Codependenţa poate fi definită ca un set de comportamente maladaptative, compulsive, învăţate de membrii familiei pentru a supravieţui într-un mediu în care există multă durere emoţională şi stres. În familiile în care un membru abuzează de alcool, este absolut normal ca ei să se îngrijoreze, să fie afectaţi de acest consum. Este un proces reacţionar, adică membrii familiei acţionează ca rezultat al consumului de alcool şi al problemelor cauzate de acesta.
Un codependent este o persoană preocupată de controlul propriilor comportamente şi a celorlalţi şi care îşi ignoră propriile nevoi ca urmare a contactului direct sau indirect cu un alcoolic (alcoolicul originar poate fi chiar un bunic sau chiar stră-bunic).
Câteva dintre tulburările codependenţei sunt: perfecţionismul, dependenţa de muncă, vorbirea compulsivă, mâncatul compulsiv, minciuna compulsivă, relaţii dependente. Alte tulburări pot fi legate de achiziţia de status, prestigiu, achiziţii materiale, putere şi control, astfel încât comportamentele lor dăunează interacţiunilor sociale cu membrii familiei, colegii de muncă, prietenii.
Caracteristicile codependenţilor sunt:
Stima de sine scăzută, autocritica crudă, nevoia de aprobare din exterior – codependenţii pot fi dependenţi de relaţii. Ei simt că nu au valoare proprie, şi că sunt valoroşi doar în relaţie cu alţii.
Dificultăţi în dezvoltarea unei relaţii sănătoase, în special pentru partenerii care găsesc siguranţa doar în acest tip de relaţie.
Lipsa limitelor – codependenţii nu se pot vedea ca persoane diferite, cu idei şi emoţii separate. Sunt atât de extremi încât preiau emoţiile altor oameni, cum ar fi furia, ca şi cum ar fi a lor, fără să îşi dea seama ce se întâmplă. Nu ştiu unde este limita între ei şi alţii.
Manevrarea impresiilor – codependenţii cred că pot controla impresiile altora faţă de ei. Încearcă să se prezinte tot timpul ca persoane bune şi sunt preocupaţi de ce zic alţii despre ei.
Neîncredere în percepţiile lor – ei nu cred că au o impresie adecvată despre o situaţie decât dacă acestea au fost validate de cineva din exterior. Chiar dacă ei înşişi au idei şi percepţii bune, au încredere în cei din jur mai degrabă decât în ale lor personale.
Preocupaţi de ceilalţi – datorită faptului că codependenţii sunt orientaţi spre exterior, ajung să fie îngrijoraţi pentru alţii (alcoolic sau nu), neglijându-se pe sine.
Adicţii –codependenţii de multe ori pot dezvolta o dependenţă chimică sau să devină dependenţi de muncă, putere, mâncare. Aceste dependenţe sunt foarte periculoase şi trebuie recunoscute şi tratate cât de repede posibil.