Condac I
Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus, şi verhovnic al iubirii de smarald a lui Iisus, bătrân alb cu petalonul tainicei arhierii şi dascăl de tâlc al pecetluitei Bogoslovii, primeşte-ne sub dreptarul crinului împărătesc.
Punerea mâinilor în creştet ne-o luminează şi la virginitatea Cerului ne înfiază, ca să-ţi cântăm de tot istovul din sfinţenia lăudării:
Bucură-te, loan Bogoslovul, Părinte al Binecuvântării!
Icos I
Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc,
noianul binecuvântării totul să înece. Din binecuvântare lumile se-ndumnezeiesc,
cel ce binecuvântează în Dumnezeu petrece. Binecuvântarea-i zăbavă bine dăruită,
cât şi săgeată învăpăiată a marelui salt. Binecuvântarea, cruce peste creştet sădită,
revarsă în noi harul Numelui Celui Preaînalt. Dar binecuvântarea îi şi adâncă plecare,
genunche ce s-a închinat smereniei celuilalt,
ca să ajungă aşijderi cea mai de sus închinare
a îngerilor, Preacuratei şi Preasfântului Duh. Binecuvântează dar, ca să-mi cutez sfânta lucrare,
ca dintr-un zbor să-ţi cânt, cu tot sufletul în văzduh:
Bucură-te, al inimii rugătoare bogoslovitor Apostol Bucură-te, al minţilor cutezătoare oblăduitor prestol
Bucură-te, al prezbiterilor celor albi centenar cunună Bucurâ-te, al Predaniei celei arcane verigă străbună Bucură-te, părintească bunătate cu sfânt iscus dăruită Bucură-te, aloi de harismă la preoţie acoperită Bucură-te, lacrimă de pe mâinile sfinţitoare Bucură-te, belşug de blândeţe pentru lăuntrica aflare Bucură-te, străluminare de mir necesară înnoirilor Bucură-te, pecete de gnoză însemnată asupra fiilor Bucură-te, că dat ţi-e să păstrezi cheile şi sicriul lucrării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac II
Clari, cei douăzeci şi patru de bătrâni ai Cerului, din tronurile lor, larg inel în jurul Mielului, cu arcul minţii adunat inimii slăvitoare, la cel mai împlinitor mod de muzicalizare, şi aplecaţi cu fruntea peste limpezi alăute, zic, furaţi de mierea rostirii lor neîncăpute: precum sfânta Răstignire în piscul pironirii, viaţa e o uimire la treptele dăruirii.
Imnul acesta al lor, strălucitor mărgăritar,
curge unduind ecoul firmamentului de cleştar.
Şi alăutele sub arcuri îi cresc taluzul plin, ca o cascadă înzăpezită a marelui Amin.
Iar noi, cutremuraţi, grăbim a ne alătura, lângă tine, Sfânt Ioane, cu acest: Aliluia!
Icos II
De dincolo de cerul minţii, zăpor luminos
întru amiaza oglinzilor mele, Domnul Hristos,
preaînnoitoarea Ta venire m-a însorit
şi Te cetesc cu desluşire, ca orbul limpezit.
De sub şapte coarne ale cununii Tale de spini,
drept, lin, fără cusur, în straiul alb de lână şi in,
deschis de sub şapte străluminări de răpire,
rănile învierii şi stelara Ta privire,
Te văd Agneţ luminos în dragoste de neînvins,
în faţa tronului aevea, ca în Apocalips. Mă-nfaşă, scutec de lumină, Dumnezeirea Ta
şi plin de dragoste îndrăznesc să strig: Maranata! Şi neîntinatei cuviinţe ca să nu-i luăm nimic,
tot pentru Domnul să-1 cinstim şi pe al Său Ucenic!
Bucură-te, văzătorule, că ai sărutat şi păstrat Sfântul Chip Bucură-te, iconar iscusit, c-ai prins în scris Obrazul Arhetip Bucură-te, că înştiinţai Sfânta Faţă cu amănunt şi măsură Bucură-te, c-ai iscălit caligraf dumnezeiasca trăsătură Bucură-te, că din slova ta am înţeles rostul sfintei pecetluiri Bucură-te, că şi în noi ai trezit starea sfintei închipuiri Bucură-te, că peste mintea spălată, Sfântul Obraz
înlăcrămăm
Bucură-te, că-n inima curată cu Sfântul Trup ne cuminecăm Bucură-te, c-am sărăcit mintea în duh cei cinci trandafiri
să-i primim
Bucură-te, că pentru sfânta Icoană, toate icoanele zvârlim Bucură-te, c-am înhumat şi întru noi Sfântul Grăunţ al
întrupării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac III
Evanghelist prea treaz, alăuta Dumnezeirii tu, Sfinte Ioane, alb ibovnic al strălucirii, slavosloveşti măiestrit sfânta suită slavă, ce-a binevoit pre veac, smerind pe oglinda-i gravă, aurul Sfântului Chip, Spic sfânt cu raze anume luminează în mir pe tot omul ce vine în lume.
Acest sclipitor repeziş peste margini şi minte, răsăritul de sus al rugăciunii nesfârşite, pe acest cer al dimineţii înţelegătoare, ce ar trebui dorit cu nestinsă însetare, cântă-1 ca din bogăţia bogosloviei tale în undele de har ale gândirii muzicale, de neprihănit auz să ni-1 putem apropia şi sub taborica-I rouă să-I cântăm: Aliluia!
Icos III
Fără-fundul cel de mătase din noaptea albastră,
senin în creştet ne ţine, tâlc pe potriva noastră. Că vezi marea umbră de aur a Domnului plutind,
prin Galileea stelarelor colburi strălucind.
Şi-a trupului nostru casă cu candelă şi vatră,
deschisă îl aşteaptă, cu şase vase de piatră. Sfinte Ioane, fii şi nouă marele înger nun,
umple vasele goale, dă-ne al minunii zăbun. Domnul şi nouă să ne preschimbe apa simţirii,
din izvoarele trezviei în porfira nuntirii. Sorbind paharul vieţii, nupţiala licoare,
şi în noi să rodească floarea preschimbătoare. Şi-ndumnezeindu-ne fiecare simţ în parte
îţi cântăm podobii la stările încununate:
Bucură-te, c-ai umplut primul chiup, simţul major
al plinirii de Duh
Bucură-te, melod la paradisiac auz şi inelar văzduh Bucură-te, c-ai umplut chiup secund, simţul
acvilin de agerime
Bucură-te, ochi al vederilor de la teoretica înălţime Bucură-te, c-ai umplut chiup terţin, măreţe simţ al
sacrelor mâini
Bucură-te, că te-ai hărnicit pe Dumnezeu din
pipăit să-L aduni Bucură-te, c-ai umplut chiup cvadrig, simţul gustului
euharist
Bucură-te, că Sfânta Hrană are înţeles şi rost realist Bucură-te, şi pentru chiupul cvint, simţul rugăciunii
cel de minte
Bucură-te, că ne sui în melcul de parfum al cunoaşterii sfinte Bucură-te, că viem şi al şaselea simţ raic, centrul închinării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac IV
Golul acel de mare preţ, prins în fericitul metal, acel giuvaer sfânt, cinstitul Pocal pascal al casei din Arimateea I L-au pus la cină Iisus Domnul, în el, cu un cuvânt de lumină, a preschimbat vinul în sfânt Sângele Său de taină, chiar viaţa lui Dumnezeu, sub a vinului haină.
Sfinte Ioane, sfânt ceasul acela înveşnicit,
când obrazul pe inima Domnului ţi-ai odihnit, adeverează minunea cum ultimul vin băut e întâiul sânge ce singur jertfa Şi L-a făcut.
Şi înţelegând întâietatea liturgicei trăiri,
ne-nspăimântăm de frumuseţea misticei dăruiri.
Primeşte-ne dar, cereşte, iar a ne alătura lângă tine, Sfânt Ioane, cu acel: Aliluia!
Icos IV
Hotărâtoare normă, cardinală mântuirii, urmează-n asemănare izvoadele iubirii.
Umblarea aceasta-n dâra tălpilor strălucitoare
cere totuşi şi trecerea prin marea strâmtoare. E drumuirea în noapte, dincolo de vămi şi vad
pân-la cele trei catisme: la iesle, cruce şi iad. Un ceas e firav; trebuincios naşterii profunde,
la fundul de neant al credinţei să ne scufunde. Un ceas e crud şi desveleşte giulgiul cuvios,
să ne-nspăimânte cu faţa de mormânt a lui Hristos. Şi-i ceasul demoniac, pân-la scrâşnirea dinţilor,
la statornicia sfintei apatii trebuitor. Tu ne cunoşti lăuntricul apocalips, Părinte! învaţă-ne să-1 biruim ca să-ţi cântăm fierbinte:
Bucură-te, c-ai cunoscut Puterea Domnului în Ghetsimani Bucură-te, că părtaş ai fost făcut potirului sfintei agonii Bucură-te, c-ai trăit crucea la cea mai dăruită amărăciune Bucură-te, că ai aflat durerii faţa ei de rugăciune Bucură-te, că ţi-ai dorit şi prin inima ta suliţa să spargă Bucură-te, că ai fost martor neumbrit la răstignirea întreagă Bucură-te, că te-ai plinit din milostivirea pogorământului Bucură-te, c-ai agonisit sfânta isihie a mormântului Bucură-te, că Domnul a coborât soare adânc de miezul
nopţii
Bucură-te, că Domnul trecu ca o primăvară prin ţara morţii Bucură-te, Avvă însoţitor la toate treptele încercării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
CondacV
Iconomia sfântă a frângerii pâinii de har şi-a îmbătârii treze din al altarului pahar îşi ia vârtutea lucrării din Sfânta înviere, tipic când Liturghia cu mâini înalte o cere.
în Trupu-I de slavă Domnul îşi dă dumnezeirea
şi-n Sânge jarul Harului ne aprinde nemurirea. Nestânjenit răspunsul la atâta preamărire,
nu-i decât desăvârşita potirului rodire. Harul ţinut sterp apune, ca mai sterpi să ne facă. Tainic vier, Sfânt Ioane, spre mine te apleacă,
altoieşte-mă din nou mladă viţei în ruptură,
să nu mă scrumească Domnul ca pe o uscătură. Prielnic să mă înfăşoare întru văpaia Sa
nemistuit şi puternic să-i cânt: Aliluia!
Icos V
Jalea, rana, moartea, strâmta poartă, toate la un loc, în seninul Heruvim cu spadă în roată de foc, fac cheile trecerii la Sfânta împărăţie, sub balanţa subţire pusă de dreapta Pronie.
Grozavă-i dragostea lui Dumnezeu în arătare!
Cine-i poate purta bunătatea covârşitoare? Când însă coasta îi izvorăşte sânge şi apă vecia aleargă în potire să o încapă.
Ci, Sfinte, Tu ne aduci aminte la ochi viitor,
cum vor ieşi cei şapte Arhangheli ai potirelor, să verse dragostea pe pământ, dar ca de urgie roşu înec ne va fi a sângelui Său stihie.
Bogoslovia lacrimilor dar, tu ne învaţă,
să-ţi cântăm din limanul ce limpezimea-1 răsfaţă:
Bucură-te, că te-a prisosit rouă picată din geana Domnului Bucură-te, că lacrimi te-au prididit la auzirea vorbelor Lui Bucură-te, că porţi în pleoape diamant de apa sfintei
Frumuseţi
Bucură-te, că din muchea buzei sorbi sarea cereştilor tristeţi Bucură-te, că ai plâns şi din dulceaţa numelui ca mirul
vărsat
Bucură-te, că te-a gâlgâit năpada Celui preadorit şi chemat Bucură-te, că ţi-ai umezit ochii de slava Schimbării la Faţă Bucură-te, c-ai privit judecata prin jarul lacrimii de gheaţă Bucură-te, că ne chemi la rănirea cu heruvică jelanie Bucură-te, că-ndemni la pocăinţă cu necurmată metanie Bucură-te, zelos învăţător întru ştiinţa înlăcrămării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac VI
Locul inimii, Sionul, muntele sfintei vădiri,
plin îmi răsuflă de vestea Celei de-a Doua Veniri.
Ca brâu în juru-I plutind, albi ca nişte nori ireali, o sută patruzeci şi patru de mii de sfinţi virginali, din alăute cereşti cântă; şi-n mijlocul lor, cu chip leonin de Mesie, Mielul strălucitor.
Sfinte Ioane, şi tu domn virgin, dă-mi strai alb de in, sub arcaşul soborniciei să ne împlinim din simfonia de ocean, strună înmiit crescută creastă de nouă cântare, numai lor cunoscută.
Şi pe numele Domnului meu cu glas de foc mi s-a dat să-1 duc în dar lui Dumnezeu, „înger de mare sfat".
Şi-n roata rostirii curate Cerul ne va purta spre aminul aminurilor toate: Aliluia!
Icos VI
Marea minţii măiestrie heruvică o râvnesc,
ca destoinic omului meu lăuntric să-i iscusesc inelul clar din cleştarul cugetului ascuţit, la aur de vis şi simţire curată rostuit.
Capetele de cruce ale făpturii unite
şi rotund gândului întors în sine păsuite.
Şi cum îţi sunt învăţăcel în arta pustnicească .
pentru tine, Sfânt Ioane, Domnul să binevoiască să-mi pună în toarta inelului anume lucrat alba nestimată ce-I poartă numele: „Minunat" ce nu se poate ceti, fără numai de primitor, din flecare făcând un de-Dumnezeu-purtător. Şi-mpodobit aşa a te lăuda să vin şi eu,
binerostind ca un nemincinos ucenic al tău:
Bucură-te, prin care ne însuşim paradoxele uşurinţei Bucură-te, că zvârlim uşurinţa ca frupt din pomul
cunoştinţei
Bucură-te, prin care primim dăruirea de sine ca un toiag Bucură-te, că lepădăm dăruirea de sine, că-i iadului prag Bucură-te, prin care destoinicim obiceiul, drept bun
sfinţitor
Bucură-te, că ne dezbărăm de obiceiul cel îndobitocitor Bucură-te, prin care zidim neştiinţa în cele vinovate Bucură-te, că nimicim neştiinţa, că-i fântână de păcate Bucură-te, prin care ne întemeiem mai tari pe piatra
credinţei
Bucură-te, că ucidem împietrirea că îi pieirea fiinţei Bucură-te, că fără voia lui ne dă folos şi duhul pierzării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac VII
Numele Domnului, apriga doririi chemare, dar Numele Domnului de Slavă, cine îl are?
Alb călăreţ cu arc, pe cal alb, este numele Său.
Domnul îl dă cui voieşte ca un tare Dumnezeu.
Sfinte Ioane, mare rănit al dragostei domneşti, dă-mi şi mie cuviinţa cu care tu îndrăzneşti şi ştiinţa ta întru arcăşia cugetătoare,
la înaltul arc al rugăciunii săgetătoare. Nevăzutul război şi inima mea să-1 cuteze
şi la lupta Domnului, alb să se înfăţişeze. Dulceaţa de spangă sfântă şi pe ea să o străpungă
şi la plânsoarea cântului necurmat să ajungă. Cu sfinţii cerului şi pământului să pot cânta,
ca un adevărat rănit al dragostei: Aliluia!
Icos VII
Ochii oglindiţi la spada de văpaie a inimii, străjuitor afară şi-nlăuntru voi pâlpâi învierii, când îmi va înflori numele de dar, întru răsuflul tihnit al liniştii fără hotar, Domnul Păcii pune în noi voroava-i negrăită, ce nu o prinde decât urechea în duh trezită.
Cele şapte tăceri ale rugăciunii curate, ce-s şapte tunete ale cerului încuiate, le-ai ascultat, Sfinte Ioane, şi le-ai pecetluit, cu grijă tare, precum anume ţi s-a poruncit de acel mare arhanghel, cu glasul Leului sfânt văzut cu un picior pe mare şi altul pe pământ.
Acest scump cuvânt numai Domnul îl poate dărui aleşilor Săi, pentru care îţi vom şi glăsui:
Bucură-te, că darul îndumnezeirii tăinuit îl învistierim Bucură-te, că tainicele Lui comori lumii le propovăduim Bucură-te, că a Lui sfinţenie păzim cu al limpezimii zid Bucură-te, c-ale Lui mărgăritare nu le dăm porcilor în blid Bucură-te, că neprihănirea Lui nimic nu poate s-o atingă Bucură-te, că în vasele sfinte nu vom lăsa câinii să lingă Bucură-te, că inimii i-am dat muzică de care nu te saturi Bucură-te, că de luptă 1-am luat glas cu tăiuş de două laturi Bucură-te, că taina-i stă în vileag şi din lumină e urzită
Bucură-te, că grăirea-i fără văl e încă mai acoperită Bucură-te, că Numele de nespus ni-i şi roată neîntinării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac VIII
Plinitor de peste plinătatea plinătăţilor,
gândirii zenit, „Părinte al veacului viitor" fulger în catapeteasma frunţilor spornic oprit, odihnă, octavă sufletului meu învăluit.
Cum să Te gângur, să Te zic, să Te chem, să Te numesc, cu ce lărgimi de aripi rostirii lin să cresc, până la Tine, Sfântul, marele lumilor Mire.
Nu aflu în vorbe numelui Tău asemuire.
Doar spusa minţii în inimă neglăsuitoare Te strigă în duh paşnic, lipită de răsuflare.
Şi, Doamne, îndrăznind cu Sfântul Ioan Năier, vâslim în ritmul marelui vultur, olăcar la cer.
Vino la Ierusalimul nostru nou, la nunta Ta
sub ramul întâmpinării să-Ţi cântăm: Aliluia!
Icos VIII
Rubinul, Ioane Sfinte, poartă-n limpezimea lui aprins Apocalips al patimii şi al vinului.
Că mintea la tot omul, din rădăcini desfrânată, o închipuie semeaţă femeie înstemată, în ipostazic veşmânt de purpură stacojie, tălănind de-a călare, cu domnească dibăcie, fiara cea cu capete şi cu zece coarne, lumeasca ei împărăţie de poftă şi carne.
Beată de a ei putere, potiru-i de curvie,
mintea trufaşă, roabă la propria-i demonic, numai năpasta, ispita ne mai poate izbăvi
că numai inima zdrobită nu se va urgisi. Ci, Sfinte, ajută-mă să mă dobor, să mă înfrâng şi la lauda de acum şi alte flori am să-ţi strâng:
Bucură-te, că ne umbrim sub şapte coarne ale cununii de
spini Bucură-te, că ne primim discernământul din sita sfântului
chin
Bucură-te, că îndrăznim la asceza nopţilor deşertăciunii Bucură-te, că zorim la asprimea izvoarelor nestricăciunii Bucură-te, că ne dăruim celor trei voturi ale îngerilor Bucură-te, că dorim darul mucenici şi al înfrângerilor Bucură-te, că ne silim la vrednicia înfierii virginale Bucură-te, că dorim şi brâul încingerii pectorale Bucură-te, că ne-am făurit candelă veghii fără încetare Bucură-te, că trudim să avem şi oloiul celor cinci fecioare Bucură-te, că râvnim nupţialele virtuţi ale aşteptării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac IX
Smarald inelar e marele nimb al arătării, concentrată prezenţă de taină a depărtării, stranie nestemată a vederii Sfântului Tron, vârf virginal al lăuntricei suiri în Eleon.
O undă a lui doar şi iată cer de viziune,
deschis să vezi prin străvezimile de rugăciune, cum tot trupul Vavilonului prea tare cetate, cade şi piere în vâltoarea mărilor spurcate.
Sfinţenia cu păcatul nu pot sta împreună,
blândeţea cu atingerea doar scrumeşte, răzbună.
Sub ocrotirea ta, Sfinte Ioane, să ne iscuseşti, să primim gingăşia puterilor dumnezeieşti.
Şi întăriţi cu Duhul Stăpânilor să putem murmura, în amurgul extazului de smarald: Aliluia!
Icos IX
Şi prin aura topazului, luminos, auriu,
linia obrazului Fecioarei unduieşte viu. Şi cu palmele suite în semn de rugăciune,
în doicul pântecelui ţine izbuc de minune. Soarele plin, orbitor şi ca într-un engolpion
îndumnezeitor, Sfântul Prunc, împărat în Sion. Stă Maica Luminii şi a Lumii pe cornul lunii
în marele semn anume suit înţelepciunii. Plânge Maica Luminii şi a Lumii în tăcere,
că Fiul Omului se naşte în noi cu durere. Naşterea noastră din cristelniţă însufleţită,
ce, Sfinte, tu ne-o creşti feciorie nenuntită. Tu, de Dumnezeu pe Cruce Fecioarei înfiat,
vârf al îmbisericirii, ce te lăudăm curat:
Bucură-te, că Domnul Golgotei cu un cuvânt te-a
numit fiul Său Bucură-te, pentru voroava ce te-a făcut frate al lui
Dumnezeu
Bucură-te, că Preacurata a primit să-ţi fie Mamă cerească Bucură-te, că ţi-ai plinit chip şi asemănare dumnezeiască Bucură-te, că ţi-ai descoperit Taborul din patima Mielului Bucură-te, că şi noi am ţintit scara de sus, cap al Betelului Bucură-te, că şi noi am pus bun început al duhovniceştii
rodiri
Bucură-te, că şi în noi a solit înger de dar al Buneivestiri Bucură-te, că ne vom primeni staulul minţii cât mai
luminos Bucură-te, că şi în ieslea noastră se vrea în scutec
Domnul Hristos
Bucură-te, că şi în noi Betleemul şi-a deschis cerul cântării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac X
Treji muguresc trei luceferi ai logodnei de safir,
fiicei ierusalimitene la umeri şi la mir. înfăşurată în zăpadă de in fără pată,
stihar se înseamnă, sfinţenie înluminată,
înaurită măreţie de Duhul aleasă,
Mielului să îi fie sofianică Mireasă. Stă mânecând cu tot alaiul cinstei nupţiale,
aţintită veghei înalte a cununii sale. Sub înfăţişarea Prezbiterului alb Părinte,
tu îi aduci năstrapa rugăciunii nesfârşite, în palme i-o pui ca pe o inimă de aur vie,
plină de mirul Numelui Celui ce va să vie. Şi harul arzând în jarul năstrapei va inela,
fumuind în lung crin, un mulţumitor: Aliluia!
