Abuzul m-a amenințat să nu spun niciodată nimic

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuța mea,

Mulțumesc mult pentru răbdare și sprijin!!!
...
Știți, acum sunt conștientă de ce rămân în continuare pradă durerii și morții. Este pentru că nu reușesc să renunț la a-mi controla eu viața în loc a o preda total Domnului. Nu strig la EL, nu-L chem și mi-am dat seama de ce trăiesc asta. Abuzul m-a amenințat să nu spun niciodată nimic din ce mi s-a întâmplat. Mi s-a interzis definitiv să cer ajutor cuiva (fie el om sau Domn) și în acele experiențe de moarte, un duh mut și gângav s-a așternut peste viața mea, amputându-mi-o groaznic. Și prea puțin a mai rămas din ea... De atunci trăiesc așa, mai mult moartă decât vie, cu gura și gândurile astupate. Așa încât am ajuns ca o bestie fără de grai, însingurată și izolată la absolut, acel abuz continuându-se la nesfârșit în mine. Așa am ajuns să nu fiu capabilă să-L strig și las pe Doamne să mă ajute... Acest amănunt închide astfel cercul iadului (=mizeriei) vieții mele.
În concluzie, uitându-mă la mine însămi, vreau să vă mai mărturisesc că poate nici în procent de cinci la sută nu sunt un om ancorat în și bazat pe Dumnezeu. Iar restul de 95% (concentrat mai mult în subconștient și inconștient) din mine respinge cu vehemență pe Domnul de când mă știu, și bat pasul pe loc în tot ceea ce sunt. Căci fără EL nu se poate nimic.
Am simțit să vă arăt aceasta despre mine, să fac efortul de a mă scoate la iveală în fața Cuvioșiei Voastre (ne mai fiindu-mi acum frică) pentru a vădi răul din mine. Vedeți, Măicuță, ce monstru groaznic zace în și peste mine? Vă rog mult de tot, dacă aveți nevoie să tăiați în carne vie în mine, ca să mă vindec de tirania acestui rău, așa să faceți!!! Face-se voia Ta, Doamne, și nu a mea!
Vă mulțumesc pentru tot ce postați pe site, mă străduiesc să învăț și să deprind mersul pe Cale și e de neprețuit tot ceea ce faceți pentru noi, cei ce ÎL căutăm pe Doamne în Cuvioșia Voastră.

Fiți binecuvântată! Sărut mâna cu adâncă recunoștință! Îmi cer iertare că nu îmi găsesc cuvintele!
Elina

Cât de exact spui lucrurilor pe nume! Asta e lucrarea lui Dumnezeu, Copila mea!
Cum aș putea, Om drag, să mai „tai” și eu ceva în carnea ființei tale atât de rănită? Nu tu-mi ceri asta, ci abuzatorul dinăuntru tău. Nu de asta ai tu nevoie acum, ci doar să folosești acea puțină credință pe care, slavă Domnului, o ai! Să te agăți de acea parte liberă încă, și pe care niciun abuz n-o poate anihila, ca să faci puținul pe care-l poți face în fiecare zi! Intrarea în Bucuria Domnului se face fiind credincioși peste puținul pe care-l avem. Apoi, El, ne pune peste multe!
Acum, Sfintele Taine și Slujbe, rugăciunea, Seminarul, terapia, toate te mută în dimensiunea ființei tale în care duhurile întunericului nu au acces. Acum ai din ce în ce mai multe experiențe de viață în Hristos și harul șterge zapisul scris în adâncurile subconștiente ale minții de duhul cel mut și gângav. Acum tu ești alt om, pentru că trăiești cu Domnul, Îi arăți Lui ce trăiești, pui nume răului și-l oferi Lui pentru a-l ridica de la tine după făgăduință. Totul e să ai răbdare cu tine și să înveți să te iubești cu iubirea cea sănătoasă a Domnului. Iubindu-te vei birui abuzatorul care nu poate cunoaște iubirea.
Da, subconștientul tău e încă foarte puternic și, dacă ar fi după convingerile științei materialiste, tu, ca ființă cugetătoare, nu poți schimba nimic pentru că acel creier visceral și emoțional nu primește comenzi de la cortex. Dar experiența duhovnicească dovedește altfel și, slavă Domnului, miracolul pe care îl produce Dumnezeu în creierul omului poate fi „văzut” cu instrumentele neuroștiinței contemporane.
Nu primi deznădejdea, Elina mea, și nu te întrista că nu poți mai mult! Domnul poate!
Cu rugăciune și dragoste,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar