Sărut mâna, Maica Siluana!
Ce este în sufletul meu? Nu-mi place cum merg lucrurile. De la 16 ani și până acum, la 19, am observat că stările sufletului meu nu s-au schimbat cu mult. Sau, mai bine zis, problemele.
Ce să fac Maica Siluana, căci sunt un om care nu a muncit deloc. Sunt lipsit de perseverență, după ce am începuturi entuziasmante.
În mine sunt nemulțumiri, și am impresia că poate așa o să rămân încă vreo câțiva ani de acum încolo. Eu nu-mi doresc asta.
Realitatea este că nu am idei solide despre multe materii de la facultate și nu mai vreau ca să fiu așa! Vreau să mă dezrobesc de obiceiul de a pierde timpul pe internet, unde citesc cât mai multe cu gandul că o să-mi fac o idee generală despre viață, și că am să știu apoi cu ce să încep, ca să nu risc să merg pe o direcție greșită. Totul a fost fals, însă, nu am știut să le discern. Comoditatea mă caracterizează. Nici nu pot, Doamne, să-mi închipui că eu aș putea fi altfel... Ooo, ba da pot să fiu altfel! Dacă mă ridic și înfrunt realitatea, păstrându-mi și idealurile mele. Mi-a fost frig câteodată, altădată am fost secătuit de energie. Suflete, nu mai aștepta o stare mai ușoară, îmi pare rău de tine, dar nu uita cât de mult te iubește Dumnezeu care este tot timpul alături de tine.
Deci, Maica mea, sunt un om care e inundat și copleșit de informații, un om care, aproape a clacat pentru că nu a știut să le discearnă, un om care vrea să fie statornic, un om care vrea să scape de carți și se vindecă tot prin carți (în sensul că m-am saturat să văd doar partea teoretică), un om care ar vrea și se gândește să o aiba reper pe muma lui de la țară. De ce? Pentru că a muncit foarte mult, pentru că încă muncește cu toate că are 88 de ani. O femeie care a recunoscut când nu a putut să facă ceva, însă treburile gospodărești le-a făcut cum a știut mai bine.
Tu, suflete al meu de ce ești molatec? Vreau să tai tot răul din mine. POT eu să fac asta?
De multe ori, când încep să gândesc, nu găsesc soluții și atunci gândul care-mi vine, însoțit de oboseală, e că aș putea să dorm, mai bine. Obicei prost!
Uitați, am ajuns în starea în care să mă minunez de faptul că am căzut, de faptul că sunt deznădăjduit. Sunt mirat că sunt în situația asta. Sunt curios să văd rezolvarea, sau să văd cât de grave sunt consecințele. Știu că nu știu nimic, chiar dacă alți colegi, care cred că-mi fac un bine, îmi zic că eu știu mai multe decât ei - vorbe deșarte... Știu că nu mi-am mai sunat părinții să vorbesc cu ei (am să țin minte să-i sun mâine?) Ce mult contează și să ții cont de somn, ca să poți să fii odihnit, să poți să faci treaba... și altele. Probabil, de acum încolo am să încep să trag concluzii bazate pe realitate și nu pe ceea ce credeam a priori...
Poate am să iau și cărțile pe viitor să le citesc, închipuindu-mi-le ca pe niște prieteni care îmi vorbesc. Dar îmi trebuie și aici putere, abnegație. Vreau modele! Cine?
De asemenea, Maica mea, vreau să cer sfatul de vindecare pentru că am mai remarcat la mine că am început să judec, din punct de vedere intelectual, oamenii cu care vorbesc, dacă ei fac greșeli pe care eu le consider a fi de nepermis pentru că sunt elementare și ar distruge totul. Îmi pare rău mai ales de unii oameni care sunt religioși, însă puțin inteligenți, oameni pe care îi ocolesc. Aș prefera -o pe muma de la țara, decât un om prostit de prea multe informații (cum poate am să devin și eu ). Și așa vorbesc eu puțin cu oamenii...