Icos X
Ţintuit de sus, în miezul lui, ametistul a sclipit *
şi vederii şi-a deschis cristalinul larg năpădit.
Dincolo de tot jocul de văluri şi de străluciri, tu ne arăţi prin spărtura fericitoarei luciri cum Domnul trimite modul înnoirii pe pământ, Ierusalimul ceresc, cu plutitor pogorământ.
Din vârful cel mai sprinţar al muntelui cunoştinţei, tu creşti din aur şi cleştar, cetate, izvorul minţii, cum ochiului aievea niciodată n-a răsărit şi nici în oglinzile visului nu s-a mai ivit.
Toată scumpătatea şi odoarele întrupării, aduse şi făcute semnele transfigurării.
Şi măsura trestiei de aur datu-s-a ţie,
pentru care îţi lăudăm a ta proorocie:
Bucură-te, că dăruit Paradis în noi a deschis Domnul cel drept Bucură-te, că Logos în jur nescris, în noi a sădit cel înţelept Bucură-te, că lumea nouă o inimă are, cea plină de dar Bucură-te, că în trăirea viitoare inima-i singur altar Bucură-te, că în mijloc stă Ierusalimul floare străvezie Bucură-te, că-i sunt doisprezece Apostoli pietre de temelie Bucură-te, că numărul omului e analog celui de înger Bucură-te, că în loc de soare, Domnul va fi nămiezii vistier Bucură-te, că în El coboară şi suie treptele contemplării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac XI
Uşa cerului deschisă şi în Duhul răpit,
vezi în privelişte faţa împăratului nuntit, perindarea sfinţeniei pe cinuri coborânde, lunecând lumina din curba aripilor blânde.
Toată alba curtenie a viului Dumnezeu
purceasă la primirea ca mire a Fiului Său.
La acest ceas opt sute optzeci şi opt de viori,
în mâini sihăstreşti, cheamă în aşteptare de fiori.
De însetare adâncă sufletele se desfac,
înflorind la melodia celui de-al optulea veac.
Chemarea Numelui, prezenţa Domnului în lipsă nu va aduce pacea zorilor fără eclipsă.
Şi precum potiru-i plin, venirea Lui se va vărsa, cerurile toate pacea-I vor cânta: Aliluia!
Icos XI
Veni-va veleat cu alt lut, alt cer, altă vecie, proaspăt viitor crescut, trup de biserică vie.
Lumea întreagă va fi neţărmurit chivot,
numai Sfânta Sfintelor, numai prestol sfânt peste tot. Şi cum viaţa în sine e veşnică liturghie,
taina lucrării de aci e taină de cununie. Doar vinul laudei fiind jertfa fără de Calvar,
mintea având liturghisitor şi inima altar. La nunta Miresei pure cu Verbul lui Dumnezeu
dat îi firii virginale să dăinuiască mereu. Din peştera din ostrov, Patmosul de surghiunire,
tu ne scrii duminical vecia de nuntire. Cum marele înger ţi-a dat sul de slove, mâncare,
de-ţi strig cu şapte biserici şi această cântare:
Bucură-te, că noi vom fauri mlădios alb alai cununiei Bucură-te, că noi toţi ne vom înfrăţi prinşi de dansul Isaiei Bucură-te, că în cor ne vom uni la muzicala unitate Bucură-te, că mistic ne vom însoţi Mielului Celui de departe Bucură-te, că în Hristos, Cel Unul în toţi, şi noi toţi
vom fi una
Bucură-te, că fiecărui El va da inelul, brâul, cununa Bucură-te, că din edenic alămâi fruntea ne va încununa Bucură-te, că îmbrăcând şi pectoralul, ne vom revirgina Bucură-te, că ajungând îngeri în trup, toţi ne vom
îndumnezei
Bucură-te, că la stadia unitivă, treimic toţi vom hori Bucură-te, că Duhu-Şi va pune herb în aura inelarii Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac XII
Zvâcnitu-mi-a înfrigurat zăvodul sufletului
un deget de gând 1-a picurat chiar în cumpăna lui. Dar n-am apucat întrebarea cine poate să fie? Ca smirna m-a năpădit a Domnului bucurie.
