Măicuță dragă,
vă scriam acum ceva timp, întrebându-vă ”Ce înseamnă adâncul nostru?” - vă scriam cu speranța că poate o să mă ajutați cu un răspuns pe care să îl disec rațional. Acum am înțeles că nu am cum să îl pricep pe Domnul inimii mele cu mintea mea bolnavă. Am încercat să stau măcar un sfert de oră în tăcere, așa cum îmi spuneați în mesaj, fără să mă gândesc la griji sau alte lucruri - sunt la pasul în care îmi aud bătăile inimii și îmi simt ritmul respirației.
Atât însă la partea cu simțirea, însă am mai înaintat la partea cu lupta gândurilor. De exemplu, acum simt mai ușor când se apropie gândurile cele rele și încerc să chem numele Domnului ca să mă ajute în lupta cu ele. Omul cel vechi strigă după dreptate, omul cel nou îmi zice să mă opresc și să Îl chem pe Domnul. Până acum nu înțelegeam ce înseamnă să mă opresc - acum cred că știu sau încep să experimentez, înseamnă chiar să mă opresc și să lucrez cu atenția pe numele Domnului.
Măicuță, în ceea ce privește rugăciunea, ce pot face mai departe? Să rămân cu atenția lipită de bătăile inimii sau să încerc să ascult mai mult?

Vă rog frumos să mă ajutați, deoarece vreau să simt Bucuria Sfântă a Domnului - am răbdare, dar sper să nu greșesc cu ceva și să fiu în înșelare.

Vă mulțumesc din suflet.
M