Nu știu Doamne dacă sunt pregătită să mor, dar e așa frumos ce spune aici. Pare așa simplu, pari așa accesibil. Dar nu e așa și pentru mine. Zice aici că dacă ești pregătit în orice moment să mori, dacă te gândești că în clipa următoare poți muri atunci nu mai păcătuieşti. Nu e aşa, Doamne! De câte ori nu m-am chinuit să mă păzesc de păcat cu gândul la moarte! Dar nu a mers. Îmi şopteşte cineva că nu e mare brânză păcatul, că nu îmi risc mântuirea, că nu eşti un Dumnezeu absurd și înţelegi că intenţia nu a fost să greşesc ci era curiozitate, era ce ştiu eu ce, că tare inventiv mai e! Și eu cred, Doamne! Îi văd pe alţii “bine” trăind cu păcatul ca mod de viaţă și... și îmi imaginez că nu e totuşi rău.
Câtă suferinţă înghit degeaba. Degeaba Doamne, că nu vreau să învăţ nimic din ea. Vreau doar să treacă și atât. Și vin și Te întreb ce e cu ea, și îmi spui, și îţi spun că bine, bine, dar nu o iei?, că nu am chef de învăţat acu’. Înţelegi Doamne de ce nu înţeleg cum mă iubeşti aşa? Și acum mă bucur de iubirea Ta și îmi las cheful la o parte. M-am săturat de suferinţă. M-am săturat să sufăr din neascultare, din revoltă, din absurd. E absurd ce vreau eu! Și măcar pentru moment am terminat. Acum ridic ochii, mă uit la Tine și fac ce îmi spui Tu. Gata cu bocitul. Am plâns pentru multe, uneori și pentru ce nu trebuia, dar acu gata! Vin cu tupeu! O să mă chinui să fac voia Ta, să împlinesc poruncile Tale aşa cum nu m-am chinuit să fac nimic în viaţa asta. Dar am nevoie de Tine. Că nu înţeleg de multe ori ce ne ceri. Și nu ştiu. Atunci, vino, și şopteşte-mi! Doamne, Te ascult și cu fapta de acum, nu doar cu urechile! Promit!!!!!! Ajută-mă să îmi ţin făgăduinţa!
Măicuţă, vroiam să vă întreb ceva dar cred că am primit răspunsul. E însă aşa greu... m-am obişnuit să mă agit, să nu am răbdare... Și asta fac... și nu mă pot calma... și rugăciunea e în priză, e la viteza maximă, aşa cum aș vrea să treacă și timpul și să văd ce va fi. Se anunţă schimbări. Dar nu ştiu dacă chiar vor veni. Și mă agit. Și mi-e frică. Și nu ştiu să mă las în voia Lui. Niciodată nu a contat voia Lui. Nu ştiu ce înseamnă să și fie voia Lui. E doar o vorbă. Era doar o vorbă. Acum, că vreau să fie realitate în viaţa mea, nu ştiu ce să fac. Că nu mai pot să plâng ca un copil răsfăţat cerând ce vreau eu. Ştiţi, e posibil să îmi schimb job-ul. Și mi-e frică... Și vreau să am încredere că Doamne le rânduieşte încât să fie bine. Dar nu pot să nu fac planurile mele și să vreau să se ia după ele și Doamne. Asta am învăţat să fac. Și nu ştiu de unde să mai scot nebunia de a mă lăsa purtată de El. Aşa cum m-a dus de mânuţă la duhovnic, aşa aș vrea să merg cu El toată viaţa. Dar atunci nu ştiam eu mai bine și aveam încredere că e "domeniul Lui". Acum... parcă nu s-ar pricepe la tot ce ține de viaţa mea... Cred că am nevoie să îl mai aud pe părintele meu cum îmi spune cât de multă dreptate și rânduială și grijă și iubire se ascunde în spatele voii Lui. De ce nu pot să cred asta?
Simt nevoia să cunosc mai mulți oameni, oameni din ăștia cum cunosc unul, doi. Să nu mai ţin tot în mine, să mă mai trezească când sunt în ceață și întuneric. Prietenii mei mă cred de pe lună mai nou. Nici nu îi las să mă cunoască aşa. Că i-aș îndepărta mult. Eeeee! Iar vorbesc prea mult.
Trec la nani că mâine e zi lungă. Aştept cu nerăbdare conferinţa de mâine. Sper să ajung.
Doamne ajută!
CV
Copila mea iubită,
Doar un cuvânt am pentru tine acum, că restul ți-l va spune Doamne în rugăciune: Dumnezeu e expert în toate domeniile și în toate amănuntele și în toate direcţiile! Și toată ştiinţa Lui e gata să ţi-o dea ţie ca să te bucuri de darurile Sale!
Cu drag și recunoștință
Maica Siluana