Sărut mana, Măicuță!

Maică, vreau să vă mulțumesc că m-ați trimis la Al-anon. Mi-am dat seama că pe lângă lucrurile bune pe care le va face asupra mea acest grup, și pe care nu le știu încă, mă ajuta mult frecventarea lui pentru două aspecte vitale: îmi oferă șansa să povestesc unor oameni ceea ce am făcut, care îmi mai este evoluția cu această boală, punerea sub lumină a unor aspecte pe care fie le ignor, fie nu am habar de ele etc., iar al doilea motiv extrem de important e că învăț să-mi denumesc trăirile. Câteodată mă simt ca un ghem de diverse stări, dar nu știu să zic: da, sunt supărată / sunt nervoasă / sunt îngrijorată etc., de obicei simt că e o îngrămădeală de stări și atât. Lista acelor sentimente și mecanisme de apărare este extrem de utilă. Ca să nu mai zic că doar citirea preambulului de la grup mă liniștește imediat.

Am realizat că de când mă spovedesc mai des, și merg și la grup, nu mai simt nevoia de a „filozofia” așa mult, de a spune vrute și nevrute în stânga și în dreapta. Poate din această cauza nici nu v-am mai scris. Acum știu că dacă spovedesc o frământare, și nu o mai povestesc, ea fie se lămurește imediat, fie scade din intensitatea importanței, fie se rezolvă. Mă gândeam că mai bine spovedim, decât să povestim, mai ales problemele acesta abisale care ne frământă...

Totodată nu vreau să rup legătura cu dumneavoastră, și sper să-mi iertați această îndrăzneală... Dacă sunteți de acord v-aș trimite ce rezolv eu pentru grup, din pași și aș vrea (simt nevoia asta!) să recitesc sesiunile Seminarului și eventual să reiau unele idei / teme de acolo... Nu e nevoie să-mi scrieți nimic vizavi de ce vă trimit, nici să citiți tot :P, dar am nevoie de o motivație ca să mă țin de treabă, iar faptul că pot să vă mai trimit e-mailuri e o motivație bună pentru mine.

Vă mulțumesc pentru tot, Măicuță iubită! Vă pomenesc în rugăciuni și vă port în suflet, deși n-am fost unul dintre cei mai ascultători copii ai dumneavoastră...

Cu mult drag și dor,
I.