Maică dragă,
Cu ajutorul Domnului, Alina a ajuns la sesiunea a VIII-a a Seminarului!
Vă trimit atașat ultima mea scrisoare către ea. În cazul în care considerați că este ceva eronat, vă rog să mă atenționați și să îndreptăm.
Vă îmbrățișez cu mult drag,
Hris
Dragă Alina,
Ce au în comun soțul tău actual cu fostul soț? Pe TINE! draga mea prietenă.
Bolnăvioară și oarbă sufletește cum erai, te-ai orientat către ei după criteriile inimii tale. Adică, i-ai ales după acele criterii care te mențineau într-o schemă de viață deja învățată din copilărie. În cazul tău, schema privațiunii și subjugării (cele identificate de tine). Cu alte cuvinte, i-ai ales tocmai pe ei deoarece ai refăcut (în mod inconștient) relația avută cu mama și bunica ta! C. te-a agresat și privat de dorința legitimă de a avea o familie, mai mult te-a supus unei presiuni psihice pentru a te priva de copilul ce ți-l doreai foarte mult. Apoi a continuat să-ți facă viața un infern. Pe R, apoi, tot după aceleași criterii ale inimioarei tale bolnăvioare duhovnicește l-ai ales. Faptul că n-a fost de la început așa, asta nu înseamnă nimic. Era să fie încă în incubație. Semne ai avut, dar ai preferat să închizi ochii și să nu iei seama la ele, și să crezi că vei reuși să-l schimbi. Acum, cu schimbările apărute (de mediu, de mentalități, de servici, etc.) R a devenit cel ce era deja în așteptare în el să devină. Așa că, da, el are dreptate să spună, că acea Alina pe care el o știe nu va divorța în veci de el. Pentru că acea Alină s-a legat de el în baza unor mecanisme sufletești bolnăvicioase și este într-o stare de dependență de el, din acest punct de vedere. Ești de fapt dependentă de schema de viață învățată din copilărie pe care tot tinzi s-o refaci de fiecare dată.
R are dreptate în felul lui. El este constant cu el însuși: face și se comportă așa cum a învățat și el să fie, fiind la rândul lui și el tributar unor scheme de viață învățate în copilărie. Așa că urli și țipi degeaba la el! I-ai cerut să-ți ceară iertare, considerând că așa e drept să fie din punctul tău de vedere. Dar faci acest lucru cu aceeași determinare cu care, atunci când erai mică, îi cereai mamei tale diferite lucruri și ea ți le refuza. Iar asta te aducea în pragul „zbieretelor”. De fapt, prin ceea ce îi ceri lui S (lucru normal de altfel), îl obligi în mod indirect la o schimbare pe care el nu vrea s-o facă și să și-o asume. Și iar revenim la un lucru ce ți l-am spus mai demult: schimbarea începe cu noi înșine, din interiorul nostru, și nu din exterior, forțând în celălalt schimbarea, ca să-mi creez iluzia că și eu m-am schimbat! Adică îl „constrâng” pe celălalt la schimbare, deoarece problema stă în celălalt și nu în mine, iar problema se rezolvă dacă celălalt se schimbă în direcția în care eu consider că trebuie și e normal să se schimbe!
Uite ce spunea Maica Siluana cuiva:
„Numai schimbarea interioară contează. Rugăciunea noastră și lucrarea Poruncilor lui Dumnezeu sunt chiar lucrarea lui Dumnezeu în noi și, prin noi, în lume. Exteriorul e „opera” lăuntrului nostru. Realitatea exterioară este și în afara noastră și în noi. Când intervenim în afară, ne lovim de pereți pentru că singura ușă care duce în afară e în noi! Când te rogi pentru copii, de exemplu, ieși și îi scoți și pe ei de sub legile lumii și intrați în Împărăția lui Dumnezeu care este în noi iar noi suntem în lume, dar nu din lume. Când acționăm în exterior rămânem în lume și oricât am reuși sau orice realizări am avea, nu ieșim din ea și din legea care o guvernează: moartea! Oare poți prinde acest gând?”
