Sesiunea a opta. Deși a trecut mult timp de când am terminat Seminarul, acatistul Sfântului Duh mi-a intrat la suflet iar sesiunea a opta mă reașează în fața lui Dumnezeu. Astăzi am plonjat adânc în mine și L-am rugat pe Dumnezeu s-o binecuvânteze pe F. la 28 de ani, la 27 de ani, la 26 de ani, la 25 de ani, la 24 de ani, la 23 de ani, la 22 de ani, la 21 de ani și tot așa până am ajuns la anii copilăriei, scăzând din ce în ce mai mult, F. la 10 ani, la 9 ani, la 8 ani, la 7 ani, copilul de 5 ani și tot așa până la bebelușul de 2 ani, de 1 an și mi-am dat seama că trebuie să binecuvântez și pruncul din burta mamei mele, pentru că mi-a fost limpede că viața mea nu a început când m-am născut, ci unele lucruri le-am trăit ca martor, din burta mamei mele... Până am binecuvântat îmbrățișarea părinților mei prin care am apărut eu pe lume. Privite din perspectiva asta, existența mea mi s-a părut un miracol, existența părinților mei de asemeni, faptul că trăiesc, că prin venele mele albăstrii în zona încheieturilor, curge un sânge roșu intens, intens ca viața mea, ca durerile mele și mai ales ca bucuria mea din ultimul timp...
A fost o experiență dureroasă pentru că ochiul vedea filmul existenței mele triste, frânturi de gest, imagini, ipostaze ale vieții mele înghețate în amintire. Durerea a țâșnit prin preajma adolescenței, când eram cel mai trist clovn de pe pământ, în preajma liceului, când m-am transformat în regele care cu un ochi râdea și cu un ochi plângea, în preajma facultății, când m-am transformat în cinicul de serviciu... Îți mulțumesc, Doamne, că i-ai dat ochiului meu imaginea asta de ansamblu a vieții mele de până acum, minții să deruleze filmul mut al vieții mele. Doamne, Tu știi ce e acum în mine. Tu știi pentru că Tu m-ai făcut și m-ai așteptat și ai ieșit în întâmpinarea mea. Tu ai fost cu mine prin străinătățuri reci, Tu ai mers cu mine în noaptea aceea și m-ai păzit de rele, Tu ai stat lângă mine pe scaunul acela de metro când m-am trezit singură în vagon cu un nebun violent, Tu ai știut să-mi arăți unde e casa mea, unde trebuie să rămân, unde mi-e bine dacă rămân...
Ce drum greu a fost până aici. Dar frumusețea și bucuria promise sunt o miză prea mare ca să mă sperie „greul”...
Despre talant...
Citesc ce scrie Jucătorul. Ce bine înțeleg limba pe care o vorbește, de câte ori nu mi-am pus eu însămi întrebările astea... Cum pot ști care este talantul meu?
Apoi citesc ce a scris E. Ceva în mine s-a împotrivit... Dar nu simt nevoia să dau nicio explicație, nici să apăr pe nimeni. Dacă vrei cu adevărat un răspuns, cere-i-l lui Dumnezeu. Dar tot ce a scris m-a făcut din nou să-mi pun problema talantului. Cum pot să aflu care e talantul meu? Se poate oare să trăiesc toată viața fără să știu care este? Mă paralizează gândul acesta. Aș vrea atât de mult să știu. Doamne? Fă-mă să înțeleg.
Fata Verde
Copila mea iubită,
Talantul tău este să-L primești pe Domnul așa cum ni se oferă El în Sfânta noastră Biserică și să-L rogi să-ți dea harul Lui ca să-ți transformi toate neputințele în virtuți, toate „defectele” în calități și toată durerea și tristețea în bucuria de a fi cu El, în El, cu mine, cu noi...
Și-ți vei pune talanții în slujba celorlați când vei deveni martorul acestei minuni pe care o face Dumnezeu cu omul, fie el cât de mic. Așa ca mine, ca tine! Noi suntem mici, mici, dar El face minuni mari, mari! Totul e să facem ce ne dă El putere să facem ca să creștem și să învățăm de la El să fim ca El!
Acum ne vindecăm și asta e foarte important! Mult te-a iubit că nu te-a lăsat să faci carieră codependentă fiind. Era mai greu de renunțat la o carieră strălucitoare decât la o felie de pâine cu margarină, nu?
Te iubesc, Fata mea Verde, și te îmbrățișez cu recunoștință,
Maica Siluana