Am citit mesajul tău pe care Maica l-a pus pe site și pot să-ți spun că, în foarte mare măsură am înțeles durerea, suferința, și lupta ta. Nici eu nu puteam să stau în biserică, îmi venea să fug cât mai departe când acele gânduri și imagini (știi tu care) îmi umpleau mintea. Pe mine m-a ajutat foarte mult părintele duhovnic, chemându-mă mai des la Sfânta Spovedanie. Îmi scriam pe hârtie (dar nu cu lux de amănunte) gândurile și ceea ce consideram eu că este păcat cu gândul, asta pe lângă păcatele pe care le făceam. De ex: îmi treceau prin minte gânduri foarte murdare la adresa Maicii Domnului, dar eu scriam pe hârtie „gânduri de hulă la adresa Maicii Domnului”. Îmi făceam bileţele aproape zilnic, iar când mergeam să mă spovedesc treceam pe un bilet mai mare tot, tăind de pe bilețelele mai mici.
M-au ajutat enorm de mult sfaturile și povețele și tot ce a scris părintele Paisie. Pe măsură ce citeam scrierile părintelui (așa a rânduit Bunul Dumnezeu) mă identificam cu exemplele date de părintele, și recunosc, plângeam strângând cartea pe care o citeam la piept, și prindeam nădejde și curaj. Mi-a dat Dumnezeu o mare dragoste pentru Părintele. Îl purtam în gând, în vorbe, în sufletul meu. Te rog să citești „Cu durere și dragoste pentru omul contemporan”, „Nevoința duhovnicească” și celelalte volume. Dacă îți este greu să le procuri scrie-i maicii Siluana, și ți le voi trimite eu prin intermediul Maicii. O să mi le returnezi atunci când te vei fi folosit de ele, cel puțin atât cât m-am folosit și eu. Bunul Dumnezeu să-l odihnească pe părintele Paisie, căci mult m-a ajutat.
Lupta mea a fost foarte grea și a durat mult, dar acum, privind în urmă, îmi dau seama (atunci nu mi-am dat seama) că tot timpul luptei (nici acum lupta n-a încetat, dar s-a schimbat un pic) Bunul Dumnezeu era acolo și mă întărea. Gândurile și imaginile care îmi umpleau mintea mă îndemnau să fug, dar (și de la Domnul era aceasta) un gând suav, fin, aproape imperceptibil, îmi spunea „Rămâi până la sfârșitul slujbei”. Atunci mă uitam la icoana Maicii Domnului și plângeam (trebuie să-ți mărturisesc că nici la icoana Maicii Domnului nu mă puteam uita mult pentru că, la chipul Mântuitorului din brațele Maicii Sale, vedeam cornițe) și prindeam (Maica Domnului îmi dăruia) nădejde și curaj. O, dacă aș putea să-ți scriu toată lupta, prin tot ce am trecut, dacă ai ști visele care mă înfricoșau enorm, dacă ai ști stările de nălucire prin care am trecut și dacă ai ști cum sunt acum, ai prinde nădejde.
În ceea ce privește închipuirea, mă bucur că Domnul ți-a descoperit că evadarea în imaginar este greșită, și că poate fi păcat. Nu descuraja dacă o să mai evadezi din când în când în imaginar, Bunul Dumnezeu te va scoate și din asta. Pentru asta stau eu mărturie, eu care de la vârsta de 7 ani am practicat aceasta și pot spune că am devenit expert în asta. Crede numai și Bunul Dumnezeu te va mântui și, nu peste mult timp, vei descoperi, cu puțin înainte de a cădea în imaginar, că mintea vrea să te ducă acolo și te vei păzi. Eu, cu ajutorul Domnului, văd asta și zic „aha, iar vrei să mă duci în imaginar” și gata, trece. Sau, câteodată, „iar am căzut în imaginar” și, gata, revin la realitate.
Curaj și răbdare, Maica Domnului te ajuta, vei vedea cât de curând roadele răbdării.
Te rog să mă ierți pentru îndrăzneala de a-ți scrie. Am scris cu nădejdea că-ți va folosi.
Mai e ceva. Să-ți descriu un pic lupta mea cu imaginele porcoase. Eram în autobuz, am văzut o fată mai dezgolită un pic, m-am uitat la ea cu poftă și, gata, s-a deschis poarta răului. Mintea mi s-a umplut de imagini porcoase, imagini pe care le-am văzut în filme porno, filme pe care le-am văzut în urma cu 6,7 ani. De atunci nu m-am m-am uitat la astfel de filme. Dar imaginile erau proiectate pe ecranul minții și parcă erau în faţa ochilor mei, nu mai vorbesc de simțirile care au însoțit acele imagini. Tot ce am simțit atunci, emoții, excitare, iritarea simțurilor, erau acum în mine, dar parcă și mai mult decât atunci. Știu că înțelegi. Dacă s-ar fi uitat cineva la mine și-ar fi dat seama că sunt cu simțurile iritate la maxim, tremuram ușor, ochii aprinși, respirația rapidă. Nu puteam face nimic, eram sub imperiul simțurilor, robit de cea ce era în mintea mea. Salvarea mi-a venit tot de la un gând, fin, suav, aproape imperceptibil, care mi-a șoptit rugăciunea „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul”. Am început să respir rar, șoptind rugăciunea. Nu mai știu cât timp, aproape o oră, poate mai mult (în astfel de momente timpul trece altfel) și, ce crezi că s-a întâmplat? Prima dată simțurile s-au mai potolit, apoi imaginea din minte care întărâta simțurile s-a estompat. N-a dispărut de tot, dar a început să fie mai neclară. Acum urmează ceva ce, Maica știe și înțelege, sper să înțelegi și tu. Imaginea din minte se pierdea tot mai tare, rugăciunea de mai sus se continua, dar trupul voia să simtă din nou acele senzații și a chemat din nou acea imagine. Am luat totul de la început, iar rugăciune, iar scăderea senzațiilor, iar încețoșarea imaginii, ..... iar și iar .... iar și iar. La sfârșit imaginea s-a dus, senzațiile au dispărut, trupul s-a liniștit. Am simțit bucuria luptei, și am mulțumit Domnului pentru biruință. După câteva zile iar s-a reluat imaginea și lupta. După alte câteva zile iar, dar de data asta în biserică. Și iar, dar de data asta în timp ce-mi citeam rugăciunile. De fiecare dată imaginea, apoi simțurile și apoi lupta prin rugăciune. Și acum iar urmează ceva ce nădăjduiesc să înțelegi, după un timp mintea mea a vrut să mai simtă acele lucruri, și ce crezi? (Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru asta) Imaginea aceea nu mai voia să prindă contur în mintea mea. Am încercat, m-am gândit, oare cum era?
Așa? Sau așa? Dar imaginea nu mai voia să vină.

Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Sale, să te întărească să poți să duci lupta după voia Sa cea sfântă. Ai încredere în EL, știe EL de ce îngăduie asta.
Gheorghe