Cum poți ieși din acest „blestem” (mă refer la tiparul de viață învățat și pe care tinzi să-l tot refaci)? În primul rând stând în fața Domnului la rugăciune, permanent, așa cum ne învață sesiunea a VII-a și a VIII-a a Seminarului iertării. Binecuvântând și punând în mâinile Domnului pe noi înșine cu toate ale noastre. Rugându-l pe Dumnezeu să-ți dăruiască sănătate sufletească și duhovnicească; apoi ai nevoie de spovedanie și împărtășanie frecvente (și nu sporadice). Acceptând că ești bolnavă sufletește și doar Domnul Hristos este Doctorul adevărat al sufletului tău, îngăduindu-I, astfel, să te vindece sufletește. Ca să te poată vindeca deplin sufletește, și tu la rândul tău trebuie să înveți să asculți și să împlinești cuvintele Lui, Poruncile Lui!
Ori de câte ori îți vine să zbieri la cineva, din diferite motive, arată-i „zbieretul” întâi de toate Domnului. Adică urlă în tine spre Domnul, iar la adresa acelei persoane (oricât de mult te-ar înfuria și răni sufletește) întoarce „zbieretul” în binecuvântare. Fă asta, deoarece „zbieretul” face parte la tine din schema de viață învățată. Și cu fiecare „zbieret” prefăcut în binecuvântare faci un mic pas în direcția vindecării sufletești și a ieșirii din legătura „blestemului”, a schemei de viață învățate. Reprimă-ți micile „satisfacții” (ori descărcări nervoase) obținute prin obișnuința „zbieretului și a înjurăturii”! Acestea te mențin în schema de viață învățată și dau satisfacție ego-ului tău.
Arată-i toate aceste impulsuri și porniri Domnului Hristos și roagă-L să te vindece. Vindecarea vine și la măsura nevoințelor noastre. De venit, sigur vine! Trebuie să schimbi aceste deprinderi păcătoase și doar harul Domnului poate slăbi și șterge „legăturile” bolnăvicioase ale sufletului tău. Poți face această mică jertfă de a-ți refuza descărcarea și satisfacția obținute prin zbieret și înjurătură. Și dacă îți este foarte greu, atunci gândește-te că la fiecare zbieret și înjurătură mai bați un piron în Crucea Domnului Hristos, și indirect în crucea vieții tale.
În relația cu R, străduiește-te și pune punct „țigăniei” verbale. Nu faci decât să alimentezi aceeași schemă de viață după care l-ai și ales pe C. Acum, se pune problema ce ai de făcut, concret, pentru binele copiilor tăi, ai voștri...
Un alt lucru important pentru a ieși din schema învățată este să te împaci cu mama și bunica ta, să le ierți și să le ceri și tu iertare și să-ți iei rămas bun de la ele și de la casa părintească, binecuvântându-le pentru darul vieții primit prin ele de la Dumnezeu. Spre exemplu, la modul concret, le poți scrie o scrisoare amândurora în care să le spui tot ce simți tu că trebuie să le spui; mai bine zis copilul din tine are nevoie de acest act concret, pentru ca mama de acum (cea care ești) să poată deveni mamă cu adevărat și nu doar o „mamă copil” cu superficialități, iresponsabilități, și hachițe copilărești. Poți scrie acea scrisoare, și fie mi-o trimiți mie, fie rânduiește Dumnezeu s-o pierzi pe drum! Dar fii sigură că mama și bunica ta vor ști de ea și de cuprinsul acelei scrisori!
Te îmbrățișez cu drag în Domnul Hristos cel Întrupat și Înviat,
Hris
P. S. Acum câteva zile îți scrisesem ceva. Atașez în continuare cele scrise tot pentru tine.

21.04.2010
Dragă Alina,
Ți-am vorbit mai demult despre tendințele noastre de a manipula și controla încă de mici. Lucrurile acestea se învață și se pot deghiza în timp sub tot felul de strategii și scheme comportamentale. De ce facem aceasta? De cele mai multe ori pentru îndeplinirea unei nevoi: de foame, de iubire, de stimă de sine, de securitate sufletească (și uneori și materială), de putere... etc. Printre aceste nevoi, unele sunt vitale (foame, iubire...), iar altele sunt „distructive” (puterea, ca impunere a voinței proprii și manifestare a egoismului).
