Ah, Maică, am citit mesajul Elenei, de pe site, care zicea de iubirea pe care a văzut-o la dumneavoastră pentru ea.
Da, am simțit și eu asta!

V-am mai zis eu comparația: am simțit că vă așezați la nivelul corolei mele, întinsă pe pământ, cu capul lângă mine.

Și că privim cerul! Și așa vedeați cerul de la nivelul meu, și am simțit că mă iubeați ca pe unica floare care exista.

Și vă auzeam respirația, și dumneavoastră îmi auzeați ritmul meu...

Să fie ca în "Micul prinț"?

M-am simțit cel mai liber lângă dumneavoastră, să fiu cum pot eu, cum aș fi vrut, cum... liberă!

Adică nu m-am simțit judecată, am fost lăsată să îmi deschid corola așa cum simțeam eu că bat razele pe ele,

nu cu petele de umbra ale dorințelor, pretențiilor, așteptărilor, dezamăgirilor celor din jur, de la părinți până la prieteni, și nu numai de la ei, ci și de la temerile mele. M-am umbrit și eu mult! La dumneavoastră era garanția că nu va fi nicio umbră deasupra mea.

Și am simțit că sunt apreciată și pentru ultima mea imperfecțiune! Nu m-am simțit acuzată, învinovățită.

Am simțit că am o valoare, deși ai mei sărmanii mă iubesc.

Acum le simt iubirea, dar și a lor iubire e rănită, chinuită, fricoasă.

Dar eu le sărut mâna!

Și vă sărut și dumneavoastră mâinile!

Maica Domnului și Domnul să vă răsplătească!

Lav