Cu speranță și recunoștință,
B. C.
Dragul meu Băiat,
Îți mulțumesc pentru mesajul tău și te îmbrățișez ca o mumă care, deși a plecat de la țară și a tot învățat mereu, nu s-a prostit definitiv de mult prea multele informații adunate.
Mesajul tău mă trimite la mine ca să înțeleg cum a fost posibil să „scap” de pericolul real despre care vorbești ca să te pot ajuta cu un cât de palid model.
Cred că un prim ajutor l-am primit de la durere. Am primit durerea ca pe o învățătură, ca pe o lecție dată de un învățător din altă parte decât lumea asta. Am învățat să țin cont de ea și să verific informațiile adunate în funcție de armonia sau dizarmonia cu ce-mi spunea durerea. Dacă înțelegi ce spun, cred că ai putea să dormi, sau să te odihnești cu recunoștință când ești obosit. Dar să-ți simți oboseala ascultându-ți trupul și nu gândurile. Gândurile îți sunt otrăvite de idealuri clădite pe trebuie, ar trebui!
Apoi, de mare ajutor mi-a fost asimilarea celor citite ca experiență de viață, ca exerciții de lărgire și adâncire a conștiinței și nu ca instrument de realizare în acestă lume. Nu te teme de evadarea ta în citit, e un dat pe care va trebui sa-l transformi în dar. Prin ea ai fugit de lumea care năvălea agresiv peste tine, în tine. Acum începi să te maturizezi și înveți, cu harul lui Dumnezeu, să primești prezența celor ce vin către tine, fără teamă și fără să te simți obligat să-ți placă de ei oricum și oricând. Iubirea pe care ne-o cere Domnul şi pentru care ne dă putere nu presupune plăcere și nici admirație, ci, în primul rând, acceptare și înțelegere.
Ca să te vindeci de judecata celor despre care îmi vorbești, te rog, Copile drag, ca mai întâi să-L întrebi pe Domnul în chiar acel moment: Doamne, cum să nu judec acum?. Apoi, să meditezi la afirmația că nu ne place la ceilalți ceea ce nu vrem, nu putem, sau n-am vrea cu nici un preț să fie în noi. Urâm răul din noi proiectându-l pe ceilalți. Și asta e ceva bun, că altfel cum l-am mai cunoaște! Poți să-i ocolești pe cei mai puțin inteligenți, dar s-o faci ca pe o măsură de igienă, și nu ca pe o excludere a lor din realitate. Dimpotrivă, să te rogi pentru ei, să-i binecuvântezi și să te rogi pentru tine să vezi și cealaltă parte a lor! Așa vei birui ușor dezamăgirea pe care o vei trăi când vei descoperi că toată prostia lumii, adică întreaga strădanie și capacitate a omului de a fi convins că el e mai deștept, mai bun, mai știutor decât ceilalți e și în tine! Știi, eu așa am ajuns să mă vindec de boala de a-i disprețui pe oameni: primind harul lui Dumnezeu care mi-a arătat că tot ce disprețuiesc este și în mine, chiar dacă negat, dezactivat, depășit sau încă neîntâmplat din motive de circumstanțe... Așa că, încearcă, Băiatul meu drag, să nu tai răul din tine, că rămâi mutilat, ci să-l oferi Domnului ca să-l transforme cu harul Său. Și mai ales, nu încerca să-ți imaginezi cum ai putea să fii altfel! Nu ai datele necesare! Ele sunt în gândul lui Dumnezeu, nu în gândurile tale. Încearcă să faci voia Lui care este aceea de a nu judeca și de a iubi. El Însuși te va învăța cum și când! Tu continuă să te împrietenești cu El și cu filozofia Lui!
Curaj și bucurie sfântă, Băiatul meu drag!
Cu mult drag și prețuire și încredere,
Maica Siluana