Dacă ai în gând să renunti la acest păcat [1]
Sărut mâna Măicuță!
Nu v-am mai scris de mult și, ce este drept, că nici pe site nu prea am mai intrat. Uitându-mă peste întrebările care vi le pun frații noștri și surorile, m-am gândit să vă scriu și să le scriu ceva, folositor mai mult sau mai puțin poate pentru ei la întrebările frecvente despre malahie.
Dacă ai în gând să renunti la acest păcat, și chiar îți dorești cu adevărat (cum ați spus și sfinția voastră, Maică) poți. Dar cred că în fiecare dintre noi trebuie să existe un pic de AMBIȚIE și NĂDEJDE. Mi-am dat seama în această vacanță că sunt câteva etape prin care fiecare poate să scape de păcatul malahiei:
1. ÎNCEPUTUL BUN;
2. POCĂINȚA;
3. NĂDEJDEA;
4. ASCULTAREA
5. RUGĂCIUNEA - vă spun din propria experiență că dacă nu vă rugați ca Dumnezeu să vă întărească să scăpați de acest păcat, nu veți reuși. Şi nu trebuie neglijată Maica Domnului. Când sunt ispite că am vrea să facem acel păcat, să cădem în genunchi și să ne rugăm din toată inima să ne ia aceste gânduri.
Oricum cred că aceste gânduri de desfrânare vin atunci când privim la imagini sau filme cu tentă pornografică... am ajuns la concluzia că, decât să mă uit la TV, mai bine iau o metanie în mână și mă rog la Domnul nostru Iisus Hristos, la Maica Domnului și la Sfântul ocrotitor pe care îl am, să mă întărească, să mă miluiască, să îmi dăruiască lacrimi pentru păcatele mele, să îi dăruiască duhovnicului meu înțelepciune și har ca să îmi dea cele mai bune sfaturi, pentru familie și pentru cei care m-au rugat să mă rog pentru dânșii.
Vă rog din suflet să mă iertați dacă am fost cam îndrăzneț, și să mă pomeniți și pe mine la rugăciunile voastre.
Vă îmbrățișez și vă mulțumesc!
Cu dragoste,
Ioan-Cristi