Sărut mâna, Maică!
Încerc să nu vă rețin prea mult din timpul prețios, suntem atât de mulți cei care au nevoie de un sfat...
Am treizeci de ani și un copilaș de doi anișori. De când am devenit mamă viața mea s-a schimbat într-un mod atât de minunat încât nici nu am cuvinte să exprim. Parcă aș trăi în fiecare zi o minune alături de cel mic.
Tot de atunci mă bântuie o întrebare căreia nu am putut încă să îi dau un răspuns. Știu că atât mama, cât și soacra mea au comis în tinerețea lor avorturi... nu știu cât de mult conștientizează ele acest păcat îngrozitor, gravitatea lui, însă pe mine mă macină ideea că ar fi trebuit să mai am frați, iar ei nu au avut șansa de a trăi. Nu judec aici pe nimeni, vreau doar să știu dacă eu aș putea face ceva pentru sufletele acelor copilași, dacă există ceva ce se poate face pentru ei. Am atât de multe cunoștințe care au recurs la acest gest teribil. Oare eu din exterior pot face ceva pentru ei? Să le aduc puțină lumină?
Cu stimă,
Ramona
Draga mea Ramona,
Dumnezeu să te binecuvânteze și să îți binecuvânteze bucuria și responsabilitatea pe care o ai ca mamă și soție fericită. În astfel de momente, mulțumirea pe care o aducem lui Dumnezeu este o rugăciune care își răsfrânge darul asupra multor suflete care uită să facă asta sau cred că nu au motive.
Cât privește întrebarea pe care mi-o pui, numai Dumnezeu îți va răspunde, prin mângâierea și harul pe care le vei simți ori de câte ori te vei ruga pentru prunci și copii, ca Dumnezeu să îi mângâie cum Singur știe, acolo unde se află fiecare.
Cu dragoste și recunoștință pentru dragoste,
M. Siluana