A căzut iubirea în iubirea de ceva.
Atunci dorul, această deschidere a sufletului omenesc făcut de Dumnezeu nesățios, flămând -
pentru că el a fost făcut de Dumnezeu să se plinească, să se umple de Dumnezeu, să se îndumnezeiască -,
acest dor s-a spart în dorințe care apoi s-au prăbușit în pofte.
Dorul de Dumnezeu pe Care-L întâlnea și în cele din jur, s-a transformat în pofta de ceva.
Și cum acest dor de Dumnezeu, de Cineva-ul absolut, nu poate fi ostoit de nimic, nici pofta căzută nu poate fi potolită de nimic. De îndată ce e satisfăcută, moare ca să reapară și mai tiranică, în alte forme... Balaurul cu șapte capete...