Mi-e aci, în pragul făpturii, bunătatea stăpână, împietrirea mi-a ciocănit cu înstelata-i mână.
Nu-s vrednic, Doamne Iisuse, să-mi intri în cămară, dar cum lăsa-Te-voi, Doamne, la uşa mea afară?
Tăcerea din temeie şi rugăciunea răpită, îşi potrivesc ascuţişul spre clipa dăruită.
Sfinte Avvă Ioane, povăţuieşte-mă bine,
cum să-mi înveşnicesc odihna Domnului la mine, ca să mă întrepătrund în haric răsuflu cu ea, la rodnică isihie şi tainic: Aliluia!
Icos XII
întru nămiaza acelui mâine al minunii,
de fi-vom în Rai la Amprorul înţelepciunii, glasul Domnului vom auzi în lina grădină, zefir al inimii, trezind harfele de lumină.
Din psalmul său de soare, izvoarele frumuseţii curg în râul apa vie cât şi-n Pomul vieţii.
Şi suie din trunchi în floare, din fruct la desfătare, în prea-dulce pârg numele de binecuvântare, aşa gustând din mustos miez, cântecul nemăsurat, aşa chemând cu sfânt viers, numele neînserat, străluci-ne-va iar rourul zorilor făpturii.
Şi cum Sfinte, tu ne scrii ultim adevăr Scripturii,
„Vino, Doamne!", căruia Domnul răspunde: „Iată vin!" aşa şi noi vom rosti stihirea aceasta de Amin!
Bucură-te, că victorioasă flacără e numele Domnului Bucură-te, că veghea Lui stăruie trează şi în toiul somnului Bucură-te, că puteri de lecuire din zicerea numelui curg Bucură-te, că El ni-i cvintă credinţei, fără clintire sau
amurg
Bucură-te, că suprafirească prânzire sufletului meu îi cere Bucură-te, că-n buna-i rostire sorbim din duhul de înviere
Bucură-te, că purpura dăruirii o sângeră singurul Sfânt Bucură-te, că pâinea nemuririi cinăm din arzătoru-I cuvânt Bucură-te, că numele e lumină ce dezvăluie, arată Bucură-te, că în El se izbăvesc toţi cei cu dorire curată Bucură-te, că-n El tu ne înveţi felul ceresc al cuminecării Bucură-te, Sfinte Ioane Bogoslovul, Părinte al
Binecuvântării!
Condac XIII
O, Ioane, Sfinte Avvă al chipului vulturesc,
duhovnicesc al meu Părinte şi ctitor sufletesc,
iată-mă, acordat alăută drept-slăvitoare,
nădăjduind tu să-mi veghezi sfânta înflăcărare. Apără-mă să-mi ţin tot viu văpaia arcană,
litania Numelui de foc cu dulceţi de mană. Uriaş al Duhului grai cu furtuni de suspine,
inima împăcându-L să-L zică cum se cuvine.
Din cugetătorul arcuş al celor cinci cuvinte,
arcuind pe unitatea simţurilor strunite. Numai din cântare, răul din lume să se ducă,
iureşul din suflul rostirii izgonindu-l nălucă. Iezerul de foc şi fântâna adâncului să-l bea,
laolaltă cu cerurile toate când vom dura: Aliluia!

Condacul acesta se repetă de trei ori, după care se zic iarăşi Icosul I („Binecuvânta-vom pre toţi cei ce ne urăsc sau iubesc, ...”) şi Condacul 1 („Arzătorule Sfânt, rob al harului dulce nespus...”).