Măicuţă dragă,
Binecuvântaţi!

Vă mulţumesc pentru grija ce mi-o arătaţi şi mi-o dăruiţi necondiţionat. Mulţumesc lui Lucian pentru concreteţea şi acurateţea mesajului trimis. M-a luminat! Nu a fost numai atacul gândurilor (cu scenariile şi cu interpretările), ci şi o incorectă abordare a sesiunii a şaptea. Mai exact, m-am dumirit acum, unde era exerciţiul iertării. Nu am luat traumele pe care le-am scos din adâncuri şi nu le-am tratat binecuvântându-le şi iertându-le pe fiecare în parte. Aş putea zice oare că le-am negat, ori că le-am ocolit, fiind legate de persoane din lumea mea specială? Mergeam în altă direcţie... Aş vrea să mai spun că vârtejurile de gânduri care mă panicau nu sunt neapărat consistente, ci sunt doar atât de puternice încât îmi slăbesc voinţa parazitând-o, reuşind de multe ori chiar s-o anuleze. Pur şi simplu se pun de-a curmezişul şi nu mai pot face nimic. Fricile mele sunt fără temei, dar aproape că leşin din pricina lor. V-am întrebat într-un mesaj "de ce mai are putere vrăjmaşul asupra unui fiu al Bisericii (gândindu-mă la un prieten care trece printr-o încercare)", şi mi-aţi răspuns: "are putere asupra mecanismelor fiziologice care s-au format cât am fost sub puterea lui". Doamne, slavă Ţie pentru că ne lămureşti prin slujitorii Tăi!

Măicuţă, nu am decât o singură temere. Poate că scrisoarea mea nu trebuia expusă pe site ca să dea idei de interpretare. Eu sunt un caz. Sesiunea a şaptea face o bună lucrare cu alţi omuleţi care înţeleg numaidecât despre ce este vorba. Însă am atâta încredere în decizia voastră încât nu mai contează judecata aceasta.

Cu recunoştinţă pentru dragoste şi grijă, vă îmbrăţişez,

V.

Măicuţă, libertatea noastră este limitată şi de ignoranţa noastră!