Ştii, toată rânduiala din Sfânta noastră Biserică şi toate slujbele ei sunt dumnezeieşti. Noi nu putem acum înţelege toate, unii dintre noi nu mai înţelegem nimic (pentru că nu ne facem timp să ne împărtăşim de ele), dar va veni vremea cunoaşterii pe deplin în Duhul Sfânt. Acum vedem ca în oglindă, cum spune Apostolul. "Fericiţi cei care se privesc pe ei înşişi şi toată viaţa lor în această oglindă".
În privinţa ordinii în care se iau anafora şi agheasma, există învăţătură şi recomandări bazate pe Învăţătura Bisericii aşezată pe Învăţătura Apostolilor, care au primit-o şi au lăsat-o moştenire de la Mântuitorul şi de la Duhul Sfânt. Cea mai importantă învăţătură a Sfinţilor Apostoli a fost însă cea privind prezenţa şi lucrarea Duhului Sfânt în Biserică şi Rânduiala chemării şi păstrării Lui şi a împreună lucrării noaste cu El, în timp. Această Rânduială este sfântă, pentru că este întemeiată de Însuşi Mântuitorul şi este păstrată şi păzită de Însuşi Duhul Sfânt dăruit nouă ca să "ne înveţe toate" cele ale Adevărului. A fi drept credincios, înseamnă a rămâne credincios Sfintei Biserici în care lucrează Duhul Sfânt prin urmaşii Sfinţilor Apostoli, episcopii şi preoţii Bisericii, în Sfintele Taine şi Sfintele slujbe şi, prin ei în şi cu fiecare mădular al Bisericii. Aici este deplină şi sfinţitoare lucrarea Duhului Sfânt. Desigur, Duhul Sfânt lucrează şi în afara Bisericii, şi lucrează cum numai El şi cei "atinşi" ştiu, pentru ca toţi oamenii să se mântuiască, adică să vină la Adevărul Care este Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, Cel înviat şi viu în Sfânta Lui Biserică.
Acum, revenind la nedumerirea ta, mai trebuie să vorbim despre ceva specific felului în care lucrează Duhul Sfânt în Biserică: lucrează diferit, nuanţat, cu fiecare persoană în parte, pentru că fiecare e unic şi aparte, pentru că fiecare persoană care L-a primit a primit putere să se facă fiu în Fiul. A fi fiu, înseamnă a fi unic, a fi iubit cu iubirea aceea cu care Îl iubeşte Tatăl pe Fiul Său Cel Unul Născut mai înainte de toţi vecii. Pentru aceasta a rânduit Dumnezeu în Biserică paternitatea duhovnicească. Fiecare nou născut din apă şi din Duh e primit în Biserică şi dăruit apoi, din şi în braţele unor părinţi duhovniceşti care sunt naşii de Botez. Aceştia ne veghează şi îndrumă mai departe paşii creşterii noastre cu duhul. Apoi, la 7 ani, suntem încredinţaţi de Sfânta Rânduială unui părinte duhovnic care ne va iniţia şi îndruma pe căile sfinţeniei, fiind legătura vie şi iubitoare a noastră cu Duhul Sfânt. El. părintele duhovnic, are ştiinţa, putinţa şi împuternicirea de a fi lucrătorul (iconomul) Tainelor lui Dumnezeu şi o va face nu numai cu întreaga turmă încredinţată lui, ci şi cu fiecare în parte. Prin El îmi vorbeşte Dumnezeu. Prin El îmi verific cele pe care le aude inima mea ca fiind de la Dumnezeu. Prin el mă păzeşte Păstorul Cel bun ca să rămân în păşunile bucuriei Sale sfinte. Ascultând de el, ascultăm de Domnul. Numai aceasta ne va păzi de rătăcirea care ne pândeşte ori de câte ori ne încredem în noi sau în oameni. Duhovnicul meu nu este un om obişnuit, el este cel ce ascultă de Dumnezeul care l-a uns ca să mă păstorească în mod văzut şi simţit, după sfânta şi neschimbata Rânduială a lucrării Lui nevăzute în Biserică. Cu adevărat neschimbată, dar vie şi mereu nouă această Rânduială, pentru că Viu este Duhul ei, Care le face mereu noi pe toate. Mare taină, de aceea e şi greu de primit de mintea omului care se vrea autonomă. Aşadar, cu îndrumarea duhovnicului, cu harul pe care îl primesc prin Sfintele Taine, voi lucra şi eu Poruncile şi voi creşte întru asemănarea pentru care m-am născut.
