Voi continua să mă îndoiesc în credință și lui Dumnezeu n-o să-I placă!

Versiune tiparTrimite unui prieten

Bună ziua,
Vă rog răspundeți-mi, ateii au adus argumente împotriva lui Dumnezeu, de exemplu de ce lasă Dumnezeu pe oamenii răi să traiască mult și să o ducă bine și oamenii buni primesc necazuri pe pământ?
Aici cred că se aplică pilda săracului Lazăr. Dar m-au mai întrebat de ce Dumnezeu a îngăduit lui Hitler să omoare milioane de oameni. Este din cauza faptului că Dumnezeu îngăduie fiecăruia să facă ce vrea pe pământ dar cu consecințe în viața de dincolo sau altă cauză?
Și, în general, este Dumnezeu drept în ciuda nedreptăților care se întâmplă în lume?
Dacă nu îmi veți răspunde la întrebare spunând învățătura Bisericii despre de ce permite Dumnezeu războaiele și cutremurele de pământ eu voi continua să mă îndoiesc în credință și lui Dumnezeu nu îi va plăcea.
Ateii au venit cu aceste argumente care m-au făcut să mă îndoiesc în credință, nu eu însumi am venit cu ele.
VĂ ROG MULT DAȚI-MI ÎNVĂȚĂTURĂ!
Dorian

Tu acum nu ai nevoie de argumente și explicații pentru că o vorbă e clătinată de altă vorbă, ci să-L cunoști pe Dumnezeu așa cum este El în adevăr, cum ni se descoperă fiecăruia în inima lui în Biserică.
Răul din lume intră într-o mare taină numită de Scriptură „taina fărădelegii” și n-o putem înțelege fără să acceptăm suferința provocată de ceilalți, fără voia și contribuția noastră, și să învățăm cu Domnul să ne schimbăm ca noi să nu mai provocăm suferință nici nouă, nici aproapelui. Așa vei înțelege și, deși nu vei avea cuvinte să explici nimănui, vei putea să-i ajuți pe ceilalți să descopere și ei Calea. Și vei cunoaște că Dumnezeu este drept dar și îndelung răbdător pentru că nu voiește moartea păcătosului pe care îl iubește dumnezeiește în ciuda răutății lui și a felului în care se folosește de darul vieții! Și te vei ruga în inima ta și vei simți prezența și iubirea lui Dumnezeu pentru toți oamenii și nu te vei mai clătina în credință din cauza vorbelor nimănui.
Dumnezeu să te ajute să renunți la pretenția rațiunii de a cuprinde ce nu e pe măsura ei și să-ți trezești adâncul minții și al inimii spre înțelegerea de care ai nevoie ca să fii credincios Domnului fără clătinare.
Cu rugăciune și binecuvântare,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar