Măicuţă,
Aş avea o întrebare: este păcat dacă m-am apropiat mai mult de Dumnezeu şi am început să îmi dau seama de foarte multe lucruri din momentul în care m-am îndrăgostit de un băiat?

Poate că a fost şi dorinţa foarte mare de a rămâne împreună cu el şi în acelaşi timp de a face voia lui Dumnezeu, dar eu simt un singur lucru: că atunci când sunt lângă acest băiat am cele mai frumoase sentimente, parcă nu mai pot face nici un rău când sunt lângă el, nu mai pot bârfi pe nimeni pentru că mă gândesc că dacă Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o relaţie aşa de frumoasă, nu-mi mai pot permite să nu-mi iert semenii când îmi fac rău. Ar însemna să fiu nedreaptă faţă de Dumnezeu!

Suntem împreună şi în ziua de astăzi şi nu pot să încetez să-I mulţumesc Domnului pentru asta!

Este păcat, Măicuţă, că a fost nevoie să-l întâlnesc pe el ca să-mi dau seama că fără Dumnezeu nu putem face nimic?

Este păcat că-mi doresc atât de mult să rămânem împreună până la sfârşitul vieţii şi să ne binecuvânteze Dumnezeu cu harul Lui cel Sfânt?

Este păcat că rugăciunea mea este tot timpul legată de el?

Fiţi binecuvântată, Măicuţă!

Cu drag,

Adriana