Sărut mâna, Măicuță dragă!
Mă gândesc deseori la ceea ce înseamnă bucuria și la faptul că ea nu trebuie să aibă neapărat legătură cu lucrurile exterioare. Eu sunt o persoană veselă și îmi place să râd și să mă bucur de fiecare lucru frumos din viață, să mă bucur și să mulțumesc lui Dumnezeu pentru toate persoanele minunate pe care mi le-a scos în cale și pentru toate lucrurile frumoase pe care mi le dăruiește, inclusiv pentru momentele dificile, pentru că știu că sunt pentru folosul meu. Îmi doresc foarte mult ca bucuria pe care o simt acum să fie mai mare în momentele grele din viața mea, pentru că știu că adevărata bucurie și cea mai mare e aceea pe care ți-o aduce Hristos! La bucurie, ca și la necaz, sufletul meu trebuie, mai înainte de orice, să-L caute pe Domnul, Izvorul vieții mele, căci tot darul desăvârșit îmi vine de sus! Știu că adevărata bucurie este cea duhovnicească întru Hristos și este deplinătatea iubirii, pentru că doar un suflet iubitor se poate bucura.
Doamne, fă să se unească pentru totdeauna în mine bucuria cu rugăciunea și cu mulțumirea! Să se roage în mine iubirea mea pentru Tine și pentru aproapele meu! Fie ca, amintindu-mi cuvintele Tale de dinaintea morții, să nu le uit niciodată: „Mi-e sete”. Acest cuvânt cuprinde toată iubirea Ta, setea de a mântui omenirea. Dă-mi, Doamne, și mie, nu numai setea de a-mi mântui sufletul, ci și de a se mântui toți oamenii. Dă-mi a nu mă bucura de nicio bucurie pământească, trecătoare, dar dă-mi să aud chemarea: „Intră întru bucuria Domnului tău!”. Dă-mi puterea iubirii Tale, a rugăciunii Tale, iar când voi ajunge să cunosc slava Ta, dă-mi să gust din acea bucurie veșnică aflată din veac în dreapta Ta!
Vă îmbrățișez cu multă dragoste!
Iuliana
Fii binecuvântată, Iuliana mea!
Pentru a împlini acest uluitor cuvânt: „Bucurați-vă pururea!” avem mereu nevoie să ne amintim că izvorul Bucuriei este prezența Domnului, legătura vie cu Persoana Lui, așezarea în fața Lui ca Cel ce judecă ce am făcut cu talanții Lui. Atunci spune El: „Bine, slugă bună, peste puține ai fost credincioasă, peste multe te voi pune. Acum, intră în bucuria Stăpânului tău!”. Și, dacă privim așa lucrurile, bucuria noastră depinde și de cele din afară, sau de stările sufletești, dar nu ca izvor al ei, ci ca darul prealabil bucuriei, ca talant, ca „puținul” peste care ni se cere să fim credincioși...
Să presupunem că suntem triști, sau că avem o neliniște sufletească, sau un necaz. Acum, în această stare sau situație, alegem să fim sau să nu fim slugi bune, după cum vom folosi cu credincioșie talanții răbdării până la sfârșit, ai credinței în iubirea Lui, ai nădejdii în făgăduințele Lui, ai rugăciunii făcute în Numele Lui...
Bucuria nu e satisfacția firii de a-și împlini nevoile, dorințele, sau poftele mai degrabă sau mai târziu, mai ușor sau mai greu, ci darul lui Dumnezeu de a ne face părtași slavei Sale celei de negrăit...
Încet, încet, împlinind poruncile, lucrând ca slugi netrebnice, dar credincioase, vom învăța să nu ne mai lipim inima și interesul de plăcerea sau durerea pe care le simțim sau îndurăm, ci de prezența Lui. Dacă vom face loc de chemare și de întâlnire cu El din toate ale noastre și-L vom binecuvânta pe El în tot locul stăpânirii Lui, vom fi în bucuria Lui. Altfel, vom fi acolo unde este „scrâșnirea dinților”, fie de plăcere, fie de durere. De altfel, cum știm destul de bine „din experiență”, plăcerea și durerea fără Dumnezeu nu sunt decât cele două fețe ale „întunericului celui din afară”...
Doamne, dă-ne urechi să auzim și înțelepciunea să deosebim întunericul de lumină!
Cu dragoste și recunoștință,
Maica Siluana