Aici iarăşi să fim puţin atenţi: duhovnicul nu ne va învăţa ce să facem şi cum să facem. Asta ar însemnă să devenim dependenţi de el, să ni se anuleze libertatea şi responsabilitatea pentru faptele noastre. Nu, Duhovnicul ne învaţă cum să lucrăm Poruncile dătătoare de viaţă în tot ce facem, în condiţiile noastre personale şi concrete. El ne luminează în nedumeririle noastre şi ne dezleagă de legăturile păcatului, inerente vieţii omului în această lume.
Aşadar, Alexandrina mea, tu să faci aşa cum te învaţă părintele duhovnic, dar să nu judeci pe nimeni şi nimic din cele ale altora. Aceasta e mare păcat. Când spui: "Mă doare atât de mult când văd că există divergenţe de păreri în sânul BISERICII" nu este păcat, nu este judecare. Dar când spui: "şi fiecare o ţine pe a lui. Oare, măcar la lucrurile acestea mici, nu poate exista vreun consens ca să nu existe atâtea "păreri"? Nu există rânduieli în acest scop? Nu toţi învaţă la fel" de fapt, judeci. Da, copil drag, judeci şi faci un mare păcat. Să te spovedeşti şi să te concentrezi pe felul în care lucrezi tu Poruncile şi felul în care asculţi de părintele tău duhovnic, marele dar al lui Dumnezeu. Orice nedumerire ai să i-o comunici şi te va lămuri. Iar când altcineva face altfel, nu judeca, ci spune-i cu respect ce ştii de la părintele tău, sau roagă-te în taină pentru acela şi fă aşa cum te învaţă părintele. Aşa te vei mântui şi vei creşte cu duhul!
Dar, oare, de ce este atât de mare păcatul judecării aproapelui, şi mai ales a preotului? Este păcat mare pentru că, în ultimă instanţă, asta înseamnă a-L judeca şi acuza chiar pe Dumnezeu: "cum de nu vede?", "de ce nu face nimic", "de ce nu a dat instrucţiuni mai precise?" Şi, chiar aşa! De ce îngăduie Dumnezeu toate acestea şi nu face nimic? Ei, aici e taina: îngăduie pentru că suntem liberi şi responsabili şi nu dă "instrucţiuni" precise pentru că orice învăţătură, poruncă şi rânduială a Sfintei Biserici sunt, de fapt, loc de întâlnire cu Dumnezeu, loc de împreună lucrare cu harul Lui şi nu reguli de comportare corectă! Aşadar, orice rânduială a Bisericii este, de fapt, lucrarea lui Dumnezeu care se cere activată prin primirea şi împreună lucrarea omului cu El. Dacă iei agheasmă, este ca să primeşti în tine puterea ei sfinţitoare şi să lucrezi cu ea toate ale tale, să-ţi sfinţeşti ziua întreagă. Dacă judeci pe cineva, această putere nu mai lucrează până nu te pocăieşti, până nu te întorci la lucrarea poruncii: nu judeca!
Ce să faci când vezi ceva rău, ceva ce te doare? Să te rogi, să binecuvântezi şi să mergi la părintele tău ca să te înveţe cum să nu judeci în acel moment şi să te dezlege, dacă ai făcut-o cumva.
Nădăjduiesc să fie de înţeles şi de folos.
Cu dragoste,
M. Siluana