Măicuţă Siluana,
Poate credeţi că am abandonat... în nici un caz, numai că nu am putut să scriu iarăşi. Dar totul merge foarte bine, pot spune că aş fi murit dacă nu vă întâlneam şi nu aş fi început acest seminar. Simt cum ies dintr-o groapă adâncă şi întunecată la lumină, văd iarăşi soarele, frunzele, aşa cum le vedeam odată, este minunat. Mai am câte o zi de descurajare, dar acum ştiu că trece, îndesesc rugăciunile, mă rog pe unde pot, în baie de cele mai multe ori, că acolo pot încuia uşa, şi fac câte 40 de metanii zilnic, aşa cum am văzut că aţi recomandat pe site, ascult Acatiste, vă ascult pe dumneavoastră în înregistrările de pe site, şi încet încet revin la viaţă. Iar despre soţul meu, se vede şi la el ceva, şi se vede bine, nu mai e impulsiv aşa,se vede cum se luptă ceva în el. Sigur că la el e mai complicat, că nu face nimic personal, dar să ştiţi că de fiecare dată când fac rugăciunea pentru soţ, îi văd privirea schimbată, este de necrezut. Asta am descoperit-o mai în iarnă, când făceam rugăciunea în scârbă, mai mult dintr-o datorie faţă de Dumnezeu, dar acum se vede mult mai bine. Iar în momentele când fac binecuvântarea lui (şi o fac zilnic), simt o căldură care pleacă din stomac, poate o să râdeți, poate e autosugestie, nu ştiu, dar aşa simt. Sunt foarte fericită, nu fericirea aia de extaz, din care să cad iar în deprimare, aia o cunosc, şi mai am stări de exaltare, dar le depăşesc şi nu mă mai descurajez, nu mai mă supăr. Cred că o să fac sesiunea a 7-a toată viaţa, pentru că mor de frică să nu mă întorc de unde am plecat. Fericită sunt la gândul că tocmai când credeam că nu se mai poate face nimic, acum totul s-a schimbat. Să nu credeţi că gata, mă consider vindecată, mai am mult de lucrat, dar întrevăd ce urmează, şi în măsură mică simt.

Cu multă dragoste şi respect,

S.