Sărut mâinile, Maică, vă rog iertați și binecuvântați!

Revin cu câteva vești despre mine nu prea bune, nădăjduiesc că vor fi mai bune în viitor.

În ultima vreme, cu destul de mult timp înainte de intra în acest binecuvântat post, am petrecut o viață nu tocmai creștinească. Din cădere în cădere, din rău în mai rău, de la păcate la patimi, cam așa aș caracteriza viața pe care am dus-o. Am trecut prin primele faze ale păcatelor spre ultimele faze. Prima faza a păcatului, după cum ne învață Sfinții Părinți, este ispitirea, care vine ca un gând în mintea noastră. A doua fază este vorbirea cu gândurile și îndulcirea cu ele. Am trecut de această fază spre a treia, care este săvârșirea păcatului cu bună știință după ce te-ai învoit cu el în gând. Am ajuns la a patra fază a păcatului, adică repetarea păcatului și căderea în patimă. De fiecare dată când mă învoiam cu gândul la păcat, gândul bun îmi spunea că nu este bine ce fac, dar din lene, comoditate, nepăsarea de mântuire și din cauză că am ascultat șoapta vicleană a dușmanului (că și așa nu pot face nimic ca să opresc căderea în păcat) am asistat ca un neputincios, ca un spectator, cu multă detașare, la propria mea cădere, de parcă altcineva și nu eu eram cel care păcătuia.
Ce bine că a venit postul, ce bine că Domnul și Dumnezeul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos este așa bun și milostiv, pentru că iată, eu cel plin de patimi și fărădelegi, sâmbătă în Taina Sfintei Spovedanii, prin mila Domnului și purtarea de grijă a părintelui duhovnic, am primit dezlegare și iertare de păcate. Ba și mult mai mult decât atât, eu ticălosul și nevrednicul am fost primit la minunata și totodată înfricoșata Taina a Sfintei Împărtășanii.
Nu sunt vrednic a-I mulțumii Domnului pentru toate, pentru că, Maică, lucrurile nu s-au oprit aici.
În timp ce părintele ținea cuvânt de învățătură și făcea referire la evanghelia zilei, în mine s-a ridicat o întrebare (de la Domnul cred că a fost aceasta): „Dar Maria unde e?”. În acel moment am înțeles mai adânc ceea ce am citit la părintele Arsenia Boca: Marta este trupul meu, Maria este sufletul meu. La fel ca Marta din Evanghelie (care se trudea să facă ospăț mare și se ocupa doar de lucrurile din afară, mâncare, băutură, casă curată), și eu în acea dimineață m-am trezit un pic mai devreme, am făcut câteva metanii, m-am spălat, și fuguța la biserică, să ajung la timp pentru Molitfă. Toate aceste mici pregătiri le-am făcut mai mult cu trupul, pentru că, cu mintea și sufletul nu eram prezent.
La întrebarea: „Dar Maria (adică sufletul) unde e?” am răspuns: „Doamne, nu știu pe unde e, dar e departe de Tine, pentru că la fel ca Maria din evanghelie, ar fi trebuit să fie la picioarele Tale ascultând cuvântul Tău și mulțumind pentru jertfa pe care ai făcut-o pentru el. Doamne, la Tine toate sunt cu putință, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale, ale tuturor sfinților, ale părinților noștri duhovnici și ale tuturor celor ce se roagă pentru noi, adu Doamne pe Maria (sufletele noastre) la picioarele Tale, ca să putem și noi, ca Maria din evanghelie, să ne alegem partea cea bună care să nu se ia de la noi.

Cu rugăminte de a fi iertat pentru prețiosul timp pe care vi-l răpesc,

Gheorghe