Închid ochii şi am în faţă imagini din copilărie, adolescenţă… lumină, apoi din ce în ce mai mult întuneric, brăzdat de câte un fulger ce nu face decât să te trezească pentru o clipă, apoi iarăşi întuneric, gros, ceţos…
Doamne, acolo eram eu şi Te-ai milostivit… „Slavă Ţie, Celui ce ne-ai arătat nouă lumina”. Am lansat o provocare, Ţi-am dat o şansă şi Tu, Care ai făcut cerul şi pământul, nu te-ai simţit jignit să o accepţi. Nu Te meritam nici pentru ce eram, nici pentru modul în care Te-am condiţionat să vii la mine. Oamenii vin la tine atunci când sunt bolnavi sau în alte dureri, abia atunci îşi aduc aminte de Tine şi eram aşa de mândră că eu nu sunt ca ei, că eu Te-am căutat fără a fi bolnavă… dar nu ştiam nimic despre bolile mele sufleteşti şi iată că mi-au trebuit aproape 7 ani să încep a înţelege că eram moartă, de aia nu mai simţeam nimic. Bunule Samaritean, nu te-ai scârbit a mă ridica din praful drumului în care tălharii mă lăsaseră, nici a-mi unge rănile cu vin şi untdelemn, ba m-ai adus şi în Biserică unde m-ai lăsat în grija părintelui căruia i-ai spus că, ce va mai cheltui cu mine, îi vei întoarce la a doua ta venire. Şi au cheltuit din cele ce nu li s-au dat, îngrijindu-mă cu dragoste… să nu-i uiţi Doamne!
Ce greu mă vindec… abia am ieşit din comă, au trecut ani şi totuşi nu şi-au pierdut nădejdea, nu m-au deconectat de la cele care mă ţineau în viaţă. M-au oprit să Te gust, dar nici nu eram pregătită să o fac. M-au ţinut în perfuzii cu Agheazmă Mare şi prin Taina Spovedanie mi-au făcut nenumărate intervenţii chirurgicale pe suflet, uneori fără anestezie, şi n-am murit. Am plâns. Tânjeam după tălhari şi după praful drumului pe care zăcusem. Ce Te-a oprit să nu mă arunci în mizerie pe mine nerecunoscătoarea? Tu eşti bun şi mă iubeşti, dar eu nu Te pot iubi la fel, deşi repet, asemenea lui Petru, de 3 ori şi de 7 câte 7 ori, că Te iubesc, încercând să dau materialitate cuvântului. Daca Te-aş iubi… aş păzi poruncile Tale. Învaţă-mă Tu cum să o fac! Tu le poţi pe toate. Uite, de aceea nu înţeleg cum ai putut să mă laşi să cad în păcat pe când eram un copil, de ce nu Ţi-a fost şi atunci milă de mine? De ce? Mi-e mie milă de mine şi Ţie nu Ţi-a fost, m-ai lăsat să-mi fac voia, să gust din această „sfâşietoare durere a libertăţii” şi pentru asta Te urăsc. Te urăsc că am crescut strâmb, departe de Tine, aşa cum departe am fost de părinţii mei sau de sufletul celor pe care i-am iubit. Mereu prin deşert, fugară, străină, singură… şi da,… mi-am iubit tălharii fie şi pentru faptul că m-au văzut şi că nu le-am fost indiferentă. Puteau să treacă mai departe, ca toţi ceilalţi, dar ei s-au oprit, mi-au luat tot ce aveam şi m-au bătut. Datorită lor am descoperit că trăiesc, că simt, că nu sunt o nălucă… şi i-am răsplătit cu ce-am avut. Tot ei m-au învăţat cum, în lipsa lor, pot să-mi fac singură rău, apoi cum să fac şi altora. Şi am crezut că-i bine. Poate şi ei credeau că-i bine.
Abia când Te-am întâlnit şi m-ai strigat pe nume, Te-am recunoscut, Învăţătorule. Ce dor mi-a fost de Tine şi ce ruşine fiindcă eram goală şi murdară. Aş fi vrut să fug, să nu mă vezi, dar puterile mă lăsaseră…
Acum am ieşit din comă, urmez un tratament pe care, dacă nu-l respect cu stricteţe, imediat simt consecinţele. Dar datorită Ţie redescopăr lumea şi mă minunez. Am învăţat să pipăi harul, cer o binecuvântare şi e cu mine, dacă aş întinde mâna aş putea-o atinge. Învăţ să iubesc oamenii, chiar pe cei care mi se par urâţi, doar fiindcă Tu îi iubeşti. Mă odihnesc la picioarele Tale, le sărut, uneori le ud cu lacrimi şi mă agăţ de ele, de frică să nu Te pierd din nou. Ştiu că nu Te ascult, că mă revolt, că-mi fac voia şi că dau să mă întorc în mocirla în care m-am scăldat dar, Doamne, Tu care le ştii pe toate, Tu ştii că Te iubesc şi că n-aş putea trăi fără Tine.
P.S. După ce-am citit eseul îmi dau seama şi mai concret că sunt o fiică risipitoare, primeşte-mă Doamne ca pe unul din argaţii Tăi.
Aru
Draga mea Copilă,
Va veni curând ceasul în care vei primi direct de la Domnul răspunsul la întrebarea de ce te-a lăsat atunci să faci voia ta.
Acum, important pentru tine este să nu te mai gândești la ce meriți tu, ci la ce dorește El să-ți ofere. Nu judeca tu cât de rău sau bine faci, și nici nu-ți acorda singură pedepse, și nici nu-L bănui că stă la pândă să-ți numere nostalgiile după tâlharii de pe cale, ci arată-te Lui, așa cum ești, clipă de clipă și cere mila Lui. Arată-I Lui tot ce trăiești, indiferent de calitatea conținutului și cere putere de vindecare și îndreptare fără să-ți imaginezi cum e să fii sănătos. Nimeni nu e sănătos ca altcineva. Fiecare e unic și fiecare se însănătoșește după felul în care Îl primește pe Domnul în viața sa unică și specială.
Acum vom merge mai departe și, sesiunea 7, după ce-ți va oferi o ultimă „operație pe viu” te va așeza în relația fiicei care și-a venit în sine și se bucură de ospățul Tatălui fericit de întoarcerea Acasă!
Cu drag mult și încredere în setea ta de Adevăr,
Maica Siluana