Sărut-mâna, Măicuța Sofronia!
Bucurie, tuturor!

Mă grăbesc să scriu și eu pentru că am observat că, dacă nu o fac, uit repede. Și nu vreau să uit, e prea important pentru mine.

Am lucrat mai mult cu I. și, slavă Domnului, sunt rezultate bune. Am descoperit că îi neglijam nevoia ei de atenție, de dragoste, de ascultare ce simte ea. Într-o zi i-am spus că atunci când simte nevoia să o iau în brațe, sau să vorbim, sau e supărată și îi vine să bată, să țipe sau să vorbească urât (de fapt astea au fost primele), atunci să vina la mine și să mă încolăcească cu brațele și eu înțeleg și mă ocup de ea. A funcționat și am văzut-o schimbată la chip. Îmi zâmbește mai des și chiar m-a desenat zâmbind și tare colorat, față de alt desen în care eram gri și mâzgălită. Problema este că au fost dăți când ea mă lua de mijloc pe la spate, iar eu nici nu o simțeam, ba mai mult îmi venea să o îndepartez că mă incomoda la treabă. Dar mă rog la Domnul să îmi dea atenție mai multă ca să nu mai ratez aceste momente.

Am vorbit la fel și cu N., iar la ea se concretizează prin două lucruri: „Mami, acum vreau să ma iei în brațe, hai să mergem pe fotoliu” și că s-a învățat să îmi zică ceea ce o supără. Aseară mi-a zis „să mâncăm mai devreme că ei îi vine să doarmă când mănâncă”.

Problema la mine este că eu mă comport ca un copil. Dar nădăjduiesc să cresc mai repede; am observat mai multe fire albe în păr, așa că trag nadejde:))