Învățăm de foarte mititei să ne manipulăm (și controlăm) părinții, frații, educatorii. O facem și inconștient, dar pe măsură ce creștem o facem și conștient. Extindem, apoi, acest comportament de manipulare și control asupra celor din jurul nostru-colegi, prieteni, parteneri de viață-cu intenții și dorințe diferite (de a fi iubiți, apreciați, de a obține diferite avantaje materiale, de a fi siguri într-o relație că nu vom fi părăsiți). Iar acest comportament de manipulare și control ajungem să-l avem în final și în relația personală cu Dumnezeu, transformându-L în tonomatul nostru de împlinire a dorințelor, conform voii proprii.
Gravitatea unui astfel de comportament stă în faptul că este un atac direct la taina persoanei umane! Fiecare dintre noi suntem persoane libere, cu darul voinței libere dat nouă de Dumnezeu. Ca persoane, suntem unice și irepetabile! Odată prinși în strânsoarea unui astfel de mecanism de manipulare și control al unei relații atentăm (chiar și fără să avem în intenție în mod conștient) la libera voință a celuilalt. Și preferăm să nu vedem persoana din fața noastră în întregul ei, ca persoană liberă, liberă să accepte o schimbare ori s-o refuze, liberă să se schimbe în direcția dorită de ea și nu de noi.
Măsura adecvată a unei schimbări mântuitoare ar trebui să fie pentru fiecare dintre noi Persoana Mântuitorului Hristos. Doar că foarte rar ne raportăm cu adevărat la această unitate de măsură, pentru că în acest caz schimbarea se cere începută cu noi înșine și nu cu celălalt așa cum credem (și alegem să voim să credem asta) că ar trebui să fie.
A atenta la taina persoanei cuiva înseamnă a alege să nu ne asemănăm cu Creatorul nostru. Și dacă nu ne asemănăm cu Dumnezeu Persoană cu cine ne asemănăm? Cu cel rău, desigur! Că dacă nu suntem cu Hristos, suntem împotriva Lui! Așa ajungem să ne devenim unii altora pricină de poticnire, „chinuitori”, și uneori în loc să fim „mântuitori” devenim „pierzători” ai celuilalt și indirect a propriei noastre persoane.
Ieșirea din acest mecanism de manipulare și control se face prin „abandonarea”, așezarea cu încredere deplină a propriei noastre persoane și a celor împreună cu noi în Mâinile iubitoare ale Domnului, printr-un act de „jertfă”, de dăruire personală completă și fără echivoc lui Dumnezeu. Asta mai înseamnă să avem încredere deplină în Domnul că toate le lucrează spre binele nostru. Și dacă avem parte de suferință și greutăți este de multe ori și ca o consecință a alegerii noastre de a ne mântui prin greutăți, și nu că Domnul ne-ar fi dorit acele greutăți. Ce Tată, ce Părinte se bucură de suferința copilului său?!
Seminarul acesta este o modalitate de a învăța să ne unim în mod intim în rugăciune cu Domnul, o modalitate de a ne încredința complet pe noi înșine cu cele ale noastre în mâinile Domnului, și de a învăța astfel să ne bucurăm de Domnul și împreună cu Domnul, cu Maica Domnului și cu sfinții săi. Și de bucurat, ne bucurăm „astăzi”! Nu în trecut și nici în viitorul care aparține Domnului și nu nouă.
Ne facem tot felul de planuri în viață. Dar fiecare dintre noi suntem un plan al Domnului. Și pentru fiecare dintre noi, Domnul are planul Lui cu noi. Doar în măsura în care comunicăm și ne unim intim și personal cu Domnul și voia noastră învață să stea deplin în voia Domnului, reușim să împlinim planul Domnului cu noi.
Hris