Există simptome identificabile ale alcoolismului ca boală de familie. Fiecare membru este afectat.
Într-o familie sănătoasă există anumite reguli pe care le respectă atât părinţii, cât şi copiii în viaţa lor de zi cu zi.
Dar, în familia unui alcoolic nu există reguli sau regulile există dar sunt dependente de alcoolic. Ceea ce a fost permis ieri este interzis astăzi.
Cei mai mulţi dintre noi ştim că o relaţie implică un oarecare efort, un proces de cerere şi ofertă. Alcoolicul e preocupat doar de consumul său; relaţiile interpersonale nu intră, astfel, în prim plan.
Acest lucru poate fi frustrant pentru tine, ca soţie sau parteneră a alcoolicului. “încerc să mă înţeleg cu soţul meu, dar nu are nici un sens, cred că e ceva ce nu fac cum trebuie”. În momentul în care alcoolicul te vede învinovăţindu-te şi simţindu-te “de nimic”, va şti cum să profite de acest lucru şi să te menţină în dezechilibru. Vina este transferată şi partenerul îşi acceptă responsabilitatea.
În acest moment tu te îmbolnăveşti. Nu mai ai grijă de sentimentele sau nevoile tale, dar trăieşti într-o continuă dependenţă faţă de comportamentul alcoolicului. Toate suişurile şi coborâşurile din viaţa ta sunt simple reacţii la acţiunile acestuia. Cu cât trăieşti mai mult în aceste condiţii, cu atât mai tulburate vor fi gândirea şi caracterul tău. În esenţă, contribui fără să vrei la boala alcoolicului. Astfel, alcoolismul devine o boală de familie. Copiii îţi vor urma modelul, atitudinile şi comportamentele tale - din proprie iniţiativă sau la îndrumările tale.
Dar, ajutorul este posibil pentru tine. Trebuie să fii conştient de persoana care ai devenit. Trebuie să ştii că eşti singura persoană care îţi poţi schimba atitudinile proprii. Această schimbare poate să se reflecte asupra copiilor tăi.
Deoarece părinţii sunt prima sursă de socializare şi educare pentru cei mai mulţi copii, ei sunt de asemenea şi ultimul punct de referinţă pentru copii, în acţiunea lor de explorare a lumii. Imaginează-ţi efectul pe care îl are modelul de părinte alcoolic asupra felului în care înţelege copilul o relaţie. În timp ce alţi copii trăiesc cu încurajări, laude, acceptare, îngăduinţă, corectitudine şi onestitate, copilul alcoolicului trăieşte cu ostilitate, criticism, frică, gelozie şi autocompătimire. În timp ce alţi copii trăiesc în prietenie şi învaţă că lumea este un loc frumos în care poţi să trăieşti, copilul dintr-un cămin alcoolic trăieşte în ostilitate şi crede că lupta este singura cale de a se relaţiona.
Ciclul reacţiilor negative şi distructive este tocmai boala familiei. Aceasta este tragedia alcoolismului şi scopul acestui program este de a ajuta familiile alcoolicilor. Acesta începe prin a-i învăţa pe membrii familiei cum să-şi recâştige controlul asupra propriilor vieţi (cum să întrerupă ciclul reîntăririlor).