Acum ştiu că pasul următor este să mă ”lepăd de mine” (sesiunea a şaptea) [1]
Sărut-mâna Maica Siluana
Cu ajutorul Dumneavoastră și cu mila lui Dumnezeu, am ajuns aproape de Adevăr, simt acum ni inima mea o pace când știu ce trebuie să fac ca să fiu cu Domnul, când am înțeles de ce s-au întâmplat toate câte s-au întâmplat și de ce am suferit și voi mai suferi. Acum știu că pasul următor este să mă ”lepăd de mine” și scopul meu este să fiu mereu cu Dumnezeu. Aici este durerea mea, aici este rana mea, toate suferințele m-au adus aici, m-au adus să recunosc adevărul din mine, să văd clar cât rău este în mine... să intru în mine cu Domnul și să trăiesc acum durerea, cu emoțiile ei, cu fricile... ș.a.m.d. Cât de frumos este să fiu eu însumi, așa cum sunt, cu calități și cu defecte. Îl rog pe Domnul să ne ajute și să ne dăruiască mila Sa și să ne ierte.
Vă iubesc Maica Siluana.
Ii