Cad iar şi iar în aceeaşi groapă a patimilor egoiste. Cad şi nu îmi pare rău. Precum se tăvăleşte porcul în tina sa, asemenea şi eu. Praf şi cenuşă sunt, dar mă comport de parcă aş fi pus morţii hotar; mai firav decât o frunză tomnatică, şi totuşi atât de semeţ. Aş vrea, măcar pentru o clipă, să simt părerea de rău a lui Iuda şi pocăinţa lui Petru. Vreau atât de mult să Îţi ofer şi eu ceva. Tu ai murit pentru mine, ultimul vierme de pe acest pământ. Scumpul Tău trup s-a frânt pe Cruce şi sângele Tău a căzut pentru mine, cel ce sunt mai rău decât Iuda, pentru că El Te-a trădat o singură dată, pe când eu Te trădez mereu. Ce pot să-ţi dau eu Ţie, când tot ce e în mine e putred? Inima mea sălaş al răului s-a făcut. Tu cu moartea pe moarte ai călcat, iar eu cu moartea m-am îngropat. Îmi întinzi mâna pentru a mă ridica din mormânt, iar eu mai adânc sap. Chemarea neantului se aude puternic în mine. Abisul cheamă abis.

Dănuţ, păcătosul