Sărut mâna... de mult nu v-am mai scris...
Ei, ei, atât mi-a lipsit site-ul în ultima lună asta! Acum toate mesajele [am apucat doar să citesc câteva din ultimele postate] mi se par esențiale... Atât de mult mi-au plăcut două dintre mesaje încât le-aș pune undeva permanent pe site, o rubrica cu „the best of the best” în care să rămână mereu mesajele fff faine... :)

Am trăit și eu asta cu muchia de cuțit, și cu gândul care, dacă îl lași, te duce la stânga, și dacă Îl chemi pe Domnul te duce la dreapta [în partea cealaltă]... și cu puterea lui Dumnezeu care ne ridică din josul ființei noastre spre înălțimea ființei noastre care, paradoxal, e în adâncul ființei. Între locul în care ne vede Dumnezeu, cămara de taină din adâncul inimii noastre, și suprafața agitată a sufletului, se află un întreg văzduh inaccesibil conștiinței, a ieșit atât de bine cum ați zis, nu mai am cuvinte să zic și eu!

Despre sesiunea a opta, voiam să zic ca în ultimul timp a fost pur și simplu prezentă în viața mea prin binecuvântare, pentru că am avut câteva ocazii să mă întâlnesc din plin cu copilul fricos... sau au fost situații în care pur și simplu îmi dădeam seama că orice strofocare a minții mele de a găsi „soluția corecta” a... expirat. Nu e, nu am de unde să o scot... și atunci era așa real acel: Doamne, varianta Ta acum!, atât de reală era neputința totală, că eu aș putea face / schimba ceva... și nici măcar pe mine, și nici măcar gândurile mele sau simțirile mele... și ce îmi rămânea de făcut atunci? decât să Îi dau, cum mereu ziceți, puținul meu... dar puținul meu e doar nimicul meu... și, da, a nu știu câta oara El m-a (re-) făcut din nimic... El face / reface, eu stric, ajung iar la nimic, El iar o ia de la capăt, dar numai dacă Îl rog... dacă Îi cer... Doamne, atât de puternic a fost...
Și în încăpățânarea și împotrivirea mea mi-am dat seama că singurul efort pe care îl pot face atunci concret și palpabil e să i-o dau Lui și pe asta, pe împotrivire, sau neputința din acel moment, sau durerea, sau frica...
Da, bine, e banal poate ce spun, nu e descoperirea unei noi planete în asta, dar e o puternică re-confirmare a lucrării Binecuvântării în viața mea. Și azi la S8 m-am bucurat mult că am recitit acatistul [eu citesc zilnic din el, dar nu tot, că nu mă îndur, cred, să rup zece minute zilnic pentru el, ci doar doua, trei minute] și m-am bucurat și de textul sesiunii, care a re-sunat în mine foarte puternic... și am binecuvântat. Nu a fost neapărat ceva spectaculos, dar cred că spectaculosul s-a mutat în viața de zi cu zi... nu știu. Pentru că e nevoie doar să crezi că El face. Nu tu, El. Și atât.
Mă iertați, sper ca data viitoare să fiu mai coerentă.
I cel mic