Azi, 10 octombrie 2008, Maica Siluana îmi scrie (fiind vorba de cum am scăpat eu de dependența de televizor): "...Numai că va fi nevoie să ne spui cum ai făcut rost de așa o ascultare de cele ce ți le scriam. Aici e taina reușitei, copil iubit! În această deschidere a urechii și a ochilor întru cele ce ne pot fi de folos și încrederea nestrămutată în biruință, oricare ar fi neputința și oricâte căderi am îndura pe Cale!". Pentru a vă putea răspunde la această întrebare voi fi nevoită să mă întorc în timp și să vă povestesc de unde a început totul...

În urmă cu vreo trei ani și ceva (poate și mai mult), fiind și eu dependentă de televizor, stăteam toată ziua și butonam telecomanda. Interesant de reținut faptul că nu îmi plăcea absolut deloc nici o emisiune, nu aveam vreun program preferat, de telenovele nici n-am vrut să aud vreodată, nu am avut răbdare să stau și să mă uit la un film de la început până la sfârșit, deoarece consideram că e de ajuns că am văzut titlul, dar nici nu mă puteam dezlipi sub nici o formă de televizor! Chiar dacă era liniște și eram mai mereu singură în casă, dădeam și sonorul aproape la maxim și, chiar dacă nu eram în cameră, trebuia să aud peste tot ce se petrecea la televizor.

Într-o zi am observat că a apărut un post nou pe cablu, "PAX TV". Am înțeles rapid că e un post cu teme religioase și atenția mea s-a orientat brusc numai spre acesta.

La un moment dat, am văzut în reclame "Dosarele Maicii Siluana", unde arătau fragmente cu Măicuța... În primul rând, văzând-o pe ecran, am primit un șoc, pentru că în viața mea n-am văzut o maică (în haine monahale) atât de frumoasă! Și în al doilea rând m-a șocat vocea, glasul Măicuței... Parcă era un clopoțel turnat din cel mai fin material existent pe pământ!

Astfel, am stat toată ziua și așteptam "apariția" Măicuței, și în sfârșit seara, pe la ora nouă a apărut în emisiune.

Nu mi-a venit să cred ce mi-a fost dat să văd! Într-o lume plină de violență, ură și crimă, s-a găsit un omuleț care dorea din toată ființa să schimbe ceva! Primul lucru care m-a șocat a fost curajul cu care a stat între acei oameni năpăstuiți de soartă, niște copii care au omorât oameni!

Acei criminali povesteau cu seninătate felul în care au săvârșit crimele, ba s-a aflat între ei unul care nu putea avea nici măcar mustrări de conștiință pentru fapta lui! M-a lăsat fără cuvinte tot ce am auzit de la aceștia, dar șocul cel mai mare l-am avut văzând că, orice i-ar fi spus Măicuței, aceasta rămânea neclintită, nu o dobora nimic, ba mai mult decât atât: i-a fost atât de milă de ei și i-a iubit atât de mult, încât îi lua și îi strângea la piept, fără să-i pese absolut deloc de nevrednicia și mizeria lor! Timpul trecea și eu abia așteptam să văd emisiunile cu Maica Siluana. Pe atunci sufeream de atacuri de panică (nu ieșeam niciodată singură din casă) și aveam o boală la ochi, iar în decurs de trei ani n-a reușit nici un medic să mi le vindece. Pentru atacurile de panică mi s-a spus să mă duc oriunde, numai la medic nu!, iar pentru ochi, un medic celebru mi-a indicat la modul cel mai serios să mă duc la un preot...

În consecință, mi-a venit o idee: am simțit din toată ființa mea că singura care mă poate ajuta nu poate fi altcineva decât MAICA SILUANA!

Mă gândeam eu: dacă nu s-a scârbit de acei criminali, sigur nu se va scârbi nici de mine și, văzând cu câtă durere și plină de speranță și iubire s-a ocupat de ei, am prins curaj și m-am hotărât să o rog frumos să mă ajute și pe mine...

Eu n-am făcut crima în sensul adevărat al cuvântului ( cum au făcut acei deținuți), dar eram și eu ca ei (cu nimic mai bună), pentru că am ucis prea multe suflete cu vorba și comportamentul meu, și aveam aceleași lipsuri și nevoi ce le aveau și ei: eram singură, împotriva tuturor, neînțeleasă și neacceptată de nimeni, și, în consecință, neiubită de nimeni! De abia acum realizez (și îmi plânge și sufletul), că, de fapt am văzut în Maica Siluana un OM, care cu certitudine m-ar fi putut iubi și pe mine, la fel cum i-a iubit pe acei criminali...

Toate au fost bune și frumoase, dar nu găseam nici o modalitate de a ajunge (de a o contacta în vreun fel) la Măicuța. Au trecut vreo doi ani și eu mă tot rugam, să facă Dumnezeu ceva să dau cumva de ea. Rugăciunile mele nu au fost zadarnice, deși Dumnezeu a găsit o cale tare ciudată de a-mi împlini această dorință: internetul!

Mă gândeam eu, că dacă tot e atât de celebră Măicuța, în mod sigur trebuie să aibă și un site, și am încercat să scriu doar atât: Maica Siluana. Am plâns de bucurie văzând ce a apărut! Puteam să-i scriu (binecuvântat fie acel gemuleț!) și prinzând curaj, am început să-i scriu o grămadă de baliverne, pentru că atunci nu reușeam să pun două fraze laolaltă. Măicuța mi-a răspuns, dar nu mi s-a părut prea interesată de mine, dar nu m-am lăsat și o asaltam zilnic cu scrisorile.

Îi tot spuneam de bolile mele și o imploram să mă ajute să mă vindec. Ceva dinlăuntrul meu mă făcea să cred din tot sufletul meu, că dacă n-a reușit nici un medic să mă vindece, Măicuța sigur, fără doar și poate, va reuși! Într-un târziu, pe când am început să-mi pierd nădejdea în ajutorul Măicuței, mi-a scris și mi-a propus să facem împreună Seminarul cu iertarea. Habar n-aveam despre ce vorbește, și am început să caut pe Site să văd despre ce este vorba în Seminar. Eram atât de proastă, încât nu reușeam să deschid link-ul. După vreo două săptămâni de eforturi zadarnice, am început și am apăsat disperată toate butoanele de pe tastatură, mouse-ul și dintr-o dată, s-a deschis în sfârșit!

Am început să studiez Seminarul, dar spre nenorocirea mea, pentru nimic în lume nu am putut înțelege ce anume aveam de făcut. Plângeam și zăceam în prostia mea, și n-am cerut ajutor de la nimeni, pentru ca îmi era rușine să vadă cineva cât sunt de prostănacă. Nici Măicuței nu i-am mai scris despre problema mea. Zile întregi citeam Sesiunile fără să înțeleg nimic.

La un moment dat, m-am aruncat în genunchi, mi-am împreunat mâinile și m-am rugat astfel: "Doamne, Te implor, uită-Te la mine cât pot fi de proastă! Te rog ajută-mă să pot face și eu acest Seminar greu!". După asta, m-am ridicat și m-am așezat din nou pe scaun, am citit prima Sesiune, AM ÎNȚELES TOT, și mi-am și trimis tema Măicuței, iar cu restul temelor n-am mai întâmpinat nici o greutate.

Nu știam eu atunci la prima temă ce mă așteaptă, dar mi-am propus solemn, că, de voi avea șansa să mă accepte Măicuța, voi face orice, voi trece prin foc și prin apă, numai să mă vindec. Iar m-am lungit cu vorba, așa că vă mai spun doar atât, că acest Seminar a devenit pentru mine aventura vieții mele!

Cu fiecare temă deveneam tot mai cunoscută de Măicuța, și așa a fost, precum am nădăjduit: NU S-A SCÂRBIT DE MINE și M-A IUBIT AȘA CUM AM FOST, ba mai mult decât atât, cădeam deseori în cap, și vai, dureroase erau loviturile, încât zăceam pe jos fără să mă pot ridica, dar a venit Măicuța de fiecare dată, strigându-mi "hopa sus!", ba mă punea și pe "targă" și mă ducea la Iisus Hristos! Nu m-a părăsit niciodată!

Pe zi ce trecea făceam tot mai mari prostii, și mă gândeam că de data asta sigur va renunța la mine, dar pe Măicuța nu o putem speria cu una cu două!

După tot ce v-am spus până acum (și vai, câte ar mai fi de spus) se mai miră cineva de faptul că aș fi făcut ORICE MI-AR FI CERUT MĂICUȚA?

Am fost un MONSTRU, dar văzând cât suflet pune pentru a mă transforma și pe mine într-un omuleț cât de mic (numai OM să fiu), nu mai știam ce să pot face și spune, pentru a-mi arăta recunoștința.

La un moment dat, după sesiunea a V-a, mi s-a părut prea greu Seminarul (m-a devastat ideea de a fi om), și voiam cu orice preț să renunț, și dacă până atunci n-am reușit să o "clintesc " cu nimic pe Măicuța, cu asta chiar am reușit să o supăr, fiindcă pentru prima dată a luat o poziție fermă și mi-a scris: "Nu-ți dau voie! NU ACUM!".

Mă gândeam în acel moment: "De unde atâta forță într-un omuleț atât de mic și firav? În loc să se bucure că scapă de mine (care, cu siguranță i-am stors până atunci toți nervii și a depus eforturi supraomenești pentru mine!), uite ce face!".

Și în acel moment m-am gândit că nu pot să o răsplătesc astfel, și voi continua Seminarul nu de dragul meu, ci de dragul scumpei mele Măicuțe...

Și am continuat cu vitejie, pentru că, deși era departe de mine (la 700 km ), îmi transmitea și mie din puterea ei!

Azi, chiar acum, scriind, m-am hotărât să fac o mică pauză, pentru că prea m-am emoționat, și am început să-mi re-citesc ce am scris până acum. Citind cele scrise de mine, NU MI-A VENIT SĂ CRED CE AM SCRIS CU MÂNA MEA!

Unde dai și unde crapă! Acum, după doi ani, am realizat și eu ce anume m-a determinat să fac o asemenea ascultare la tot ce-mi cerea Măicuța!

Ce vă spuneam mai înainte! Aș fi făcut orice mi-ar fi cerut, aș fi trecut prin apă și prin foc și... etc.!

În acest moment am realizat de ce am făcut tot!

Văzând-o la început cum iubea și criminalii, am simțit că mă va iubi și pe mine! În consecință, am fost un om neiubit de nimeni, care tânjea după un gram de iubire, și de pe tot globul pământesc am zărit și eu un licăr, o lumină, în persoana Măicuței Siluana, știind că ea ar fi unica în stare să mă iubească și pe mine așa cum sunt! Nu m-am înșelat deloc, a meritat tot efortul, dar am învățat de la Măicuța că este Cineva Care mă iubește și mai mult decât dânsa. Și mi-a îndreptat pașii spre țintă, la Dumnezeu, prin Iisus Hristos!

Acum am înțeles care este problema noastră, a întregii omeniri! Noi nu suntem iubiți și nu putem iubi, tânjim în toată clipa după iubire, iar în momentul în care vedem un om (din șase miliarde) care ar fi capabil să ne iubească, ne agățăm de el, fără să știm că nu-i implorăm decât mila pentru neputință noastă și nu vrem altceva decât iubire! Acum realizez că la fel aș fi procedat cu oricine, dacă m-ar fi iubit și pe mine cineva așa, necondiționat, precum m-a iubit Măicuța.

Dacă e să fiu sinceră până la capăt, mă tem că aștept în zadar să mă iubească și alții, așa că rămân deocamdată la ceea ce mă învață Iisus Hristos: am să fac tot posibilul, cerând mereu ajutorul lui Dumnezeu, să îi pot iubi eu pe toți oamenii, fără să aștept nimic în schimb.

Știu că voi reuși, pentru că după această experiență zguduitoare a mea, acum mă uit la orice om, la un animal, o plantă, și parcă ar avea scris pe frunte (în ochii, pe frunze): Vă implor! Să mă iubească și pe mine cineva!

Toată viața mi-a plăcut să dăruiesc tuturor câte ceva, eram în stare să-mi dau și hainele de pe mine și mâncarea din gură!

Soțul meu era veșnic supărat și mă întreba de ce fac asta, nu văd că mie nu-mi dă nimeni nimic? Eu îl rugam să nu fie supărat și să se bucure, că avem de unde da! Dumnezeu ne-a dat din belșug nouă, pentru că de le dădea lor, ei nu ne-ar fi dăruit nimic!

Așadar, la fel voi face și cu IUBIREA! Sunt convinsă că mă va ajuta Dumnezeu să pot da, și astfel nu va conta dacă nu voi primi.

Și încă ceva: mă iubește pe mine Măicuța Siluana cu atâta putere, cum nu au la un loc toți oamenii pe care îi cunosc, și dincolo de orice, mai am eu nevoie de o iubire mai profundă decât cea primită de la Dumnezeu prin Iisus Hristos?

Spre încheiere vă întreb, Măicuța mea frumoasă și prețioasă: ați înțeles ce m-a determinat să vă dau o asemenea ascultare? Căutam CALEA, iar dumneavoastră ați acceptat să mă călăuziți spre țintă! ĂSTA E SECRETUL!

Acum oare credeți că vă iubesc nespus de mult? Fiți binecuvântată!!!

Vă îmbrățișez cu dor și drag, vă sărut mânucăle și îmi cer iertare, dar ăsta e adevărul!!!!!

Al dumneavoastră monstruleț, în devenire un mic omuleț: kati